Din capul locului, trebuie spus ca evenimentele pot avea un caracter imprevizibil. Oportunitatile pot aparea, asadar, din senin, de unde te astepti mai putin. E posibil sa candidezi la o functie sau sa fii luat in calcul pentru o promovare, pozitia ta, chiar daca o credeai pana acum in pericol, s-ar putea sa constati ca, dimpotriva, se consolideaza.
Daca, dimpotriva, ti se deschide un alt culoar inca si mai favorabil, la un nou loc de munca sau chiar intr-un alt domeniu, ar fi bine sa nu mai stai pe ganduri! Primele trei saptamani din februarie sunt cele mai bune din tot anul 2011 pentru a creste in cariera, pentru a-ti consolida reputatia si pentru a face impresie. Din punct de vedere al evolutiei socio-profesionale, s-ar putea sa traversezi acum etape radicale, in care totul sa se deruleze sub egida "acum ori niciodata"!
Poate vor mai fi si alte sanse in a doua jumatate a anului, dar daca trenul opreste acum in statia ta, ar fi indicat sa nu-l pierzi! In ultima saptamana a lunii, Soarele, Venus si Marte se intalnesc in Pesti, asa ca reusesti sa atragi tot mai multi oameni in viata ta. Cercul cunostintelor si prietenilor se poate extinde. De asemenea, e o perioada buna in care sa renunti la oameni din viata ta cu care nu mai esti pe aceeasi lungime de unda. E o perioada buna sa-ti faci planuri si sa treci la realizarea lor. Tot ceea ce pui acum la punct trebuie sa aiba efecte pe termen lung. In ultima saptamana din februarie, poti pune o caramida la o constructie solida de viitor.
Afla mai multe despre astrologie si numerologie pe AstroCafe.ro.