Afla mai multe pe AstroCafe.ro.
Horoscop martie Berbec
Prima saptamana din martie ridica niste atentionari serioase pentru tine. Esti expus riscurilor si pericolelor ce vin dinspre afectiuni medicale si dinpre accidente. E posibil sa programezi acum o interventie chirurgicala sau chiar sa repeti o operatie prin care deja ai trecut. Probabil buzunarul tau va fi serios afectat, de aceea ai putea incerca sa obtii un imprumut.
Pe urma, pana la jumatatea lunii, cu apogeu pe 14 si 15 martie, se construieste un trigon regal pe semne de Pamant. Alaturi de celelate zodii de Foc (Lei si Sagetatori), poti fi unul din marii castigatori ai celui mai favorabil aspect din 2012. E ca si cum in viata ta, dupa futuna de la inceput de luna, norii se risipesc, da Soarele si toata natura revine la viata.
Perspectivele cele mai incurajatoare se leaga de, atentie,… bani! Poti declansa niste transformari la locul de munca pe care de mult ti le doreai, astfel incat sa te promovezi mai bine, sa urci in ierarhie si, foarte important, sa faci ceea ce iti place. Apare aceasta nevoie de a obtine bani dintr-o munca motivanta pe care sa o prestezi cu cel mai mare drag. O alta posibilitate este ca la locul de munca sa se modifice componenta echipei, astfel incat sa simti ca scapi de un ghimpe. Poti lega relatii cu oameni noi, te poti adresa unei categorii mai mari de public prin natura meseriei tale, ai putea implica o componenta estetica in ceea ce faci. Mai mult, ai putea face bani mult mai usor lucrand cu femeile.
Chiar daca schimbarile nu le provoci, Pluto din casa carierei vegheaza ca lucrurile sa se intample, iar tu sa te misti din loc. Slognul olimpic ti se potriveste de minune in martie: mai sus, mai inalt, mai puternic! Intr-acolo tinzi, iar astrele iti sufla in panze, chiar daca din 11 martie Mercur este retrograd. El chiar te ajuta sa gandesti de doua ori inainte de a lua anumite decizii sau de a face fapte imprudente.
Pe 20 martie avem echinoctiu de primavara, deci Soarele trece in zodia ta si da startul primaverii astronomice. Esti plin de energie, dornic sa incepi mai multe deodata, de aceea e bine sa iti mai temperezi entuziasmul, idealismul si sa imbratisezi o atitudine pragmatica. Din 23, Mercur se intoarce in Pesti si arata planuri secrete, dar si foarte multa inspiratie, imaginatie, cu posibilitatea de a primi revelatii in somn, prin vise premonitorii, sau de a avea clarviziuni. Spre sfarsitul lunii, daca tot te-ai eschivat de la decizii profesionale sau care sa-ti influenteze imaginea publica, vei fi luat pe sus, vei fi pus in fata faptului implinit, transformariile vor veni, iar tie nu-ti mai ramane decat sa le accepti.
Horoscop martie Taur
Luna martie incepe cu o saptamana amestecata, in care ai de facut schimbari importante. Tu incepi sa te vindeci de compromisuri, cu toata deschiderea ta fata de oameni incepi sa pui limite, adica inveti sa te iubesti pe tine. Ai putea pune piciorul in prag inclusiv in relatia de iubire sau in cea cu copiii, mai ales daca sunt situatii peste care ai mai trecut si care se ai repeta o data. Gata, daca ai dat deja doua sanse, iar povestea se repeta si a treia oara, inseamna ca nimic nu s-a schimbat si nici nu se va schimba! Tensiunea din relatii poate sa te loveasca pe segmentul de sanatate: gat, glanda tiroida, zona lombara, rinichi, aparat urinar.
Cercul profesional este si el supus prefacerilor, cu mentiunea ca e bine sa fii atent la femeile care se straduisc sa-ti puna bete-n roate si care in fata iti zambesc! Urmeaza una din cele mai prielnice perioade din tot anul 2012 pentru tine! Pana la jumatatea lunii, cu maxim pe 14 si 15 martie, un trigon regal pe semne de Pamant iti poate aduce o noua identitate, sanse de a te transforma, de a o lua de la capat, de a te pune in valoare. Venus si Jupiter se intalnesc la grad perfect in zodia ta, facand trigoane cu Marte si Pluto. Faci tot ce tine de tine sa arati mai bine si sa fii apreciat pentru ceea ce esti. Ai curajul de a face un salt, de a te arunca cu capul inainte si de a-ti invinge frica. Prinzi foarte mult curaj si iti creezi culoare avantajoase de afirmare. Martie pote fi luna ta, in care te poti aduna ca sa duci la indeplinire ceva ce ai copt de mult timp, dar nu ai scos din cuptor pe simplul motiv ca te-ai temut. Pentru a face schimbari, e nevoie sa-ti revizuiesti atituinea fata de lume si viata, sa renunti la convingeri rigide si la prejudecati. Daca privesti viata cu alti ochi, daca abordezi o viziune optimista si devii convins ca, in toate imprejurarile, Universul iti aduce tot ce e mai bun, poti sa dai lovitura! Mercur retrograd din 11 martie te ajuta sa lupti cu tine, sa-ti depasesti niste blocaje, sa constientizezi ce anume te tine pe loc.
Din 20, Soarele ajunge in Berbec si iti da ragaz sa faci lucrurile pas cu pas, sa iti mai retezi din elan, astfel incat sa avansezi incet, dar sigur. Secretul pentru tine acum este sa faci cat mai mult bine altora, pentru ca orice fapta buna ti se intoarce pe alta parte! Pe 23, Mercur se intoarce in Pesti, iar tu ai putea sa te intorci la oameni din trecut. Fie apelezi la persoane influente care te-au mai ajutat, fie te revezi cu prieteni dragi, fie pui pe tapet planuri mai vechi. Finalul de luna te obliga sa asimilezi noi cunostinte, sa te pregatesti pentru cursuri sau sa cauti o specializare concretizata cu o diploma. Ai nevoie de o certificare sau numai de extinderea orizontului cunoasterii.
Horoscop martie Gemeni
Inceputul de luna s-ar putea sa iti cam strice dispozitia, activitatile profesionale intampina blocaje, simti ca nu te poti exprima si pune in valoare la cel mai inalt nivel. Intampini piedici, lucrurile se dau peste cap, asa ca ai nevoie sa te detasezi si sa te pregatesti pentru o etapa de reconstructie. Apele sunt tulburi si in viata afectiva, accentele sunt mult prea pasionale, cu riscul izbucnirii unor altercatii nedorite in cuplu sau in relatia cu copiii.
Oameni pe care puteai conta s-ar putea sa iasa acum din scena. Este cazul sa te pregatesti pentru noi planuri de viitor, pentru ca pamantul iti fuge de sub picioare si e nevoie sa gasesti un colac de salvare. Nu astepta sa ti-l intinda cineva, fii chiar tu propriul salvator! Apoi, pana la jumatatea lunii, cu varful astrologic pe 14 si 15 martie, este timpul sa iesi din zona de confort. Te poti gandi serios cum sa-ti schimbi ritmul zilnic de functionare si chiar modul in care faci lucrurile. Ai fost obisnuit cu o anumita rutina, cu reguli si ore fixe pe care esti nevoit sa le decalezi, sa le ajustezi.
Sunt trei directii principale de actiune pentru tine. O data, esti tot mai hotarat sa pui la punct discutii mai vechi, sa faci ordine in trecutul tau. De asemenea, iti poti concentra atentia pe nevoile familiei, pe intentii de renovare a locuntei sau chiar de schimbare a domiciliului. In al doilea rand, atragi foarte usor fondurile altora, asa ca te-ai putea lansa intr-o activitate pe cont propriu.
Afacerile au miros de castig si ai sansa de a beneficia de sponsorizari sau de sustinere financiara. In al treilea rand, iti poti rezolva cu succes problemele de sanatate, vindecarea este o componenta esentiala a acestei perioade. Simti ca Dumnezeu nu te lasa si ca actioneaza prin intermediari, in special femei care te ajuta de cate ori simti ca te afli in impas.
Din data de 11, Mercur retrogradeaza si te aduce aproape de concretizarea unor planuri pe care le ai de mult timp. E timpul sa treci la actiune si sa apelezi la oameni care iti pot descuia usi. Relatii vechi de prietenie revin acum in actualitate, oameni din trecut apar in peisaj. Pe 20 martie, Soarele intra in Berbec si pana la finaul lunii te ajuta sa atragi exact persoanele care pot sa te scoata in fata. Ai incredere in calitatile tale, pentru ca se va gasi cineva care sa-ti faca propunerea de a te afirma prin ce stii tu mai bine sa faci! Din 23, Mercur se intoarce in Pesti si se ridica tot mai acut problema unor reforme in cariera. Te intorci in timp, retraiesti situatii cu care esti deja obisnuit. De asemenea, este timpul sa reiei niste actiuni care ti-au mai adus succes si alta data. Sfarsitul lunii te atentioneaza in privinta imprumuturilor. Ar trebui sa privesti cu suspiciune darurile care ti se fac, unele dintre ele pot fi otravite. Fii convins ca nimic nu este gratis, iar daca cineva se ofera sa te ajute, va dori sa te foloseasca pe urma. E posibil ca, tot acum, sa nu-ti mai gasesti locul intr-un grup, intr-o organizatie sau asociatie. De altfel, echipa din care faci parte se transforma radical, se primeneste de primavara.
Horoscop martie Rac
Martisorul se anunta colorat pentru tine, dar prima saptamana de martie nu este alba si rosie, ci alba sau neagra. Esti destul de radical si nu mai accepti concesii, esti pe punctul de a schimba total anumite conceptii pe care le ai despre viata. Ai putea dezvolta un interes chiar spre alte domenii de activitate, te poti apuca de cursuri sau de o noua specializare. Vrei sa abordezi viata din alta perspectiva.
Zguduiri majore sunt de asteptat pe axa familie-cariera, cele doua segmene au nevoie de schimbari serioase. In cariera, se pune problema unor intarzieri, amanari, refuzuri sau blocaje. Este o perioada in care ai mai putina trecere la femei si la persoanele mai in varsta, asa ca apeleaza la celelalte categorii de persoane! Femeile, mai ales, te provoaca sa iei decizii drastice. E bine sa nu iti pui mintea si ambitia doar pentru a demonstra ceva!
Ce intreprinzi acum e vizibil in plan social, lumea afla si discuta despre deciziile tale. In privinta vietii de familie, nu prea mai tolerezi comportamente care iti fac rau, asa ca poti stabili noi reguli de functionare. In plus, conditiile de locuit sunt supuse modificarilor. Atentie la sursele de foc, pentru ca exista riscul sa te arzi sau chiar sa se declanseze un incendiu in locuinta.
In urmatoarea prioada, pana la jumatatea lunii, cu apogeu pe 14 si 15 martie, trigonul regal care se produce pe semne de Pamant aduce in primul rand oameni noi in viata ta. E o perioada excelenta sa reconstruiesti relatii dupa criteriile tale, sa faci intelegeri care iti aduc profit si chiar sa semnezi contracte care au stagnat sau pe care voiai de mult sa le concretizezi. Mai mult, te poti regasi intr-o noua formula, intr-o noua echipa, iti poti face noi prieteni. Relatiile tale sunt supuse unei curatenii de primavara, asa ca partenerul, colaboratorii si asociatii isi vor asuma roluri noi. Nu prea ii poti controla pe ceilalti, desi ai vrea sa faci o minune ca ei sa se schimbe. Nu te iluziona, singurul lucru pe care il poti schimba este atitudinea ta fata de ei!
Din 11, Mercur retrogradeaza si iti readuce in prim-plan initiative profesionale mai vechi pe care acum le poti pune in aplicare. E posibil sa revii la o meserie sau functie mai veche, la un fost colectiv sau chiar la un statut social din trecut. Pe 20 martie, intrarea Soarelui in Berbec iti da elan in cariera si iti aduce sanse nesperate de a te repozitiona. De asemenea, reputatia ta este in crestere, imaginea publica este in ascensiune, esti tot mai apreciat de superiori, dar si in ochii si gura lumii. Sfarsitul de luna anunta finaluri de relatie, transformari spectaculoase ale vietii in doi, incetarea unor relatii de colaborare. E timpul sa-ti indreptati atentia spre noi orizonturi si sa faci loc oamenilor de calitate superioara in viata ta.
Horoscop martie Leu
Inceputul de martie ar putea sa va tina pe jar. Simtiti o presiune financiara, sunt plati care se suprapun, sunt taxe si impozite de platit, bancile isi cer ratele la timp. Doamne fereste sa mai luati si vreo amenda! Ati putea fi pusi in incurcatura fie din motive de incapacitate de plata, fie pur si simplu din neatentie. Urmariti datele de pe facturi, ca sa nu suportati penalizari! E bine sa evitati acum imprumuurile. De asemenea, pot intarzia bani care vi se cuvin, ati putea fi stresati chiar de pierderea unei parti dintr-o mostenire. Negocierile sunt in dezavantajul vostru si chiar e indicat sa evitati semnarea actelor. In plus, ati putea provoca discutii cu persoane care au competenta intr-un domeniu. Evitati sa va dati atotsiutori si respectati specialistii in domeniile lor de activitate!
Dupa ce trece prima saptamana, trece si pericolul. Mai mult, se construieste superbul trigon pe semne de Pamant, cu maxim de influx astral pe 14 si 15 martie. Aspectul va ajuta acum sa recuperati bani sau sa castigati mai mult. Sunteti plini de initiative, va implicati in noi proiecte si aveti mari sanse de a da lovituri financiare. Pentru asta, e nevoie sa renuntati la activitati care nu va mai aduc satisfactie. In viata profesionala, lucrurile au oricum un caracter implacabil, sunt transforari pe care nu voi le generati. Contextul este de asa natura incat sunteti nevoiti sa renuntati la ceva (la o echipa, la un proiect, la o functie) pentru a va pregati de noi initiative.
Voi sunteti la jumatatea lunii martie cea mai favorizata zodie in privinta ascensiunii in cariera. Reputatia voastra poate creste brusc, puteti fi investiti intr-o pozitie de incredere, va faceti un loc mult mai insemnat in plan social. Deci pregatiti-va pentru succes!
Din 11 martie, Mercur retrogradeaza si va aduce noi conceptii de viata. De asemenea, v-ati putea intoarce la studii mai vechi sau ati putea relua niste legaturi la distanta, poate chiar cu strainatatea.
Pe 20 martie, intrarea Soarelui in Berbec va ajuta sa conturati un ideal, un vis pe care il aveti, sa-i dati forma si apoi viata. Aspiratiile voastre sunt din ce in ce mai aproape de realitate, puteti sa concretizati ceva ce parea pana nu demult un simplu ideal. Finalul de luna va provoaca sa adoptati o noua viziune asupra raporturilor de munca. Sunt posibile transformari drastice in structura echipei din care faceti parte, dar si in rutina de fiecare zi ori in natura activitatii pe care o prestati. Feriti-va de afectiunile medicale, exista risc de hipertensiune, dar si de sensibilitate la nivelul oaselor si articulatiilor. Dar cresterea voastra socio-profesionala de luna aceasta poate compensa orice alte neplaceri.
Horoscop martie Fecioara
Tu esti cea mai solicitanta zodie in prima saptamana a lunii, ai tendinta de a pune conditii si de a-i lua pe ceilalti la trei pazeste. Partenerul de viata, asociatii si colaboratorii resimt din plin forta cu care vrei sa te impui. Esti impulsiv si predispus la fapte care te discrediteaza! Deci mediteaza de doua ori inainte sa dai cu bata in balta!
Mai mult, exista conotatii financiare riscante asociate acestei perioade. E posibil sa realoci banii in scopuri la care nu te-ai fi gandit. In plus, unele fonduri sunt blocate sau chiar ti se dau ultimatumuri sa restitui o suma. Ai putea pierde niste bani de pe urma unor proaste asocieri, a unor probleme de familie sau a unor imprumuturi neinspirate pe care le-ai acordat. O femeie ar putea sa te dezamageasca, mai ales ca tot femeile au tendinta de a te pune intr-o lumina proasta, fie din gelozie, fie din invidie. S-ar putea sa stergi de pe lista persoane din cauza banilor sau din cauza tentativelor de a te discredita.
Dar prima saptamana se indulceste repede, pentru ca se contruieste mult asteptatul trigon regal pe semne de Pamant, cu Marte din zodia ta varf de lance. Intensitatea maxima a aspectului se produce pe 14 si 15 martie. Tu ai sansa de a lua initiative foarte benefice pentru tine. Poti sa treci peste ezitari si sa iti etalezi personalitatea asa cum doresti. Chiar daca mai ai rezerve, poti da drumul la frica si poti sa-ti regasesti curajul de a actiona. Schimbari necesare si de neevitat se pot produce acum in relatia de dragoste sau in cea cu copiii. De asemenea, poti gasi noi modalitati de exprimare, te poti afirma prin talente sau calitati pe care nu le-ai etalat. Poti avea marea sansa de a cunoaste oameni cu rol de maestri sau indrumatori, fie ei consilieri spirituali, medici sau preoti care te pot calauzi.
Poti sa faci planuri serioase legate de strainate sau de studii. Ai sansa de a te afirma la un concurs, de a te remaraca prin CV, de a trece cu lauri un examen sau de a obtine o diploma.
Din 11 martie, Mercur este retrograd si iti poate intoarce drepturi pe care nu le mai asteptai. E o perioada buna sa atragi fonduri pe care sa le reinvestesti. Din 20, Soarele in Berbec anunta surprize, daruri si recomandari pe care le primesti de unde nu te asteptai. O sa ai pentru ce sa fii recunoscator! Finalul de luna te provoaca sa cheltuiesti pentru bunastarea celor dragi. E posibil sa te simti putin constrans de oamenii pe care ii iubesti, ai putea fi pus in situatia de a plati pentru greseli ale lor sau de a-i scoate din bucluc. Bucura-te din plin luna aceasta de energia care iti curge prin vene si care te impinge inainte!
Horoscop martie Balanta
In prima saptamana a lunii, esti ca un zid de netrecut. Ai tendinta de a te inchide in tine, de a respinge orice propunere si oferta. Cu greu iti poate intra cineva in gratii. Ai mare nevoie de flexibilitate, asa ca e nevoie sa faci exercitii de toleranta. Ai putea face discriminari care nu te reprezinta sau ai putea aborda o viziune neobisnuit de conservatoare asupra lucrurilor. Tu o tii pe a ta, ceea ce nu e de bun augur pentru relatii.
Tot la inceput de luna, exista avertismente la capitolul sanatate. Parca duci o povara in spate, tii in tine ceva ce iti e greu sa exprimi, iar asta se reflecta negresit in planul fizic. E posibil ca anumite tesuturi sa se transforme in structuri dense: pietre sau nisip la fiere, ganglioni inflamati, picioare umflate, cu retentie de apa sau bataturi. Laba piciorului este expusa la lovituri, iar starea generala a corpului indica potential infectios, mai ales la nivelul abdomenului si capului. Dar tu mergi mai departe, iar triunghiul de planete in zodii de Pamant te pune pe picioare. Faza de varf a aspectului este jumatatea lunii, pe 14-15 martie.
In saptamana de dupa si, mai ales, in cea dinaintea acestei date, ai sansa de a rezolva niste tensiuni care dateaza de luni de zile sau chiar de ani buni. Poti sa scoti din tine toate resentimentele, ura si frica in care te-ai complacut vreme indelungata. Esti pus in situatia de a accepta noi conditii de trai in familie, o noua structura a persoanelor cu care locuiesti si o alta amenajare a spatiului. De asemenea, poti fi absorbit de problemele de patrimoniu si ai putea face un transfer de proprietate. Esti predispus sa obtii bani din mosteniri sau procese, din cadouri sau sponsorizari. Culmea este ca poti munci mai putin si poti trai mai bine, contand pe sustinerea familiei sau pe veniturile de pe urma asocierilor profesionale.
Este o perioada propice cautarii de sine, intereselor spirituale, ezoterice sau psihologice. Ai putea sa-ti indrepti atentia spre un terapeut si spre o forma de vindecare cu energie (reiki, bioenergie), care da randament mult mai vizibil decat medicina alopata.
Pe 11 martie, Mercur devine retrograd si readuce discutii in cuplu sau renegocieri cu partenerii de orice fel. Apare nevoia de a te pune de acord in privinta unor contradictii din trecut. Soarele in Berbec din 20 martie incolo vine pentru tine cu o viata sociala activa, cu oferte si invitatii. E posibil sa fii curtat, cineva sa vina sa iti propuna sa te inscrii in echipa sa si nu ai motive sa refuzi, e timpul pentru oameni noi in viata ta. Sfarsitul de luna poate sa iti aduca divergente cu jumatatea ta din cauza copiilor sau a unor hobbyuri. E posibil sa ti se reproseze anumite excese (de exemplu, acorzi prea mult timp meciurilor sau telenovelelor) ori sa ti se atraga foarte serios atentia asupra unor speculatii financiare (mai ales daca esti dependent de jocurile de noroc sau de pariuri). Ti s-ar putea da un termen limita pana la care sa incetezi un anumit comportament care afecteaza negativ viata de cuplu si familia. Mergi pe mana celorlalti luna aceasta, ai incredere in intuitiile si implicarea lor, iti vor binele!
Horoscop martie Scorpion
In prima saptamana de martie nu prea te scalzi in ape limpezi. Si daca ele sunt linistite, faci tu ce faci si reusesti sa le agiti. Intri adanc in viata sentimentala ca sa pui lucrurile la punct. De asemenea, esti dictatorial cu copiii. E nevoie sa dai dovada de mai multa toleranta fata de oameni in general. Anturajul tau iti simte forta si e posibil sa ai conflicte cu prieteni de care sa te desparti.
Unele planuri sau proiecte se pot bloca sau doar amana. Esti cuprins de griji legate de sfera profesionala, unde lucrurile se zgaltaie serios. Se pune problema locului tau intr-o echipa, ai putea prmi noi sarcini si atributii. Mai ales cu colegele femei ai putea intra in conflict. Framantarile profesionale si personale se rasfrang asupra sanatatii cu posibile dureri de mijloc, crize biliare, probleme de piele sau afectiuni endocrine. Numai ca prima saptamana poate fi repede uitata cu grijile ei cu tot. In continuare, trigonul regal pe semne de Pamant, cu maxim de putere pe 14 si 15 martie, are semne bune si pentru tine. In primul rand ai dezlegare la negocieri si contracte. S-ar putea ca tu sa nici nu initiezi discutiile, ci sa te trezesti cu propuneri pe care nu poti decat sa le accepti sau sa le refuzi. E posibil sa iti schimbi chiar orientarea, sa lasi in urma o activitate sau niste studii pentru a imbratisa o noua specializare. Noi proiecte iti dau tarcoale, asa ca viitorul se coloreaza dintr-o data in tonuri mult mai optimiste. Vin oferte, vin propuneri.
Dar cea mai frumoasa zona a vietii tale este cea a relatiilor si parteneriatelor. Te poti asocia cu cineva in vederea unui castig. Tot ceea ce pui la cale impreuna cu altul are caracter legal: vrei acte cu semnatura, vrei dovezi notariale sau vrei sa depui actele la starea civila. Casatoria este o optiune care te imbie tot mai mult. Daca ai un partener cu acte, atunci impreuna ati putea dezvola o relatie foarte armonioasa, puteti avea impreuna o realizare notabila. Din 11 martie, Mercur retrograd te intoarce la conditii mai vechi de munca, poate la atributii pe care le-ai mai avut sau la oameni cu care ai mai lucrat. De asemenea, se pot intoarce boli mai vechi care vizeaza capul, asa ca ati putea face o vizita la stomatolog.
Din 20 incolo, Soarele in Berbec deschide usile din viata profesionala si iti mai sterge cu buretele starea de incertitudine. Finalul de luna te obliga sa renegociezi un contract, sa accepti noi conditii de munca. S-ar putea chiar incheia niste raporturi de colaboare, numai ca, pentru ca tie sa-ti mearga din ce in ce maim bine, trebuie sa renunti la confortul pe care il ai acum.
Horoscop martie Sagetator
La inceptul lunii, ai marele talent de a intra in contradictie cu cei de acasa. Fiecare o tine pe a lui, tu esti convins ca ai dreptate, vrei ca lururile sa se faca intr-un anume fel. Nimeni nu cedeaza, asa ca izbucnirile la scena deschisa pot sa iti macine nervii. Mai mult, ai tendinta de a duce acasa problemele de la serviciu. Nemultumirile tale se rasfrang asupra oamenilor dragi, asa ca e bine sa constientizezi ca faci o greseala. Nu poti sa te abtii, dai replica, de aceea chiar relatiile cu superiorii tai ar putea avea de suferit. In plus, multe griji se leaga de partner si de copii. E nevoie sa fii alaturi de ei, sa ii sustii, asa ca pregateste-te sa le oferi ajutorul.
E timpul sa faci schimbari in ritmul tau de viata, in programul zilnic, sa renunti la niste intentii pentru a le putea acorda atentia necesara. Dupa prima saptamana, rasare Soarele si pe strada ta si va straluci mai bine de doua saptamani, cu apogeu pe 14-15 martie. La tine se pot rupe brusc niste surs de venit sau chiar tu poti alege sa incetezi un raport de colaborare care iti aduce niste castiguri. Ai putea sa faci bani din alte activitati sau din exploatarea altor talente de care dispui. Ai incredere in calitatile tale si in ceea ce stii tu sa faci mai bine!
Trigonul regal pe semne de Pamant iti poate aduce o renastere profesionala. Poti sa redescoperi placerea de a munci, dar pentru asta e nevoie sa faci o schimbare. Esti tot mai atras de implicarea componentei artistice sau estetice in munca ta vrei sa daruiesti frumusete oamenilor prin ceea ce faci. Esti chiar foarte activ si urmaresti sa te implici in noi proiecte, sa iesi in fata, sa iti asumi rolul de lider. Desi ai impresia ca trebuie sa fie cineva care sa te sustina, adevarul e ca tot potentialul zace deja in tine. Descopera-l!
Perioada este foarte buna si pentru vindecare, in special pentru a incerca terapii complementare, la care esti foarte receptiv acum Retrogradarea lui Marte, din 11 martie, redeschide discutii in cuplu sau cu copiii. Poti alege noi modalitati prin care sa te afirmi, lumea ar putea sa ia contact cu o alta fata a personalitatii tale.
Pe 20 martie, Soarele intra in Berbec si te ajuta sa redescoperi pasiunea: paiunea de a iubi, de a darui, de a avea grija de copii, de a face ceea ce iti place, de a trai. Sfarsitul lunii poate sa iti conume o suma de bani la care renunti asfel incat celor dragi sa le fie bine. Atentie foarte mare la speculatiile financiare sau jocurile de noroc, sunt surse aproape sigure de esec! Nu investi banii la intamplare, nu te hazarda, pentru ca doar te iluzionezi. Daca vanezi castiguri lejere, aunci pierderile vor depasi castigul.
Horoscop martie Capricorn
In prima saptamana din martie ai putea resimti un blocaj in ceea ce priveste exprimarea de sine. Aspectul este dual: fie simti ca viata de familie te contrange sa te dezvolti social, fie resimti din plin programul incarcat de la serviciu care te tine departe de familie si e datator de frustrari. Reusesti cu greu sa impaci cele doua componente ale vietii tale, starea de echilibru ramane la nivel de cautare.
Debutul lunii poate sa iti zdruncine niste principii de viata. Poti afla cunostinte noi, informatii de maxim folos prin care sa iti deschizi mintea si sa abordezi viata cu alti ochi. Este esentala pentru tine intalnirea cu maestri, cu oameni care te pot marca, fie ei autori de carti sau persoane in carne si oase. E cazul sa renunti la niste prejudecati si sa iti insusesti noi conceptii despre viata si despre lume, astfel incat sa privesti totul intr-un ansamblu organizat.
Deruta primei saptamani este compensata de urmatoarea perioada, cu varf de forma pe 14-15 martie si prelungire inca o saptamana. Trigonul regal pe semne de Pamant face din tine una din zodiile care tin caul de afis. La tine, pe segmentul de cer se afla Pluto, planeta transformarilor, a schimbarilor radicale. Tu esti pe punctul de a lua astfel de masuri cu viata ta. Vrei sa mergi pe un drum fara intoarcere, de pe care sa nu mai privesti inapoi. Ai vrea sa ingropi trecutul sau, in cel mai bun caz, sa-l metamorfozezi intr-o amintire care sa te faca sa zambesti. Parca nimic din ce ai fost pana acum nu-ti mai e de folos, esti alt om si vrei sa te afirmi in directii pe care nu le-ai mai abordat.
Marte din Fecioara te indeamna sa reiei niste studii, sa participi la cursuri sau semnarii, sa obtii o diploma, sa faci drumuri, excursii si calatorii la care renuntasesi. E bine sa planifici expeditii si ai sansa de a intra in legatura cu oameni aflati la distanta sau peste hotare. Sunt posibile planuri de calatorie, chiar o iesire dincolo de granite sau poate, cine stie, te bate gandul sa te stabilesti in alta tara. Te lasi foare usor inspirat de traiul din alte parti, din civilizatii pe care le consideri superioare. Tandemul Venus-Jupiter din Taur te umple de noroc. Ai sansa de a redescoperi bucuria in cuplu si alaturi de copii, dragostea iti da aripi. Esti foarte creativ si fertil, asa ca ai grija la sarcinile nedorite! Poti sa iesi in fata prin calitati pe care ti le-ai reprimat, iti constuiesti pas cu pas un nou rol pe scena sociala. Prin indrazneala si prin capacitatea ta fantastica de a te reinventa, atragi atentia asupra ta si devii o sursa de inspiratie.
Mercur retrograd din 11 martie te ajuta sa concretizezi planuri mai vechi legate de viata de familie, sa te gandesti la investitii, la schimbari ale conditiilor de locuit sau chiar la o schimbare de domiciliu. De asemenea, persoanele mai in varsta din familie (parinti, bunici,unchi) cer atentie maxima si te poti dedica ingrijirii nevoilor pe care le au. Finalul de luna te indeamna sa iesi din trecut, din anumite tipare de functionare, sa scapi de obisnuinte si sa traiesti in prezent. E timpul sa imbratisezi o viata noua, invatand dn greselile facute pana acum si acceptand darurile pe care fiecare experienta (mai ales neplacuta) ti le-a adus.
Horoscop martie Varsator
Prima saptamana iti poate aduce neplaceri legate de bani. Se amana sau se anuleaza niste fonduri pe care contai. Ai totusi sansa de a te adapta din mers si de a gasi resurse alternative care sa compenseze pierderile. Important este sa te abtii de la cheltuieli extravagante, pentru ca altfel mai multi bani pleaca decat vin. Asteapta-te la persoane care iti trag clapa, dar in felul acesta se face departajarea intre oamenii de incredere si restul lumii.
Tot la inceput de martie ai putea primi cu destula ingrijorare niste vesti legate de incetarea unei coaborari. Initiativa nu iti apartine, numai ca nu prea ai de ales si trebuie sa gasesti noi solutii. De asemenea, ai putea inceta sa te gandesti la niste visuri pe care ti le-ai facut. Ce se intampla acum are rolul de a trezi la realitate in cazul in care erai mult prea cu capul in nori. Dar dupa prima saptamana intra in vigoare efectele trigonului regal pe semne de Pamant, care este in faza maxima pe14 si 15 februarie. Rezultatele se manifesta insa si la o saptamana dupa. Tu poti aduce acum la suprafata blocaje din subconstient pe care nici nu stiai ca le ai. Ai un mare potential de a-ti descoperi calitati de vindecare si poti intra in legatura cu maestri care stapanesc energia printr-o forma de terapie, fie ca e vorba de reiki, bioenergie etc. Poti incepe sa te vindeci de niste traume si sa mergi la cauza lucrurilor. Trecutul tau revine in actualitate, ai sansa de a ierta si de a accepta influenta parintilor si a mediului in care ai crescut. De asemenea, ai putea avea realizari in viata de familie. Se poate pune problema unei investitii sau chiar a unei achizitii, a unui transfer sau schimb de proprietate. Ai putea sa fii pus in situatia de a imparti cu altcineva niste drepturi care ti se cuvin sau o mostenire.
Poti avea parte de surprize placute, de o donatie, de o sponsorizare sau de cadouri inclusiv in bani sau bunuri materiale. Din 11 martie, retrogradarea lui Mercur te face sa reiei intelegeri mai vechi si sa iti indrepti atentia spre frati, surori, vecini si rudele de gradul al doilea. De asemenea, poti pleca mai des la drum si poti renegocia contracte pe care sa-ti pui semnatura.
Soarele in Berbec din data de 20 iti creeaza avantaje in negocieri. Se pot stabiliza niste relatii si esti avantajat mai ales daca lucrezi in domeniul comunicarii, al comertului, al transporturilor sau al contactului cu publicul. Sfarsitul de luna poate fi dureros, te poti desparti cu greu de un proiect, de un contract care se incheie, numai ca trebuie sa mergi mai departe cu fruntea sus. Te asteapta un capat de drum care e doar un alt inceput. Detaseaza-te si ai incredere ca viata iti ofera tot ce e mai bun. Nu este un sfarsit, si doar un prag care anunta o transformare spectaculoasa in ceea ce te priveste. Fa-ti curaj si intampina noul in viata ta, sub forma unor colaborari care apar din senin.
Horoscop martie Pesti
Tu esti expus, vulnerabil in prima saptamana a lunii, cam incasezi ceea ce vine dinpre ceilalti. Se poate pune presiune pe tine, autorii acestui stres la care esti supus fiind in special partenerul, asociatii si colaboratorii tai. Fiecare are sa iti ceara cate ceva, esti luat cu asalt, asa ca ai putea adopta politica strutului. Fuga si eschivarea par acum singurele solutii pentru tine. Totusi, mesajul astrelor este sa iti asumi responsabilitatea pentru ceea ce se intampla si sa analizezi ce anume ai facut tu in trecut de ti se intorc toate acum. Ai ocazia unor confrutari directe si ai putea sa-ti prievsti dusmanii direct in fata. Se colizeaza taberele, iar tu s-ar putea sa fii in cea cu mai putini membri. E posibila destramarea unor contracte si uniuni, asa ca poti fi chemat la notariat sau la tribunal. Ai ceva de impartit, ceea ce detii in comun cu partenerul sau cu un asociat este supus litigiilor. Incearca sa eviti acum imprumuturile, nici nu da si nici nu lua bani pe credit! Mai mult, ai putea fi pasibil de o amenda sau penalizare.
Dar toate trec, la fel si prima saptamana din martie, facand loc trigonului regal pe semne de Pamant, care e valabil in urmatoarele saptamani, cu varf maxim pe 14 si 15 ale lunii. Tu schimbi acum anturajul, prietenii, oamenii pe care te sprijineai. E posibil ca unii sustinatori sa dea inapoi si sa fii nevoit sa cauti ajutor in alta parte. De asemenea, ai putea sa renunti cu totul la niste planuri mai vechi, deoarece viitorul tau are mari sanse sa arate complet diferit decat ti-l imaginai. Esti pe punctul de a purta negocieri si de a reaseza intelegeri. Esti convingator si ai sansa de a obtine ceea ce iti doresti. Poti intra acum in posesia unui aparat de comunicatie (telefon, calculator) sau a unui mijloc de transport (achizitie sau schimb de masina). Imbucuratoare este evolutia raporturilor de familie, relatia cu fratii, surorile si rudele de gradul al doilea se poate dezgheta. De mentionat ca ceea ce se intampla acum in viata ta este declansat din exterior, nu prea poti sa te opui, asa ca, in loc sa lupi impotriva curentului si sa amplifici opozitia, mai intelept este sa te lasi luat de val.
Din 11 martie, Mercur intra in mers retorgrad si iti scurge niste bani printre degete. Esti pus in situatia de a achita niste datorii mai vechi. Dar poti la fel de bine sa iti multiplici veniturile, sa reiei niste activitati care ti-au adus castiguri si in trecut. Esti foarte talentat cand vine vorba de facut bani, faci fata cheltuielilor.
Pe 20 martie, Sooarele ajunge in Berbec si creste de doua ori mai mult norocul la bani obtinuti din munca proprie. Te asteapta insa niste schimbari, nu este exclus sa te integrezi intr-o alta echipa, sa prestezi activitate in alt loc sau chiar sa faci bani din cu totul alta meserie decat pana acum. Daca nu schimbi locul, e cazul sa schimbi chiar atitudinea fata de bani! Gandeste in termeni de abundenta si iubeste banii daca vrei sa traga la tine! Daca nu schimbi ceva de buna voie, la final de luna vei fi constrans sa renunti la o activitate care iti aduce bani. E posibil sa dai niste sume la medic, sunt posibile afectiuni la nivelul oaselor, articulatiilor sau plamanilor. Problemele apar din cauza unei crize de comunicare, asa ca e bine sa fii direct, deschis, sa nu manipulezi informatia si sa nu deformezi adevarul daca vrei sa iti mentii starea de sanatate!