How judgemental are we?

Pentru ca ne judecam si rudele si prietenii, cunostintele si pe oricine de altfel cu o usurinta care ar trebui sa ne ridice semne de intrebare. De ce facem asta? Ce ne deranjeaza de fapt atat de mult la cei din jurul nostru incat sa ii trecem prin “sita”? Are nasul prea mare si cam coroiat! Si picioarele cam strambe si cam prea butucanoase. Sau ca de papusa, fara forma si personalitate. E atat de dizgratioasa si putin eleganta incat uneori imi pun intrebari asupra adevaratului ei sex.

Ne dam seama oare ca toate aceste lucruri pe care le observam la ceilalti si nu ne plac, ne deranjeaza, sunt de fapt oglindiri ale pornirilor sau “calitatilor” noastre refulate (ascunse, tinute in frau)? Realizam ca vrem sa ii indepartam pe ei, pe ceilalti (decat noi), tocmai pentru ca pare de nesuportat sa avem in fata, iar si iar, lucruri de care noi vrem sa scapam, de care incercam sa ne ascundem sau sa le ascundem, fara prea mare reusita.

Nu poti fugi de tine, nu-i asa? De ceea ce esti si te defineste. Dar, macar in felul asta, reusesti sa mai uiti putin, sa dai de o parte ce nu iti place de fapt, la tine. De ce ne apropiem, ne cautam si ne adunam langa oameni care ne seamana? “Cine se aseamana se aduna.” Probabil dintr-o nevoie de a ne cunoaste pe noi mai bine, de a ne vedea si din afara, prin prisma celorlalti. Daca le semanam intrucatva, inseamna ca avem ceva de invatat din toata treaba asta.

Am crescut intr-o societate care nu accentueaza calitatile, ci defectele. Si pe acelea “trebuie” sa le scoatem in evidenta, sa le punem pe tapet, sa le aratam cu degetul si sa le luam in deradere. Oare vrea cineva sa aiba defecte? Ma indoiesc.

“- Ai ramas la fel de scunda ca maica-ta. Nu vezi ca nu ajungi la nimic de pe raftul de sus!?
- Si ce, daca imi aduci aminte iar si iar treaba asta, crezi ca o sa mai cresc cumva? Sau ca ma bucura ca voua vi s-a terminat materialul atunci cand m-ati facut?”

Da, chiar, daca accentuam si scoatem in evidenta toate aceste defecte, “ale celorlalti”, or sa poata scapa de ele? Mai ales de cele fizice…

Cat de critici suntem tine si de educatie si de mediul in care ne-am format si trait. Imi aduc aminte de invatatoare care ne indemna si ne incuraja sa radem de greselile colegilor nostri. Sau de vecinele care aveau mereu de comentat si de criticat la adresa oricui. Si nu e neaparata nevoie sa traiesti intr-un mediu rural pentru a te comporta astfel. Si la oras, la fel de bine si frumos, esti trecut prin ciur si prin darmon.

Unii chiar simt o placere aparte in a scoate in evidenta si a sublinia neajunsurile sau greselile celorlalti. In felul acesta, cred ei, se simt superiori si departe de varful degetului cu care le arata pe toate. Ironia e ca exact ceea ce critica ei se oglindeste adanc in persoanele lor. Si atunci devin si mai transparenti si mai penibili. Asta daca reusesti sa nu te lasi coplesita sau influentata de criticile si intepaturile lor. Daca nu ti se intuneca mintea de furie sau de rusine.

Concluzia ar fi ca, oricat de mult ne-am feri sau ne-am ascunde de noi insine, suntem mereu acolo, in fata si inauntrul nostru. Si, faptul ca incercam sa ne dam dupa ceilalti si greselile lor, nu le face disparute pe ale noastre.

Asa ca, mai usor cu criticile doamnelor, ca va dati de gol!