cuplu

Un studiu revoluționar arată cum fericirea partenerului...

Citeste mai mult»
anca

Mesajul emoționant al Ancăi Țurcașiu despre nepoțica sa,...

Citeste mai mult»
P. Diddy

P. Diddy este acuzat de o nouă agresiune sexuală asupra...

Citeste mai mult»
Vladimir Shklyarov

Poliţia rusă a deschis o anchetă după moartea unui...

Citeste mai mult»
Marius Borg Hoiby

Fiul prinţesei moştenitoare Mette-Marit a Norvegiei,...

Citeste mai mult»
Ridley Scott

Ridley Scott spune că sărutul gay al lui Denzel...

Citeste mai mult»
Adriana Bahmuteanu

Adriana Bahmuțeanu îi cere ajutorul premierului Ciolacu...

Citeste mai mult»

Beyoncé va susţine un concert live pe Netflix în 25...

Citeste mai mult»
Charles Dumont

Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la...

Citeste mai mult»
motan

Un motan din Scoţia dispărut de acasă, găsit la 500 km...

Citeste mai mult»
Conan O'Brien

Conan O'Brien va fi gazda ceremoniei Oscar 2025

Citeste mai mult»
 Daniel Craig

James Bond - Următorul actor va fi în vârstă de 30 de ani...

Citeste mai mult»
Lady Gaga

Lady Gaga va apărea în sezonul doi al serialului "Wednesday"

Citeste mai mult»
colier

Un misterios colier cu diamante de 300 de carate a fost...

Citeste mai mult»
celine dion

Céline Dion a avut o apariţie surpriză la prezentarea de...

Citeste mai mult»
Denzel Washington

Denzel Washington anunţă că va juca în "Black Panther 3"...

Citeste mai mult»
Kate Middleton

Prinţesa de Wales va fi gazda concertului de Crăciun de...

Citeste mai mult»
John

John Krasinski, desemnat ''cel mai sexy bărbat în viaţă''...

Citeste mai mult»
Silviu Prigoană

Care a fost cauza decesului lui Silviu Prigoană

Citeste mai mult»
exerciţii fizice

Cinci minute de exerciţii fizice în fiecare zi ar putea...

Citeste mai mult»
Regina Camilla

Regina Camilla îşi reia angajamentele oficiale, însă cu...

Citeste mai mult»
pudra

Cum să creezi un machiaj de lungă durată

Citeste mai mult»
inel

Un inel de logodnă de 70.000 de dolari trebuie returnat...

Citeste mai mult»
Chris Martin

Chris Martin a întrerupt un concert pentru a ajuta un...

Citeste mai mult»
Kate Middleton

Prinţesa Kate a apărut în public pentru a doua zi consecutiv

Citeste mai mult»
Kate Middleton

Prinţesa Kate revine în viaţa publică şi va participa la...

Citeste mai mult»
Liam Payne

Trei persoane au fost inculpate în legătură cu moartea...

Citeste mai mult»
madonna

Madonna a criticat realegerea „infractorului condamnat,...

Citeste mai mult»
credit

Recomandări pentru un sfârșit de an organizat și relaxat

Citeste mai mult»
Tyka Nelson

Cântăreaţa Tyka Nelson, sora lui Prince, a murit la...

Citeste mai mult»
TikTok

O provocare de pe TikTok determină zeci de adolescente să...

Citeste mai mult»

Notariat Dorobanți Raluca Tunescu

Citeste mai mult»
sport

De ce este esențial să facem mișcare dimineața și seara

Citeste mai mult»
Jamie Lee Curtis

Jamie Lee Curtis, despre victoria lui Trump: „Înseamnă o...

Citeste mai mult»
Whoopi Goldberg

Whoopi Goldberg a refuzat să-i pronunţe numele lui Trump...

Citeste mai mult»
copil

Top 5 pilote pentru copii: confort și calitate pentru...

Citeste mai mult»
Lady Gaga

Lady Gaga a susţinut-o pe Kamala Harris la ultimul miting...

Citeste mai mult»
Camilla

Regina Camilla îşi anulează angajamentele oficiale din...

Citeste mai mult»
Margot Robbie

Margot Robbie, mamă pentru prima dată. Vedeta din...

Citeste mai mult»
Tom Cruise

Tom Cruise ar fi în discuţii cu Paramount pentru...

Citeste mai mult»

Horoscopul anului 2012

În Monden 2 ian 2012
Ai idee ce te asteapta in 2012!? Vrei sa stii daca vei primi slujba la care visezi? Crezi ca iti va cere mana? Vrei sa stii daca vei putea calatori in toate locurile in care ti-ai propus?

Afla ce ti-au pregatit astrele pentru anul 2012.


Horoscop 2012 Berbec

Horoscop 2012 Taur

Horoscop 2012 Gemeni

Horoscop 2012 Rac

Horoscop 2012 Leu

Horoscop 2012 Fecioara

Horoscop 2012 Balanta

Horoscop 2012 Scorpion

Horoscop 2012 Sagetator

Horoscop 2012 Capricorn

Horoscop 2012 Varsator

Horoscop 2012 Pesti

 

Afla mai multe pe AstroCafe.ro.

Horoscop 2012 Berbec

Tu o sa mai auzi vreo 7 ani de acum inainte acelasi refren: Uranus in zodia ta. Cam atat dureaza perioada de redefinire a personalitatii tale. Esti intr-o etapa de continua cautare a ceva, de multe ori nu stii nici tu precis ce. Si chiar daca ai parte de perioade in care ti se pare ca nu se intampla nimic notabil in viata ta, apar evenimente care te dau cu totul peste cap. Din senin, lucrurile pot lua intorsaturi la care nu te asteptai cat de putin. Tot anul esti plin de curaj, de initiativa, de planuri marete si indraznete, pe care le pui in practica in salturi. In viata ta, lucrurile se petrec spontan, apar momente de explozie personala urmate de o schimbare de directie imposibil de anticipat.

Dragoste si cuplu

In plan sentimental, vara se anunta incandescenta. Perioada de varf este programata intre 3 iunie si 23 august, cand Marte traverseaza casa parteneriatelor. Luna iulie, mai ales, cand Marte se afla in trigon cu Jupiter din Gemeni, este favorabila uniunilor legalizate, semnarii de acte, angajamentelor scrise. In ultimele doua luni de vara te simti in forma, iar puterea ta de atractie este coplesitoare. Atentie la orgoliu, pentru ca s-ar putea sa doresti ca, in cuplu, sa se faca numai voia ta! Iar Saturn este la panda tot in casa relatiilor de la 1 ianuarie pana pe 5 octombrie! Asa ca ori de cate ori sari calul, actele tale extravagante s-ar putea sa te coste scump. Pana in toamna, relatiile tale au de trecut in continuare testul timpului. Daca la mijloc nu exista sinceritate, dragoste si traire autentica, multe casatorii pot sfarsi la tribunal. Dimpotriva, daca viata in doi este intemeiata pe valori solide, ea poate inflori! Tonul romantic general, care se va detensiona abia dupa data de 5 octombrie, va fi: “Cu relatia, ori la bal, ori la spital!”. Si e vorba aici inclusiv de parteneriate de orice alta natura in afara sferei intime (relatii de afaceri, colaborari etc.). Sezonul relatiilor noi deschide larg usile pentru celibatari dupa 5 octombrie.

Profesie si finante

Pana pe 11 iunie, te bucuri de prezenta benefica a lui Jupiter in Taur. Te preocupa uneori aproape excesiv siguranta materiala si confortul zilei de maine. Iar in prima jumatate a anului chiar poti face bani frumosi din munca. Luna martie, cand este activ trigonul dintre Jupiter si Pluto, ai putea da chiar o lovitura personala de imagine. Cariera ta poate sa prinda aripi, cu conditia sa fii dispus sa faci o schimbare majora de directie. Succesul va necesita o iesire din zona de confort, efort suplimentar, cu alte cuvinte va trebui sa te misti din locul unde te afli, pe o pozitie superioara sau pe o alta directie profesionala. E cea mai potrivita luna din an sa te mobilizezi. In rest, pana in iunie, ai puterea de a pune si ceva deoparte. De la sfarsitul lunii august si pana la final de an, intrarea Nodului Nord in Scorpion te pune in legatura cu banii altora. Poti avea parte de mosteniri, iar contractarea unor imprumuturi noi sau inchiderea unor credite devine posibila.

Sanatate si dispozitie

La acest capitol, ai putea fi destul de greu incercat in perioada 23 ianuarie-13 aprilie, odata cu retrogradarea lui Marte in Fecioara. Pot aparea stari febrile, inflamatii sau chiar infectii cu manifestare brusca, galopanta. Totul se leaga de stresul profesional si de goana ta dupa a avea mai mult. De aceea, daca te concentrezi exclusiv pe evolutia materiala, neglijand alte aspecte ale vietii tale, ti se va da practic un ragaz astral sa meditezi in izolare, departe de responsabilitatile obisnuite. E ca si cum ti s-ar lua “boii de la bicicleta”, ca sa ai timp sa vezi ca sunt si lucruri cu mult mai importante pe care, in goana ta, nu le-ai observat. Iar trecerea definitiva a lui Neptun in Pesti din 4 februarie te va apropia de Dumnezeu, daca e nevoie, in mod fortat. Starea ta generala de bine va depinde de masura in care vei fi dispus sa cedezi controlul si sa accepti ca, deasupra ta, exista o forta divina pe care nu o mai poti ignora. Se impune o atentionare speciala de la inceputul anului pana pe 3 iunie legata de riscul unor accidente cu obiecte ascutite si cu impact la sol (cazaturi pe strada, intr-o groapa, alunecari din neatentie, pe o coaja de banana, dezechilibrarea de pe o scara, de pe un scaun etc.).

Sloganul anului

Aminteste-ti si la bine, si la greu, ca cineva, acolo sus, te iubeste!

Horoscop 2012 Taur

Tu esti in continuare rasfatat de prezenta lui Jupiter in zodia ta pana pe 11 iunie, care iti asigura o protectie divina si o predispozitie spre succes pe toate liniile. Numai ca tu te afli in fata unei mese imbelsugate si, din prea multa comoditate (sa fim respectuosi si sa nu zicem “delasare”), nu iti vine nici sa intinzi mana ca sa te infrupti, asteptand toul de-a gata. Asadar, prima jumatate de an te cam pune fata in fata cu reversul rasfatului. Iti poate merge bine atata timp cat nu lasi pe altul ce poti face chiar tu si cat nu lasi pe maine ce puteai face inca de ieri. Cel mai mare dusman al tau este confortul, locul caldut din care nu vrei sa te misti. In luna martie, cand este activ trigonul Jupiter-Pluto, ai cele mai mari sanse sa schimbi ceva, sa iesi din stagnare, sa nu te mai complaci. De putut poti, mai ramane sa si vrei sa faci ceva pentru tine.

Dragoste si cuplu

In prima jumatate de an, pana pe 3 iulie, relatia de dragoste pare terenul unde intr-adevar iti vine sa te misti. Pe tine te privesti cu indulgenta si e posibil sa ai ceva de reprosat celor dragi. Asadar, inainte de a avea pretentii de la cel de langa tine, nu uita regula de baza: trebuie sa dai tu un exemplu. Nu merge nici cu replica: “Pana acum eu am tras din greu, e timpul sa faci si tu ceva pentru noi!”. Fii constant si nu exagera propria contributie la bunastarea cuplului sau a familiei! Pana in vara, disputele in cuplu pot avea ca sursa copiii sau dorinta de a avea un copil. Din 30 august, intrarea Nodului Nord in casa parteneriatelor te poate lamuri daca esti pe drumul cel bun in relatiile din care faci parte. Se creeaza prilejuri sa iti testezi partenerul si e posibil sa fie nevoie sa iei decizii care sa va afecteze pe amandoi. In orice caz, de la sfarsitul verii incolo, succesul tau depinde de capacitatea de a forma si de a intretine relatii, de a te asocia, de a atrage partenerul potrivit si de a lua decizii care sa fie spre binele amandurora. Pe 5 octombrie soseste si Saturn in Scorpion. De atunci incolo se va vedea adevarata fata a partenerului si a relatiei. Surprizele pot fi spectaculoase si o sa ai timp sa-ti dai seama daca langa tine e sau nu cine trebuie.

Profesie si finante

Daca Jupiter in zodia ta iti spune “mai treaca, mearga”, odata ajuns in Gemeni, pe 11 iunie (unde sta pana la sfarsitul anului) te pune la treaba. Nu mai ai nicio scuza sa nu te apuci de munca si sa valorifici oportunitatile care iti ies in cale. Se pot deschide niste usi porofesionale pe care nu trebuie decat sa-ti faci vant inauntru. Totul e sa fii pe faza! Luna iulie iti poate da peste cap planurile de vacanta. Tocmai atunci ai de lucru, e timpul pentru o relansare in cariera. Talentele si calitatile tale ies la suprafata, esti cautat, solicitat, devii omul potrivit pentru o anumita raspundere. Dupa 5 octombrie, e posibil sa simti o mare usurare la locul de munca, odata cu plecarea lui Saturn din Balanta. Scapi de niste blocaje sau surse de disconfort. Fie privesti tu lucrurile altfel, fie ti se retrag niste atributii care iti displaceau, fie te identifici cu un job care ti se potriveste mai bine, fie se destinde atmosfera prin plecarea unui sef, coleg sau prin relocarea in alt spatiu de lucru.

Sanatate si dispozitie

Pana pe 5 octombrie, ai in continuare probleme care nu sunt noi. Dieta corecta, echilibrul alimentar si hidrolitic sunt garantia starii tale de bine. Exista riscul unor insuficiente, al blocajelor de functionare la nivelul celulelor, al tesuturilor sau al aparatelor. Calciul este un element pe care s-ar putea sa fie nevoie sa il suplimentezi, mai ales ca oasele si articulatiile sunt principalele segmente care scartaie. Tot pana in toamna, fenomenele de degenerare sau de depunere (nisip, pietre la rinichi, ingrosarea vaselor de sange etc.) pot provoca derapaje de functionare a organismului. In primavara, Uranus din Berbec ti-ar putea aduce neliniste, insomnii, hiperexcitabilitate, nu suferinte propriu-zise, ci mai mult o frica de boala. In toiul verii, mai ales intre 3 iulie si 23 august, cu Marte in Balanta peste Saturn, se poate pune problema unor interventii (poate chiar chirurgicale), medicii vizati fiind urologii, neurologii, neurochirurgii, gastroenterologii, stomatologii. Din octombrie incolo, un simplu stil de viata sanatos te fereste de pericole medicale.

Sloganul anului

Dumnezeu iti da, dar in traista trebuie sa-ti bagi singur!

Horoscop 2012 Gemeni

Pana pe 11 iunie, cat timp Jupiter isi continua mersul prin Taur, te poti confrunta cu o serie de privatiuni sau de blocaje. Si nu e ceva ce tine de tine, ci de circumstante, de situatii care nu depind de tine, de incercarile altora care te afecteaza indirect si pe tine. Cu toate acestea, ai un noroc providential, pentru ca momentele in care te simti descoperit sunt urmate de ajutoare care iti vin de unde nici nu te astepti. Din 11 iunie si pana la finalul anului, Jupiter te face sa iti depasesti orice limite. Ajuns in zodia ta, Marele Benefic iti readuce definitiv zambetul pe buze si iti da forta de a-ti fixa obiective pe care sa le urmezi. Astrologic, incepe anul tau, iar mijloacele prin care ai puterea de a obtine tot ce vrei sunt comunicarea, schimburile, drumurile, absolvirea unor examene, arta de a convinge, tranzactiile, afirmarea de sine, lucrul cu publicul. Vei putea privi viata ca pe un joc in care vei reusi sa-i atragi si pe ceilalti. Tu dai tonul. Nimic nu mai pare exagerat de serios sau de rigid si totul devine posibil. Te adaptezi la orice fel de conditii si de oameni.

Dragoste si cuplu

Pana pe 30 august, prezenta Nodului Nord din Sagetator in zona relatiilor indica directia cea mai clara de reusita pentru tine: asocierea! Asadar, poti atrage oamenii potriviti, te poti indragosti de cine trebuie, poti face parteneriate cu oameni bine intentionati sau poti dezvolta o afacere cu jumatatea ta. Luna iulie, cand Jupiter face trigon cu Marte aflat in casa iubirii, poate fi de-a dreptul memorabila din punct de vedere partenerial, dragostea si performantele personale intregind un tablou al implinirii personale. Este o luna excelenta sa iesi in fata impreuna cu persoana iubita, in cuplu ati putea fixa un standard social, puteti servi drept model. Satisfactiile in doi pot sa provina si de pe urma unor riscuri asumate care dau roade, dar si din partea copiilor. Din 5 octombrie, Saturn iese din Balanta si sterge cu buretele blocajele pe care le resimti din partea persoanei iubite sau a copiilor. Probleme in Paradis pot sa apara intre 7 octombrie si 17 noiembrie, daca ajungi sa te consideri superior partenerului. Nu iti inflama egoul si fii deschis la propuneri din partea celorlalti!

Profesie si finante

Revenirea lui Neptun in casa carierei si a imaginii publice pe 4 februarie iti deschide noi orizonturi. De aceea, e foarte bine sa asculti de oamenii care te iubesc sau de consilieri, pentru ca unele decizii luate de unul singur pot sa fie fanteziste. Apare tentatia de a te imprastia in mai multe directii si e nevoie de cineva sa te struneasca. Incepand cu 30 august, intrarea Nodului Nord in Scorpion deschide sansele de a-ti identifica locul de munca sau domeniul de activitate care ti se potriveste cu adevarat. Ai sansa de a transforma o pasiune intr-o vocatie care sa iti aduca satisfactiile profesionale indelung visate. Din 5 octombrie incolo, cu Saturn tot in Scorpion, trebuie sa ai incredere ca tot ce se constuieste pe linie de munca este spre binele tau. Chiar daca apar constrangeri sau se inchid anumite usi, asta se intampla tocmai pentru a nu te indeparta de la drumul cel mai bun pentru tine. Rabdarea si perseverenta te recomanda pentru o pozitie de incredere.

Sanatate si dispozitie

Principalele motive de suferinta pentru tine, pana pe 11 iunie, sunt de fapt supararile altora. Te preocupa soarta celor din jur si te simti pe alocuri neputincios ca nu poti interveni. Lectia pentru tine este sa-l lasi pe fiecare sa traiasca experientele de care are nevoie si sa nu te erijezi in salvatorul omenirii! Daca nu te impaci cu tine si nu accepti starea de fapt, atunci pot sa apara probleme la nivelul gatului, nasului, urechilor, corzilor vocale, ficatului sau bilei. Intre 23 august si 7 octombrie, Marte in Scorpion avertizeaza asupra riscului de accident la locul de munca si asupra pericolelor ce ti se trag dinspre sursele de apa, mai ales daca esti expus la un mediu de lucru ce comporta transport pe apa, lucrul cu lichidele sau umiditate excesiva. Din 5 octombrie, Saturn in casa bolilor are tendinta de a induce disfunctii la nivel de aparat reproducator. Libidoul poate fi inlocuit prin abandonul in munca. Reprimarea functiei sexuale (sau, dimpotriva, abuzul) va duce mai ales la probleme cu ovarele, respectiv prostata si testiculele. De asemenea, functia de excretie poate fi ingreunata de acumularea de toxine in corp, colonul fiind suprasolicitat.

Sloganul anului

Tine-te de mana cu cineva, ca sa nu te pierzi!

Horoscop 2012 Rac

Pana la inceputul lunii iunie, cu Jupiter in Taur, tu iti reconfigurezi viitorul. Tot ce faci are parca legatura cu ziua de maine sau cu perspectivele pe termen lung. Atentie foarte mare sa nu pierzi din vedere singurul moment care conteaza cu adevarat, clipa de acum. Cu gandurile mereu departe, sa nu cumva sa uiti sa te bucuri de prezent! In prima parte a anului, atragi usor persoane care te pot ajuta sau care pot sa-ti deschida usi. Conteaza pe prieteni si pe oamenii cu influenta! Pana pe 5 octombrie, se pot redeschide capitole din trecutul tau, asa ca e bine sa extragi maximul de intelepciune din fiecare experienta. Altfel, nu vei face decat sa repeti lectii fara sa inveti nimic. Ai timp sa iesi din niste tipare de comportament, sa nu mai calci pe urme pe care ai mai fost sau, mai grav, sa nu mai repeti greseli pe care le-au facut si parintii tai.

Dragoste si cuplu

Pluto se afla in casa parteneriatelor pe durata intregului an si te indeamna la o fuziune totala cu partenerul. Criteriile de selectie a unui nou partener sau de evaluare a unei relatii autentice vor fi: pasiunea, trairile intense, evolutia materiala si spirituala comuna. Partenerul te ajuta sa iti transformi viziunea asupra lumii, iar experientele in care te implica au rolul de a trezi in tine o putere de care poate nici nu erai constient. Martie poate fi o luna de sarbatoare in doi, daca nu chiar de miere. Viitorul in cuplu arata bine, reusiti sa va uniti fortele in aceeasi directie si puteti atrage un anturaj comun. Provocarile apar in intervalul 23 august – 7 octombrie, cu Marte in Scorpion, care te face sa zgandari niste lucruri si sa pui degetul acolo unde stii ca il doare mai tare pe celalalt. De la o simpla tachinare se poate ajunge la un conflict deschis. Din octombrie si pana la finalul anului, sosirea lui Saturn in Scorpion limiteaza distractia si viziunea romantica asupra vietii. Prioritare devin responsabilitatile, iar copiii sunt o sursa puternica de a intari cuplul sau de a te mobiliza din rasputeri.

Profesie si finante

Sub semnul lui Uranus, care troneaza si anul acesta peste viata ta sociala, cariera ta poate inregistra salturi bruste sau schimbari imprevizibile. Este tot mai puternic impulsul de a functiona pe cont propriu, dorinta de independenta profesionala. Dar poti face acest pas abia atunci cand ai invatat sa respecti autoritatea si sa te subordonezi. Lucrurile nu ies deloc bine daca vrei sa fii de unul singur doar pentru ca ai o problema cu sefii si cu supunerea fata de norme si reguli! Pana pe 30 august, mai ai suficienta vreme la dispozitie sa gasesti un loc de munca sau un domeniu de exprimare pe masura ta. Te afli in cautarea vocatiei, iar pana la finalul verii ai mari sanse sa te asezi la locul potrivit sau sa-ti intaresti cuibul acolo unde deja te afli. E bine sa ai in vedere un ideal, o aspiratie profesionala, de care esti mai aproape ca niciodata. Relatiile cu strainatatea, comunicarea in limbi straine sau impartasirea experientei pe care o ai te pot aduce in centrul atentiei. Intre 7 octombrie si 17 noiembrie, afirmarea profesionala poate veni cu efort suplimentar din partea ta, cu ore peste program, dar si cu invidii pe care le starnesti. Relatiile cu colegii sau subalternii pot fi tensionate, mai ales din cauza exigentelor tale.

Sanatate si dispozitie

Pana la inceput de toamna, poti avea parte de o ameliorare generala a starii de sanatate. Mai ales daca ajungi pe o linie profesionala de unde nu te mai simti nesigur, riscurile medicale te ocolesc. Sensibilitatea organismului creste din august incolo, cand Jupiter in Gemeni iti poate aduce perioade de izolare, de introspectie, de apatie si de scadere a imunitatii. Devii mai predispus la raceli si gripe, la afectiuni respiratorii, reumatismale, la probleme cu bratele. Problemele nu se declanseaza oricum, ci daca te lasi afectat de suferintele celor din jur. Din moment ce esti atit de receptiv la energiile negative, te poti lasa coplesit de necazurile altora. Pana in octombrie, s-ar putea sa fii tu sprijin pentru altii, sa-i ajuti sa treaca peste suferinte si greutati. Din cel care oblojeste ranile altora ai grija sa nu devii chiar tu pacient! Perioada 7 octombrie – 17 noiembrie, asociata unei efervescente profesionale aparte, iti aduce destul stres si te predispune la graba. De aceea, fereste-te de sursele de foc, apa fierbinte sau metale incinse (risc de ardere, oparire).

Sloganul anului

Bazeaza-te pe ceilalti, dar nu lua problemele lor asupra ta!

Horoscop 2012 Leu

Anul acesta pare a fi unul dual pentru tine. Dificultatea va consta in reconcilierea contrariilor, pentru ca iti poate fi destul de greu sa multumesti pe toata lumea in acelasi timp. Nu prea reusesti sa traiesti in totalitate, sa reunesti toate aspectele vietii simultan, sub aceasi cupola. Practic, va trebui sa faci alegeri si sa-ti stabilesti prioritati, numai ca vei fi nevoit sa renunti la o parte din tine. Periodic, viata de familie te va face sa dai un pas inapoi in cariera, iar ascensiunea profesionala te va forta sa-i neglijezi pe cei dragi. Lucrurile vin pentru tine pe rand, in rate, de aceea e bine sa constientizezi si sa accepti ca, pentru a dezvolta o latura a personalitatii tale, trebuie sa lasi pe locul al doilea o alta parte din tine la fel de importanta.

Dragoste si cuplu

Cu Nodul Nord in Sagetator pana pe 30 august, ai timp sa adaugi cat romantism vrei tu vietii tale. Ai sansa de a te indragosti de cine trebuie sau de a da noi dimensiuni relatiei intime in care esti implicat. In cuplu, simti nevoia sa lasi ceva in urma, care sa se vada. Poate fi o casa, o opera, un proiect, dar la fel de bine te poti concentra pe factorul biologic, deci pe aducerea pe lume a unei vieti sau pe ingrijirea copiilor (in functie de varsta, poate fi vorba de copil sau de nepot). De pe 23 august pana pe 7 octombrie, ai putea fi nevoit sa iei decizii legate de viata de familie, de locuinta sau de patrimoniu. Actionezi ca un buldozer care nu poate fi oprit, stii precis ce vrei, asa ca fii pregatit sa ii iei pe ceilalti pe sus! Pe urma, in casa familiei mai vine si Saturn care, pana la finalul anului, te face sa iti aduci aminte de unde ai plecat. Resimti mult mai acut legaturile de familie, care e posibil sa iti ceara atentie si timp. Probabil rudele mai in varst au nevoie de ajutorul tau. Esti chemat sa treci peste obiceiuri mostenite de la parintii tai, sa nu mai repeti in cuplu greseli pe care le-ai facut tu sau inaintasii tai. Va trebui sa te impaci cu trecutul tau, iar daca nu preiei initiativa de bunavoie, atunci vei fi fortat de imprejurari.

Profesie si finante

Jupiter in Taur pana pe 11 iunie nu iti da alta preocupare decat consolidarea unei pozitii sociale. Parca tot ce te intereseaza este sa cresti in statut, in functie si in salariu. Iar sanse maxime se arata chiar in luna martie, sub impulsul trigonului Marte-Pluto. Pentru a evolua, va fi nevoie sa renunti insa la viata privata. Numai tu vei putea evalua daca merita acest sacrificiu. Valorifica la maxim luna iulie, pe trigonul Jupiter-Saturn, favorabila contractelor si colaborarilor, o luna a popularitatii, plina de perspective pentru viitor! In rest, tot anul esti un factor de mobilizare pentru ceilalti, pe care ii pui la treaba, ii scuturi bine, ii aduci pe calea cea dreapta. E foarte important sa-ti asumi rolul de mentor, de model, pentru ca cei de-o breasla cu tine sau colegii vor cauta indrumare din partea ta. Ai grija totusi cat de tare dai cu biciul, pentru ca finalul de an te predispune la excese. Greu se mai poate intelege omul cu tine in raporturile de munca, pentru ca vei acvea tendinta de a o tine pe a ta, de pe 17 noiembrie pana la Craciun. E bine ca, in aceasta perioada, sa nu fortezi lucrurile si sa delegi autoritatea, fara sa crezi ca numai ca tine e bine!

Sanatate si dispozitie

Prezenta lui Pluto pe segmentul sanatatii atrage atentia asupra terapiilor alternative care, in cazul tau, functioneaza anul acesta de minune. De asemenea, contactul cu natura si miscarea sunt cheile unei sanatati de fier. Posibilele afectiuni medicale sunt legate de stresul profesional, de lipsa de odihna pe fondul epuizarii fizice si psihice. De aceea, dereglarea metabolismului poate conduce la alte efecte secundare. Printre cele mai grave, in cazul in care chiar ignori avertismentele, se poate numara proliferarea nesanatoasa a unor celule, cu risc de dezvlotare a unor formatiuni chistice sau tumorale. Dar daca iti asculti corpul si il respecti, masurile profilactice iti vor asigura linistea. Riscuri majore pot aparea tot din cauza suprasolicitarii, din a doua jumatate a lunii noiembrie si pana la Craciun. Atunci, ficatul si circulatia sangelui se pot deregla si se pot impune investigatii medicale. E posibil sa se inregistreze valori peste limite ale colesterolului si un dezechilibru al raportului dintre leucocite si hematii.

Sloganul anului

Ajuta-i pe ceilalti, ca sa te ajuti pe tine!

Horoscop 2012 Fecioara

Prima jumatate de an te face sa te lupti cu tine, mai precis, cu limitele pe care ti le impui singur. Marte in zodia ta pana pe 3 iulie iti pune la incercare increderea in fortele proprii. Perfectionismul devine o bariera peste care trebuie sa treci, e cazul sa constientizezi ca esti deja suficient de bun, de frumos si de capabil pentru a trece la actiune. De cate ori eziti sau amani ceva ce puteai sa faci de mult, iti dai singur cu stangul in dreptul. Nu mai astepta confirmari din experior! E timpul sa vezi in tine frumusete si perfectiune fara ca altcineva sa te incurajeze! Mai ales pe retrogradarea lui Marte, intre 23 ianuarie si 13 aprilie, va trebui sa tragi de tine, sa iti infrangi teama si timiditatea, sa iesi in fata! Daca intr-adevar crezi ca poti, poti. Nu incerca sa demonstrezi nimanui nimic! E treaba ta cu tine! A doua jumatate a anului te poate recompensa pentru depasirea propriilor blocaje.

Dragoste si cuplu

Incepand cu 4 februarie, drumul fara intoarcere al lui Neptun in Pesti te face extrem de sensibil la nevoile celorlalti. De aceea, e posibil sa simti impulsul de a te lasa pe tine pe locul al doilea, pentru a-l face pe celalalt fericit. Atentie, este o capcana uriasa in care ai putea sa cazi, deoarece ai putea sa te arunci in relatii sau sa alimentezi o viata in doi din compasiune, mila, dorinta de a oferi ajutorul. Devii cel mult un bun crestin, dar cu tine cum ramane? Sfatul este acela de a nu trai viata celuilalt si de a nu te limita la ceea ce ii aduce lui implinire. In acest proces, nu bei reusi decat sa te indepartezi de tine si sa ai impresia ca tu contezi prea putin. De aceea, relatiile trebuie sa-ti deschida ochii si sa te faca sa intelegi ca cel mai important om din viata ta esti chiar tu! Daca tie nu ti-e bine, cum ai putea sa reversi asupra partenerului tau o stare de bine pe care tu de fapt nu o ai? Pana pe 30 august, doresti sa te asezi la casa ta, sa intri in randul lumii, sa te conformezi traditiilor sau sa dobandesti o locuinta, o proprietate. Nu face pasi pripiti la presiuni externe! Mai agitat este intervalul 17 noiembrie – 26 decembrie, cand forta ta de atractie ar putea starni sentimente de gelozie din partea partenerului.

Profesie si finante

Remodelarea personalitatii prin forte prorpii, programata astral pentru prima jumatate de an, vine cu roade chiar pe durata verii. Intre 3 iulie si 23 august, Marte ajunge in casa banilor si, impreuna cu Saturn, te ajuta sa te redresezi financiar. Pentru ca esti alt onm, mai increzator, mai optimist, atragi si contexte profesionale care sa te puna in valoare. De altfel, din 11 iunie, de cand Jupiter se muta in Gemeni, este de asteptat o relansare a vietii tale sociale. Cariera poate cunoaste o ascensiune gradata, cu conditia sa nu astepti nimic de la ceilalti, sa te mobilizezi singur si sa nu te complaci in ceea ce faci si in locul pe care il ocupi. Daca nu te multumesti cu putin, atunci vei avea parte de mai mult. In primul rand, de mai multa comunicare, diversitate, de oameni care sa iti solicite gradul de competenta. Sectoarele educational, informational, comercial te pot scoate in fata, la fel si orice activitate care presupune lucrul cu mainile si dexteritate (de la degetele care zboara pe tastatura sau pe pian pana la andrelele care croseteaza).

Sanatate si dispozitie

Tu ai parte de o energie debordanta mai ales pana pe 3 iulie, cu Marte in zodia ta. Aceasta energie, desigur, se cere consumata, pentru ca altfel vei functiona ca un cazan sub presiune, care da pe dinafara. In acest caz nefericit, in care nu te misti suficient, te abandonezi unei vieti sedentare, iti reprimi anumite parti din tine (inclusiv sexualitatea), atunci pot aparea probleme de sanatate la nivelul abdomenului (ficat, bila, pancreas, splina, intestine). Temerile si framantarile tale, mai ales lipsa de initiativa si de incredere in fortele proprii, acolo te macina. Orice tulburare digestiva este pentru tine un semn ca iti controlezi o parte din tine pe care de fapt ar trebui sa o exprimi. Alte surse de indispozitie pentru tine nu au neaparat anul acesta cauze interne. Cat Saturn sta in Balanta, pana pe 5 octombrie, problemele medicale au pe fundal insecuritatea financiara si grijile inutile legate de bani. De pe 5 octombrie incolo, supararile pot veni din relatiile dizarmonice cu fratii, surorile, unchii, matusile, verii sau vecinii.

Sloganul anului

Descopera-ti puterea si indrazneste sa fii tu insuti!

Horoscop 2012 Balanta

La tine dureaza si anul acesta procesul descoperirii de sine. Intrebarea “Cine sunt eu?” ti-o tot pui de vreo doi ani incoace, iar pana pe 5 octombrie inca mai ai timp sa gasesti raspunsul. Atat mai sta Saturn in zodia ta, iar toate provocarile la care te supune au rolul de a te face sa constientizezi unde te afli, daca esti pe drumul cel bun, daca ceea ce faci ti se potriveste. Chiar daca esti inclinat sa vezi latura serioasa a lucrurilor si, deseori, sa privesti lumea in culori mai sumbre, ai trei sferturi de an la dispozitie sa iti privesti in fata fricile si sa iti constientizezi valoarea. Te vezi poate mai mic si mai putin important decat esti, dar asta nu face decat sa-ti tempereze orgoliul. La finalul acestui tranzit, te vei putea simti mai stapan pe tine, vei fi mai dispus sa cedezi controlul asupra celorlalti si vei scapa de starile melancolice in care mai cazi. Ultimele luni ale anului pot demonstra ca, in cazul tau, a avut loc o schimbare la fata.

Dragoste si cuplu

Cat stai sub semnul lui Saturn, pana in octombrie, teoretic problemele in cuplu nu prea exista, numai ca ti le faci singur. Ai tendinta de a te compara permanent cu ceilalti si de a-ti gasi puncte slabe. De aceea, in relatii, faptul ca gandesti prea mult si preponderent negativ la adresa ta te poate afecta dramatic. Poti ajunge sa te crezi inferior partenerului, iar realitatea bineinteles ca iti confirma suspiciunile. Cea mai mare provocare a ta anul acesta este sa iti dai seama ca meriti sa fii iubit. Altfel, vei primi confirmarile pe care le astepti. Iar tu iti vei dovedi ca ai avut dreptate sa iti fie frica. Spaimele tale cele mai mari cu care ai de luptat sunt frica de singuratate, de neaccepatre, de respingere si de abandon. Nu mai pune raul inainte si lasa-ti partenerul sa se manifeste fara ca tu sa te napustesti asupra lui cu gelozia si posesivitatea ta! Daca intinzi coarda, Uranus din casa relatiilor iti poate da lovitura de gratie in chip fulgerator, cand te astepti mai putin. Esential pentru reusita vietii in doi este sa nu pui presiune pe celalalt, sa nu-l respingi, pentru ca jumatatea ta va ajunge sa nu (te) mai suporte si sa evadeze. Dicutii incinse in cuplu ar putea sa se iste si de la jumatatea lunii noiembrie pana la Craciun. E posibil sa aveti viziuni diferite in abordarea timpului liber si a copiilor.

Profesie si finante

Ascensiunea in cariera este secundara pentru tine anul acesta. Eforturile tale nu se concentreaza in aceasta directie. Cel mult, te faci remarcat prin calitatile tale, te afirmi prin constanta, devotament si perseverenta, iar felul tau de a fi te aduce in centrul atentiei unor sefi sau persoane cu influenta. Pentru a creste profesional anul acesta nu trebuie decat sa-ti faci treaba ta, iar rezultatele vor aparea la timpul lor. Din 4 februarie, Neptun se instaleaza in casa muncii si iti aduce o mare dorinta de a fi de ajutor celorlalti. S-ar putea sa candidezi la trofeul “cel mai cumsecade coleg sau sef”, dar e bine sa nu iei asupra ta sarcinile celorlalti. E posibil ca atitudinea ta caritabila in munca sa fie tot o expresie a dorintei de a-ti dovedi ca esti acceptat de ceilalti, compensand astfel niste lipsuri personale. De facut bani te apuci intre 23 august si 7 octombrie, cu Marte in Scorpion, iar sezonul rezultatelor spectaculoase se deschide pe 5 octombrie, odata cu trecerea lui Saturn in casa banilor. Pentru ca tu te simti de acum mai bine cu tine, poti atrage mai usor bunastarea.

Sanatate si dispozitie

Pana pe 5 octombrie, prezenta lui Saturn in zodia ta iti da stari fluctuante, cu predispozitii depresive, din cauza tentatiei de a vedea jumatatea goala a paharului. Asadar, tu singur esti sursa nefericirii tale. De fapt, cel mai mult suferi de ipohondrie, asa ca multe probleme sunt imaginare. Ele sunt intretinute pana pe 3 iulie si de prezenta lui Marte in Fecioara, care te face sa-ti reprimi emotiile negative. Mania neexprimata este nociva pentru sistemul nervos, dar si pentru cel circulator. Inflamatiile si infectiile pot atinge zona capului (stomatologii s-ar putea sa aiba de lucru cu tine) sau a abdomenului. Din februarie incolo, Neptun in Pesti atrage atentia tot anul asupra sensibilitatii tale la medicamente, cu risc de intoxicatie (la medicamente, dar si alimente), de alergii la anumiti compusi.

Sloganul anului

Invata sa te iubesti si sa te accepti pe tine!

Horoscop 2012 Scorpion

Tu ai un respiro astral pana in vara, cand cel mai indicat este sa lasi lucrurile sa se intample de la sine si sa accepti tot ce vine spre tine. Din 23 august incolo, devine imperativ sa iei fraiele in maini. O sa simti din nou pe propria piele gustul puterii personale, al deciziilor care ii afecteaza si pe cei din jurul tau, dar si al asumarii raspunderii ce decurge din initiativele tale. Intre 23 august si 7 octombrie, Marte in zodia ta face din tine o bomba de energie. Esti hotarat sa-ti rastorni viata cu susul in jos daca e nevoie. Ai forta, curaj, energie, toate ingredientele. Putina rabdare si cumpatare iti mai lipsesc... Iar cum din 30 august vine Nodul Nord la tine acasa, chiar ca va trebui sa te bazezi doar pe tine daca vrei sa dai lovitura. Actiunile pe cont propriu vor fi cele care conteaza. Puterea de a te transforma si de a pune lumea in miscare e in tine. Depinde daca o folosesti constructiv sau distructiv. Saturn in Scorpion, din 5 octombrie, iti mai pune cate o frana si vine cu piedici absolut necesare, pentru ca altfel, daca ai ramane cu piciorul doar pe acceleratie, drumurile tale ar sfarsi prea des in cate o prapastie.

Dragoste si cuplu

Pana pe 11 iunie, cu Jupiter in Taur, fantezia ta in cuplu nu are limite. Totul ti se pare posibil, visezi cu ochii deschisi, numai ca trezirea la realitate s-ar putea sa iti aduca o mahmureala zdravana. Totul depinde de starea ta de luciditate, cat de putina ar fi ea. E posibil sa iti proiectezi in partener sau intr-o noua idila toate aspiratiile si visurile tale, sa mergi pe mana lui si sa dai frau liber asteptarilor. Si, chiar daca la inceput dorintele tale sunt satisfacute, in timp s-ar putea ca, odata cu diminuarea starii de euforie, sa resimti o lipsa. Si, chiar daca aparent o duci bine in doi, nu stii nici tu ce-ti lipseste. E adevarat, partenerul s-ar putea dovedi o sursa de protectie si de confort material, dar oare e suficient? Nu-l idealiza, mai ales ca din februarie vine si Neptun in casa iubirii. Chiar daca romantismul te copleseste, incearca sa accepti omul de langa tine ca pe un intreg, cu calitati, dar si cu minusuri. Accepta-l cu umbre cu tot si nu incerca sa i le vindeci. Altfel, de la jumatatea verii s-ar putea sa iei distanta de celalalt.

Profesie si finante

La nivel profesional, sub semnul lui Uranus in casa muncii, lucrurile pot avea o evolutie brusca, imprevizibila. Pot sa apara schimbari din senin in ceea ce priveste statutul firmei, relatia cu colegii sau chiar tu poti incheia o colaborare. Cert este ca un loc de munca sedentar, fara perspective, unde plictiseala si rutina sunt la ele acasa, te deprima si iti taie orice motivatie. Dai ranadament cel mai bine intr-un post unde nu te bate nimeni la cap, unde stii ce ai de facut, unde poti lua decizii fara sa depinzi de altii. Integrarea intr-un colectiv devine o dilema pentru tine de la jumatatea verii incolo, asa ca nu ar fi exclus sa iti iei inima in dinti si sa pornesti o afacere de unul singur. Conteaza foarte mult sa faci ceva ce iti place. Din 11 iunie si pana la finalul anului, Jupiter in Gemeni atrage banii celorlalti de partea ta. Poti conta pe sprijin financiar din partea partenerului, familiei sau asociatilor, banii pot veni din sponsorizari, mosteniri sau credite pe care le poti contracta mai usor.

Sanatate si dispozitie

Uranus din Berbec sta la panda tot anul si poate declansa boli sub forma acuta, de criza, cu evolutie extrem de rapida. Pana pe 5 octombrie, cu Saturn in casa incercarilor grele, cauza acestor iesiri la suprafata a unor deficiente este de natura emotionala sau nervoasa. Inca trei sferturi din acest an, ai acelasi consum interior fantastic prezent de vreo doi ani incoace. Parca reusesti cu greu sa te aduni, sunt situatii care iti scapa, elemente intre care nu gasesti nicio legatura, iar asta te innebuneste. Starile de luciditate alterneaza cu perioadele de alienare, de fuga de lume si de realitate. Tu te afli in plin proces de redefinire a relatiei cu Dumnezeu si abia cand vei reusi sa accepti ca lucrurile se intampla cu un scop, cand nu vei mai incerca sa-ti explici totul, o sa poti sa-ti linistesti mintea. Din 5 octombrie, Saturn in zodia ta iti scade vitalitatea si te sensibilizeaza mai ales la afectiuni de tip “hipo” si la probleme la nivel genital, glandular, digestiv si excretor.

Sloganul anului

Ca sa-ti controlezi viata, accepta ca nu poti controla totul!

Horoscop 2012 Sagetator

Nodul Nord aflat in continuare in zodia ta pana pe 30 august iti indica directia de urmat: renuntarea la starile de dependenta si la atasamente. Nu e deloc timpul sa te bazezi pe ceilalti, sa astepti marea cu sarea din partea lor, sa stai la mana alcuiva, indiferent ca e vorba de partener de viata, parinti, copii etc. Pana la finalul verii, starea ta generala de bine pe toate planurile (relatii, cariera, sanatate) depinde de capacitatea ta de a te mobiliza si de a privi viata ca pe o problema personala pe care nu ti-o poate rezolva nimeni in afara de tine. Chiar daca te sprijini pe ceilalti, important e sa nu ajungi sa depinzi de ei, sa te complaci cu confortul care iti vine de la altul. Daca trece si vara iar tu tot te scalzi in apele altora, intre 7 octombrie si 17 noiembrie, cu Marte in zodia ta, nu mai ai nicio scuza daca nu iei decizii care sa iti miste viata din loc!

Dragoste si cuplu

Ca sa te simti bine cu celalalt, primul pas este sa te simti bine cu tine. Aceasta este lectia cea mai importanta pe care o ai de invatat la nivel relational in prima parte a anului. E timpul sa iti manifesti forta, energia si curajul care sa il puna pe celalalt in miscare. In relatii, tu trebuie sa fii motorul, fara sa astepti nimic in schimb. Daca ai asteptari de la omul drag, inseamna ca acele asteptari sunt de fapt ale tale. Contextul astral face din tine un sprijin pentru jumatatea ta, in tine sta puterea! Apoi, din 11 iunie pana la finalul anului, Jupiter se instaleaza in Gemeni, deci in zona parteneriatelor. Intr-o prima faza, in cele trei luni de vara, vei avea de luptat cu ispitele. Mai ales daca incepi o relatie, iti va fi foarte greu sa nu te lasi amagit de puterea, banii sau erotismul celuilalt. Totusi, va trebui sa rezisti, pentru ca relatiile bazate pe atractie si confort nu sunt comuniuni in iubire. O alta greseala este sa perpetuezi o viata in doi pe baza acestor valori. Din toamna si pana la sfarsitul anului esti mai stapan pe tine si resimti o stare de echilibru care iti permite sa primesti ceea ce iti ofera celalalt fara sa te simti in inferioritate. Devii, in acelasi timp, un fel de radar, asa ca atentie la viata dubla! Nu da vrabia din mana pe cea din pom!

Profesie si finante

Acelasi Nod Nord te provoaca pana la sfarsit de august sa declansezi initiative de amploare pe cont propriu, care sa iti modifice radical stilul de viata si programul de lucru. Iar daca te arunci in gol, Dumnezeu iti da, iar de data asta iti baga si in traista! Cea mai prielnica perioada de dezvoltare a relatiilor de munca este pana pe 11 iunie, sub protectia lui Jupiter in Taur. Atragi usor colaboratori, te bucuri de apreciere, apar proiecte noi. Luna martie, cat timp este activ trigonul Jupiter-Pluto, ar putea insemna pentru tine un nou start economic. Apar noi surse de a face bani si de a-ti pune la treaba calificarile pe care le detii. Daca pui lucrurile in miscare pana in vara, din toamna totul pur si simplu se aranjeaza de la sine, fara sa te mai implici direct. Nu sta degeaba si nu pierde timpul, misca-te, da-i bataie, investeste, mai bine ruleaza sumele pe care le detii in loc sa le pastrezi la saltea, iar apoi banii vor trage singuri la tine!

Sanatate si dispozitie

Prima jumatate a anului se anunta excelenta pentru ameoliorarea unor afectiuni mai vechi. Ficatul da semne de revigorare, cu conditia mentinerii unui stil de viata sanatos si  a unei diete corespunzatoare. Odihna, miscarea si lipsa abuzurilor sunt suficiente pentru a mentine organismul in stare de echilibru. Problemele apar din luna august, cand planetele incep sa paseasca in Scorpion, in casa incercarilor grele. Apare riscul de cronicizare a unor boli care pana acum aveau doar manifestari sporadice. Intre 23 august si 7 octombrie, cu Marte in Scorpion, exista un risc crescut de contactare a unor boli cu transmitere sexuala! Din toamna, nu strica deloc un consult ginecologic sau macar o vizita periodica la medicul de familie! Intregul aparat genital, atat la femei, cat si la barbati, devine tinta unor infectii sau chisturi, care pot necesita interventii chirurgicale. De asemenea, metabolismul se ingreuneaza, iar colonul s-ar putea sa ii supere mai ales pe cei aflati la o anumita varsta.

Sloganul anului

Conteaza pe fortele proprii si asculta-ti corpul!

Horoscop 2012 Capricorn

Continua pentru tine si anul acesta o perioada paradoxala a vietii tale. De cand a intrat Nodul Nord in Sagetator, ti se petrec tot felul de lucruri misterioase, de evenimente al caror sens iti scapa si pe care cu greu le pui cap la cap. Viata pare un mister, iar pe alocuri, chiar o nebuloasa. Pana pe 30 august, de fapt, ti se ofera prijelul astral de a te intoarce la credinta, la Dumnezeu, prin revelarea legilor subtile dupa care functioneaza intregul Univers. Tot ce ti se intampla are acum rolul de a-ti trezi constiinta, de a-ti accelera evolutia spirituala. Plata este renuntarea la ego, la vanitate, la dorinta de a detine puterea, controlul. Cu cat te opui, cu atat esti lovit mai puternic. Cu cat accepti tot ce ti se intampla si iei totul asa cum vine, cu atat esti impins mai repede inainte. Iar in asta conta paradoxul. Toate blocajele, provocarile, suturile, dar si darurile, oamenii, surprizele de care ai parte au menirea de a te scoate dintr-o atitudine rigida si de a te face sa retraiesti trecutul intr-o lumina noua, care sa te vindece de greseli repetate si de obisnuinte. In 2012, esti ca un pui caruia i-a venit vremea sa iasa din coaja oului!

Dragoste si cuplu

Din punct de vedere afectiv, perioada cea mai intensa pare a fi chiar prima parte a anului, pana pe 11 iunie, cat timp Jupiter isi continua mersul prin Taur. Te poti indragosti sau, daca ai deja un partener, poti avea o realizare impreuna cu el. Fie va mobilizati la nivel material si faceti impreuna ceva concret, o afacere, demarati un proiect, fie intampinati nou membru in familie sau va dedicati copiilor. Luna martie, cand Pluto din zodia ta se afla in trigon cu Jupiter, este cea mai potrivita sa va luati zborul spre o noua dimensiune a vietii in doi. Cuplul este pentru tine o garantie a stabilitatii si a confortului, iubirea este singurul doctor al sufletului tau. Incepand din vara, partenerul va trebui practic sa se adapteze la cerintele tale si sa aiba multa rabdare. Pentru ca tu ai nevoie de spatiu si de timp sa te pui pe picioare, a doua jumatate a anului va fi un adevarat test pentru cuplu. O sa-ti dai seama cum stau lucrurile in functie de cat de dispus este cel de langa tine sa te ajute sa treci peste perioada de reconstructie a personalitatii tale. La bine, dar mai ales la greu, se arata vitejia indragostitilor!

Profesie si finante

Ultima parte a trecerii lui Saturn prin Balanta iti poate aduce pana pe 5 octombrie concretizari pe care le tot astepti de vreo doi ani. Iar cariera a cam fost un sac de box pentru tine sau, mai bine zis, o pista de incercari pe care iti evaluezi relatia cu sefii, compatibilitatea ta cu un loc de munca si cu un domeniu de activitate. E timpul sa constientizezi ca, daca locul tau nu s-a mai regasit intr-o structura, de fapt acea pozitie nu era pentru tine. Ca sa mergi mai departe, e timpul sa accepti asta. Jupiter in Gemeni iti dechide noi orizonturi nelimitate din 11 iunie pana la sfarsitul anului. Succesul profesional va depinde de implicarea ta. “Acum ori niciodata” pare sa devina sloganul tau. Ai asteptat destul si e timpul sa treci la actiune, sa depasesti trecutul. Cu cat directia in care virezi e mai noua, cu atit ai randament mai bun. Din 30 august, Nodul Nord in casa carierei te ajuta sa devii omul potrivit la locul potrivit. Rabdarea ta da roade, iar satisfactiile personale converg spre atingerea unui statut social pe care de mult il vanai.

Sanatate si dispozitie

Pana la inceputul toamnei, starile de cadere energetica si psihica, predispozitiile depresive si crizele de melancolie, de izolare, sunt cele mai mari preocupari ale tale. Si nu doar ale tale, ci si ale celorlalti, pentru ca cei din jur incearca sa-ti intinda o mana de ajutor. Dar nimeni nu poate face ceva pentru tine atata timp cat nu vrei sa te ajuti singur. Si chiar ai nevoie sa iti explorezi subconstientul, sa revezi episoade din trecut, sa intelegi de unde ti se trag anumite traume, pentru a putea sa iti regasesti elanul si vitalitatea. Marea ta provocare este sa te accepti pe tine si sa iti vezi maretia si frumusetea pe care ti le negi. Din toamna, treci pragul introspectiilor devoratoare. Intre 7 octombrie si 17 noiembrie, cu Marte in Sagetator, atentie la riscul de infectii si intoxicatii, la durerile de cap si dinti, dar si la tulburarile respiratorii!

Sloganul anului

Simte din nou gustul vietii si mirosul succesului!

O singura luna pe anul acesta te simti mai debusolat, chiar prima la rand, cat Neptun mai sta in zodia ta. Te mai lasi purtat de vant si ai nevoie de altcineva sa vezi directia corecta, deoarece te cam imprastii in prea multe directii. Numai ca ianuarie trece repede si face uitata bajbaiala. Ai mana libera sa-ti croiesti viitorul cum iti place tie.  Pana pe 30 august, cu Nodul Nord in Sagetator, atragi oamenii de care ai nevoie pentru a putea sa-ti concretizezi proiectele. Visurile si aspiratiile tale sunt cu un pas mai aproape de tine. Implicarea ta in grupuri, asociatii sau organizatii este de bun augur, pentru ca ceilalti te imping de la spate si te ridica. Ai sansa de a deveni un lider de opinie, un reprezentant de seama al categoriei sociale sau profesionale cu care te identifici, un varf de lance, un etalon. Te bucuri de popularitate, ai sustinatori si tot ce trebuie sa faci este sa te pastrezi la cel mai inalt nivel al tau, mai ales ca, din toamna, sunt semne de confirmare sociala, iar pretentiile de la tine vor fi din ce in ce mai mari.

Dragoste si cuplu

Prima parte a anului este la discretia ta din punct de vedere afectiv, iar dragostea este un fundal pe care se desfasoara viata ta, fara sa reprezinte o prioritate in sine. Efervescenta se aanunta a doua jumatate a anului, din 11 iunie, cand Jupiter se muta in Gemeni si te scoate la rampa. Puterea ta de seductie atrage multe ispite, asa ca relatia actuala s-ar putea sa treaca prin filtrul geloziei. Daca esti la inceput de drum in relatii, ai toate sansele sa pornesti pe mai multe carari odata si sa ajungi la dilema daca nu cumva chiar e posibil sa iubesti doi barbati/ doua femei in acelasi timp. Daca nu cazi in capcane, ai toate sansele sa transformi viata in doi intr-o sursa de stabilitate si confort. Nu uita ca ai nevoie de miscare, de variatie, asa ca trebuie sa iti surprinzi jumatatea si sa acorzi maxima importanta timpului liber pertrecut impreuna. E foarte important pntru sanatatea vietii tale romantice sa planifici activitati comune care va fac placere amandurora. Poate fi vorba si de sansa de a lucra impreuna, de a imbina astfel afacerile cu placerea.

Profesie si finante

Neptun in Casa banilor din 4 februarie deschide o perioada de ani de zile in care poti face bani din activitati ce tin de vindecare, spiritualitate, asistenta oferita celorlalti. Veniturile pot fi fluctuante, alternand cu castiguri providentiale, insa cu Marte in Fecioara pana pe 3 iulie ai sansa de a fi sprijinit de ceilalti. Poti conta pe resursele puse la dispozitie de partener, de familie, de oameni cu care te asociezi, ba chiar pe un imprumut obtinut de la banca. Din august, dorinta ta de afirmare nu mai are limite. E imposibil sa nu iesi in fata, sa nu te faci remarcat. Intri in centrul atentiei, fie ca vrei, fie ca nu vrei. Esti luat de val, iar cum din 30 august Nodul Nord se instaleaza in casa carierei si a imaginii sociale, iti gasesti locul care ti se potriveste. Esti propulsat spre o functie, spre o pozitie, spre un statut. Meritele personale sunt apreciate, iar recompensa imbraca forma unor premii, functii, recunoasteri publice. Saturn in Scorpion din 5 octombrie va sti sa inchida usi care nu sunt pentru tine, dar iti va aduce si rasplata pentru seriozitatea indelung exersata.

Sanatate si dispozitie

Sanatatea nu este anul acesta o sursa de ingrijorare. Dimpotriva, esti in forma maxima, ai forta si energie sa iti pui ideile in practica. Cel mult, problemele pot aparea daca uiti sa ai grija de tine, daca stilul de viata devine distructiv, cu haos in program si lipsa de odihna. Singura perioada care merita atentia este de pe 17 noiembrie pana la Craciun. Daca uiti sa iti dai cate un ragaz binemeritat, in acea perioada s-ar putea sa fii fortat de imprejurari sa stai cuminte acasa ori, mai rau, la spital. Oasele si articulatiile au atunci cea mai mare nevoie de atentie, cu risc de producere a unor accidente soldate cu fracturi, luxatii, entorse. Este esential pentru tine sa alternezi perioadele de efort sustinut cu cateva zile de detasare. Altfel, esti tentat sa dai inainte pana la uzura maxima si sa ai nevoie de revizie pentru reparatii capitale. Iar lovitura de gratie e posibil sa apara chiar inainte de sarbatorile de iarna si sa te simti legat de maini si de picioare. Mai bine ia-ti din timp dozele de regenerare, ca sa nu te condamni singur la o vacanta fortata.

Sloganul anului

Accepta si implineste-ti misiunea fata de ceilalti!

Horoscop 2012 Pesti

Pentru tine, anul 2012 inseamna intoarcerea ta la o serie de calitati pe care le-ai avut inca de la nastere, dar pe care le-ai ignorat sau nu te-ai straduit sa le dezvolti. Dar, pe undeva, ai stiut mereu ca esti mai special si ca ai o deschidere mai mare decat altii spre realitatea care nu se vede, spre transcendent, spre lumea fenomenelor subtile. Pe 4 feruarie, Neptun, stapanul modern al zodiei tale, se intoarce acasa. El iti ascute progresiv al saselea simt, intuitia, clarvederea, capacitatea de a anticipa, premonitiile, laturi ale personalitatii tale pe care tot vei avea ocazia sa ti le explorezi si in anii care vor veni. Deocamdata, anul acesta faci primii pasi catre o forma de putere pe care la inceput e normal sa nu stii exact cum s-o folosesti. Incetul cu incetul, te convingi ca lumea e mult mai mult decat poti vedea cu ochii sau atinge cu mana si vrei sa investighezi ce se ascunde in spatele formelor. Daca la inceput ti se poate parea ca visezi, ca esti confuz, pe parcurs vei constata ca, de fapt, abia incepi sa te trezesti si sa descoperi adevarata fata a Universului, invizibila pana acum.

Dragoste si cuplu

Cam ai tendinta sa arzi etapele anul acesta si sa treci direct la faze avansate in relatii, trecand prea repede peste faza de constructie. Daca l-ai cunoscut, deja visezi la casatorie, daca ai semnat actele, deja vrei casa si copil. Parca nu ai rabdare, de aceea va trebui sa astepti, pentru ca e nevoie de timp inainte ca armonia sa se instaleze si energia celor doua suflete sa fuzioneze. Mai mult, pana pe data de 3 iulie, cu Marte in Fecioara, parca nu poti sa te abtii de la reprosuri la adresa jumatatii tale. Vrei ca totul sa se intample acum si numai ca tine, ceea ce nu e deloc semn bun pentru stabilitatea cuplului. Aminteste-ti ca atunci cand arunci vina pe celalalt, de fapt arati cu degetul spre propria neputinta si nemultumire. In relatii esti un taifun de dimensiuni variabile, iar echilibrul in doi vine doar cu mai multa blandete si rabdare din partea ta. In special intre 23 ianuarie si 13 aprilie, cand Marte se afla in mers retrograd, esti predispus la gesturi necugetate, extravagante sau chiar agresive fata de persoana cu care faci duet. Si, in loc sa iti invitti partenerul/partenera la dans, bietul de el/biata de ea se trezeste pe ringul de box, unde il/o tii in corzi: “N-ai facut aia, niciodata nu faci ca mine etc.”. Iar dragostea nu poate inflori intr-un mediu de concurenta, unde celuilalt i se arata tot timpul lungul nasului. Fa eforturi de diplomatie daca vrei ca in a doua jumatate a anului sa nu pierzi si ce aveai pana atunci!

Profesie si finante

Pana pe 30 august, Nodul Nord pe casa carierei si a imaginii sociale te constrange sa te emancipezi de sub tutela familiei, a parintilor, a trecutului, a traditiei, a asteptarilor pe care le are lumea de la tine, ca sa-ti vezi de drumul tau. Iar drumul tau, anul acesta, este sa-ti consturiesti un loc din care sa aduci o contributie comunitatii in care traiesti, nu doar celor de acasa. Ai sansa de a-ti gasi vocatia, de a te angaja la locul de munca potrivit, de a promova. Daca nu te asezi pana in toamna, intre 7 octombrie si 17 noiembrie putem asista la rabufniri de orgoliu din partea ta. Incerci sa iei cu forta ceva ce credeai ca e al tau de drept si ti-a fost refuzat. Ascensiunea profesionala poate depinde, in ultima parte a anului, de studii, de cursuri de specializare, de burse, de obtinerea unor diplome, de calatorii lungi, de relatia cu strainii sau de utilizarea limbilor straine.

Sanatate si dispozitie

Luna ianuarie este singura din an care poate ridica probleme mai deosebite. Ele sunt mai degraba de natura psihica decat fizica sau fiziologica si pot imbraca forma unor psihoze, fobii, tulburari de personalitate. Din februarie incolo, Saturn, care guverneaza casa incercarilor dure, se afla in Balanta si poate induce pana pe 5 octombrie afectiuni renale (sunt favorizate depunerile de nisip si pietre), dureri in zona lombara, sensibilitate a nervului sciatic, infectii urinare. Dar aceste neplaceri sunt de fapt atentionari legate de anumite dezechilibre din viata ta si nu sunt predispozitii propriu-zise la boala. De pilda, problemele relationale pot foarte bine sa aiba ecou la nivelul acestor puncte medicale. Din 5 octombrie, Saturn se muta in Scorpion si trimite avertismente ca ceva e in neregula in viata ta prin intermediul unor disfunctii la nivel de aparat reproducator sau excretor.

Sloganul anului

Priveste in sufletul tau inainte sa te uiti la ceilalti!

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , , ,
Ti-a placut acest articol? Urmareste-ne si pe FACEBOOK

Adaugă un comentariu 0

Intră în contul tău sau înregistrează-te pentru a posta un comentariu.

Alte articole din Monden
Cele mai citite
Azi
Săptămânal
Lunar

Newsletter

Cele mai comentate
Felicitari pentru femei deosebite
-3°
Bucuresti
-2°
Bucuresti-zona centrala
-5°
Bucuresti-zona periferica
-4°
Alba Iulia
-3°
Alexandria
10°
-2°
Arad
-3°
Bacau
-2°
Baia Mare
-5°
Bistrita
-2°
Botosani
-3°
Braila
-5°
Brasov
-2°
Buzau
-3°
Calarasi
-4°
Cluj-Napoca
Constanta
-4°
Craiova
-5°
Deva
-3°
Drobeta-Turnu Severin
-4°
Focsani
-2°
Galati
-3°
Giurgiu
-2°
Iasi
-8°
Miercurea Ciuc
10°
-2°
Oradea
-3°
Piatra Neamt
-2°
Pitesti
-4°
Ploiesti
12°
-3°
Resita
-3°
Rimnicu Vilcea
-2°
Satu Mare
-6°
Sf. Gheorghe
-6°
Sibiu
-4°
Slatina
-4°
Slobozia
-4°
Suceava
10°
-2°
Timisoara
-4°
Tirgoviste
-6°
Tirgu Jiu
-4°
Tirgu Mures
-1°
Tulcea
-3°
Vaslui
-3°
Zalau
21 noi