„Am ieşit din ceaţă şi din convalescenţă. Am fost foarte încântat să privesc primul episod din sezonul 2 cu familia mea”, a scris el referindu-se la serialul „Mayor of Kingstown”.
Cu câteva ore mai devreme, actorul, cunoscut din filmele Marvel, publicase pe Instagram fotografia casei sale din Nevada. „Mi-e dor de coconul meu”, a scris el.
Săptămâna trecută, vedeta din „Avengers: Endgame”, care şi-a sărbătorit ziua de naştere, 52 de ani, a postat şi un videoclip pe Twitter în care apare întins în pat, cu masca de oxigen, avându-le alături pe mama şi sora lui.
Jeremy Renner a fost victima unui accident grav, la începutul acestei luni, în timp ce curăţa de zăpadă drumul de acces către casa sa din Nevada cu un plug de aproximativ şase tone. Potrivit primelor date ale anchetei, actorul conducea acest plug de zăpadă pentru a încerca să elibereze un vehicul acoperit de zăpadă când utilajul s-a rostogolit pe unul dintre picioarele lui. Transportat de urgenţă la spital cu elicopterul, Jeremy Renner a suferit „traume la piept” şi „răni ortopedice”, potrivit declaraţiilor purtătorului său de cuvânt pentru CNN. De atunci a suferit două operaţii.