Rar mi s-a intamplat sa cunosc cupluri in care partenerii sa nu se planga unul de celalalt. Toti au ceva de obiectat la adresa partenerului de viata. Si ei, si ele. Dar mai ales ele. Se plang de orice: barbatii sunt lenesi, nedescurcareti, nu le ajuta cu nimic la intretinerea casei, la cresterea copiilor.
Exista un cerc vicios care se perpetueaza la nesfarsit. Nu stiu daca se manifesta doar in tarile balcanice sau est europene. Mamele sunt mult prea indatoritoare fata de copiii lor, mai ales fata de baieti, ii obisnuiesc din frageda pruncie cu totul servit la nas, fara absolut niciun efort din partea lor, dupa care, urmatoarea generatie se plange de barbatii pe care ii are: lipsiti de curaj si initiativa, indolenti, indiferenti, rasfatati si fara dorinta de a-si asuma vreo responsabilitate de cuplu sau familie.
- De ce spui asta? Fratele meu a participat activ la cresterea copiilor.
- Adica a schimbat din cand in cand cate un pampers si i-a urcat in masina cand mergeau la cumparaturi? Daca a fost atat de prezent si participant la cresterea lor, de ce atunci cand au venit in vacanta era exasperat de purtarea celui mic si si-a intrebat sotia daca asa se comporta tot timpul?
N-as vrea sa generalizez si sa spun ca barbatii de pretutindeni…sunt asa si pe dincolo. Adevarul e ca inca mai exista foarte multi barbati care au inradacinata aceasta idee ca femeia sta la cratita iar el aduce banul in casa. Asta insemnand fiecare cu ale lui, fara niciun amestec in “treburile” celuilalt. Si de aici incep nemultumirile, certurile, divorturile. Iar asta pentru ca femeia zilelor noastre nu mai sta acasa, doar la coada cratitei, ci merge si ea la serviciu, aduce un salariu in casa, dar i se impune sau i se cere sa continue sa faca si toate celelalte treburi. Sau pur si simplu si le asuma in continuare, chiar daca o coplesesc si o imbatranesc inainte de vreme. Nu exista o impartire echitabila a lucrurilor care incep cu “trebuie sa facem…”. Iar asta nu pentru ca n-am fost obisnuiti cu asta, ci pentru ca nu stim ca se poate.
Cunosc nenumarate femei, de diferite nationalitati, care se plang pur si simplu de…sclavagism. “Hai sa facem treaba” inseamna de fapt ca ea va face totul, iar el va interveni eventual cu niste indrumari sau pur si simplu cu trasarea sarcinilor. Nu e oare si asa prea mult?
Oare cand si cum va invata femeia obisnuita sa isi asume doar ceea ce poate duce? Sa il determine si pe el, fara certuri, insinuari sau tertipuri nedemne si inutile, sa participe la tot ce e de facut si nimanui nu ii place sa faca? Ce anume e nevoie sa schimbam in mintea femeii pentru a o face sa inteleaga ca, in mare parte, tocmai ea mentine si perpetueaza aceasta vesnica problema?
Copiii stau mai mult cu mama, ea ii ingrijeste, ea ii spala, ea le da sa manance si ii culca, dar ei se “tem” de autoritatea tatalui. Daca tu ii inveti pe copii, prin exemplul pe care li-l dai, ca femeia le face pe toate in casa, de ce te miri ca ulterior, baiatul tau va avea aceleasi asteptari si pretentii de la partenera lui de viata, iar fata ta isi va asuma si va prelua toate responsabilitatile acestea “marunte” dar costisitoare de timp si energie? Da, puterea exemplului! Incepe cu tine! Schimba tu atitudinea fata de partener mai intai si apoi ai grija ce le arati, cum iti cresti si ce-i inveti pe copii. Invatul are si dezvat, spune un proverb romanesc. Foloseste-l!
Sigur ca nu iti poti lasa copiii nemancati si neingrijiti ca sa stai ca el, pe canapea, in fata laptopului sau al televizorului. Mai ales cand acestia sunt foarte mici. Dar ii poti invata, tot de mici, sa participe la treburile casei, in masura posibilitatilor si indemanarii lor fizice. Ai grija ce fel de copii cresti, pentru a nu fi urata de viitorii lor parteneri de viata. Cat despre al tau, daca esti permanent nemultumita de el, intreaba-te de ce l-ai luat inainte de a-l cunoaste mai bine si, de ce nu, intreaba-te ce poti schimba in comportamentul tau care sa il influenteze pe el sa faca mici modificari in viata voastra de zi cu zi.
Ipocrizia inocentei
Nunta doar pentru el
