Copilul isi inmoaie degetele in smantana alba, incalzita de soare. Inchide ochii si ramane incremenit in simtire salbatica. Sucul alb sfarteca pielea umeda a degetelor si urca alergand si imbratisand cu putere sangele uimit. Se inlantuiesc apoi intr-o bucurie amenintatoare. Albul tasneste inlauntrul rosului si il invinge. Copilul sta nemiscat. Timpul devine alb stralucitor. Ochii se deschid si o flacara ia fiinta. Se napusteste in aerul proaspat.
Linistit, copilul aduna pensulele si tuburile intesate cu lumini ce tin strans in vene culori fermecate. Merge descult. Pamantul cald si rece ii struneste pasii inspre verdele frematand de viata al poienii. E liber de orice griji. Doar foamea de culoare si setea de adiere il stapanesc. Robia cea mai ravnita.
Respiratia florii tasneste in hartia alba. Are nevoie de aer. Ma sufoc! Striga floarea. Copilul toarna albastru direct din tub. Floarea incepe sa se destinda. Petalele aurii se tolanesc pe bratul lenes al fiintei dragi ce doarme ermetic. Copilul incepe sa se roage. Lumina se asterne pe marginea foii, iar ea se trezeste. Gura, singura picatura de rosu care a mai ramas, zambeste in privirea copilului. Soarele ii strange mana uda de culoare. Iarba il prinde in brate. Copilul strange in ochi gura rosie a mamei. Apoi adoarme. Si tot cerul se pleaca si se inalta in urma sariturii unei adieri mai jucause.
Foto: Vilia Lupu
Fetita si gargarita
Mucenicii
