Veneam ieri de la examen. Cand in autobuz pe cine vad? Pe nimeni altul decat pe Van Gogh..Era îmbracat la costum,era putin incruntat si statea pe scaunul de la geam. Apoi printre dinti rostea: Arrrrrrrrrrroganta!Arogantaaaaaa,A-Roooooooo-Ganta! Si ma uitam la el sa pricep ce vrea sa spuna...apoi intelegeam. Pe scaunul din fata lui era un om care intr-adevar avea o figura rece,impietrita. Apoi,Van Gogh, a rostit printre dinți: Diez,m+1,Arrrrrrrrrrrrroganta! Am vorbit la telefon cu amicul meu..Van Goghs-a uitat la mine cu ochii mari si printre dinti a rostit: Duuuuuuuuuuuuiosie! em negativ,Duioooooooosie!Du-io-si-eeeeee! Apoi si-a intors privirea spre geam...La Universitate a coborat.L-am inteles. Verbaliza intr-o forma necunoscuta noua,muritorilor de rand ceea ce vedea in jurul sau. Ne spunea despre sufletul nostru.Ne arata OGLINDA! In timp ce am incercat sa intru in mintea si sufletul lui sa INTELEG,lumea il privea cu dezgust. Era asemenea cainelui care a vazut curcubeul si plin de entuziasm le spune celorlati caini. Cainii il cred nebun pe cainele ce a vazut curcubeul,asta pentru ca ei vad in alb negru. Asa si cu Van Gogh, forma si modul in care rostea ceea ce vedea,era necunoscuta noua,oamenilor care ne credem NORMALI....