Pe 14 aprilie, intr-o atmosfera regala, dupa cum spun organizatorii, va fi prezentat la Sala Palatului spectacolul "Lacul Lebedelor" pe gheata, intr-o distributie de exceptie.
Majoritatea dansatorilor actuali ai celui mai faimos balet pe gheata din lume - The Saint - Petersburg State Ballet on Ice, provin din perechi de patinatori care au castigat medalii la concursuri rusesti si internationale de patinaj artistic. Antrenandu-se intens cu coreograful Konstantin Rassadin in scopul de a combina elemente din figuri sportive de patinaj cu elemente de balet clasic rus, acestia au realizat aceasta productie de inalta calitate artistica.
In prezent, The Saint - Petersburg State Ballet on Ice, se poate lauda cu un numar de peste 20 de dansatori in cadrul companiei de balet rus, cu titluri de onoare Masters of Sports of Russia pentru victoriile obtinute in cadrul competiilor rusesti si internationale.
Pretul biletelor pentru acest spectacol este cuprins intre 70 si 200 de lei, biletele fiind disponibile in reteaua Vreau Bilet - et. 2 - Unirea Shopping Center, si Carrefour Feeria Baneasa Shopping City.