Atat de mult gunoi este depozitat, incat insula creste cu un metru pe zi. Exista peste 30 de fabrici, o moschee si locuinte pentru 150 de imigranti din Bangladesh care traiesc printre gramezi de gunoaie.
Ecologistii spun ca peste 330 de tone de deseuri sunt aduse zilnic in insula Thilafushi, o mare parte dintre acestea provenind din Male, care este unul dintre cele mai dens populate orase din lume: 100.000 de oameni se inghesuie pe o suprafata de 2 kilometri patrati. In ciuda cresterii insulei de gunoi, Thilafushi ramane ascunsa. Nimeni nu ajunge acolo, in afara de muncitori, potrivit Green Report.
In prezent Maldive este cea mai bogata tara din Asia de Sud, dar cu toate acestea, aproape orice trebuie importat, pana si mancarea pentru turisti. Fiecare turist in insule produce zilnic 3,5 kilograme de gunoi si consuma 50 litri de apa.
La inceputul acestei luni, noul presedinte din Maldive, Mohamed Nasheed, a anuntat planul sau radical de salvare a oamenilor sai: strangerea banilor din veniturile din turism pentru cumpararea altei tari.