In plus, poti vizita Muzeul de Cacao si Ciocolata din Bruxelles. Dar care sunt cele mai bune trei branduri de ciocolata belgiana?
Neuhaus. Favorita localnicilor, iesita din “mainile” expertilor care o promoveaza in conceptul “ciocolata fierbinte pe bat” – un cubulet de ciocolata care se topeste cind e scufundat intr-o cana cu lapte fierbinte. Altfel, Neuhaus vand absolut tot ce ti-ai putea dori in materie de ciocolata si au cate ceva pentru fiecare gust. Exista 10 ciocolaterii Neuhaus in centrul Bruxelles-ului, asa ca nu e nevoie sa-i cauti: te vor gasi ei pe tine!
Godiva. Beneficiara a unei puternice reputatii internationale, ciocolata Godiva se afla mereu in topul preferintelor gurmanzilor. Vei gasi praline Godiva in editie limitata sau dulciuri sezoniere, precum ciocolata calda iarna si shake de ciocolata vara. In Piata Mare exista un magazin Godiva, care include o fantana de ciocolata de unde chiar poti cumpara portii asortate cu capsuni.
Pierre Marcolini. Acest brand nu are, spre deosebire de cele de dinainte, un magazin in aeroport. Se afla doar unul in Bruxelles, unul in Antwerp si cinci altele raspandite in lume. Dar... Marcolini este si cea mai rafinata ciocolata dintre cele trei prezentate aici. Si asta nu doar pentru ca are cea mai vasta varietate de ciocolata neagra (importata din Venezuela sau Ecuador) dar si pentru ca experimenteaza. Vei gasi Marcolini condimentata, fructata, piperata. Excelenta. De asemenea, merita sa ne incerci produsele de patiserie.