Cântărețul și-a comparat mariajul cu un botez ce nu poate fi șters și într-un interviu acordat pentru Entertainment Tonight el a declarat: „Este ca și când o dată ce ai găsit ACEA persoană nu te mai poți întoarce la starea dinainte și nici nu vrei. Același sentiment se aplică și pentru momentul în care devii părinte.”
Justin, care are acum 38 de ani și un băiat în vârstă de 4 ani, i-a mulțumit lui Jessica Biel că i-a fost alături anul trecut, atunci când a avut probleme cu corzile vocale și a trebuit să-și amâne o serie de concerte din turneul „Man of the Woods”. În legătură cu acest lucru el a spus: „Cred că oricine ar face orice ca să aibă alături o personă ca ea, devotată la bine și la greu.”
Cei doi sărbătoresc 7 ani de căsnicie pe data de 19 octombrie și mai în glumă mai în serios au declarat că nu-și doresc ca cel mic să le calce pe urme și să intre în industria divertismentului, deoarece este prea mult de muncă, dar sunt fericiți că e încă mic și nu trebuie să-și facă griji în această privință.
Justin Timberlake, despre Jessica Biel
Justin Timberlake s-a rușinat când a fost întrebat despre jumătatea sa și a lăudat-o pe Jessica Biel pentru că i-a fost alături în 2018, un an extrem de dificil pentru el.