Pana spre sfarsitul secolului al XVII-lea, mare parte din operele literare de valoare au fost atribuite scriitorilor barbati, in conditiile in care literatura era considerata un domeniu eminamente masculin, la fel ca si celelalte stiinte. Asa se face ca, inainte de a crea valoare, literatura femina a reprezentat mai intai de toate un mod subtil de a rasturna tiparele unei societati dominate de barbati.
Criticii literari, majoritatea lor tot barbati, nu-si puneau la acea vreme problema disocierii literaturii pe genuri atata timp cat scriitorii barbati puteau la fel de bine aduce in prim plan probleme ce tineau de feminitate. Mai mult, se credea despre femei ca nu pot avea acel dar de a se apleca asupra problemelor de viata cu atata profunzime incat sa poata crea literatura de calitate. Prin urmare, scrierile lui Jane Austen, ale surorilor Bronte sau ale lui Emily Dickinson, au fost o revelatie dar si un semn ca literatura renunta treptat la frac si papion pentru a se cocota pe tocuri.
Incepand cu secolul al XVIII-lea, miscarea feminista s-a transformat intr-o confruntare directa de principii, iar femeile nu numai ca si-au cerut dreptul la egalitate, ci au inceput sa demonteze canoanele literare impuse de barbati. Referindu-ne strict la literatura, barbatii au incercat sa riposeteze invocand statutul lor de pionieri intr-ale scrisului. Mai mult, s-a spus ca femeile ar trebui sa scrie avand constiinta trupului lor, astfel incat literatura lor sa para cat mai veridica.
Tendinta de disociere intre literatura masculina si cea feminina a devenit insa tot mai clara in ultimele decenii: odata cu evolutia societatii, femeile au facut tot posibilul sa demonstreze ca pot trai independent de partenerii lor si ca pot duce la bun sfarsit sarcini eminamente masculine, iar aceasta tendinta se observa si in scrierile lor. Noile tendinte in moda, tiparele uneori absurde ale vietii mondene, provocarile vietii urbane, experientele sexuale considerate pana nu demult tabu au creat tot atatea clisee literare ce se reagasesc constant in operele scriitoarelor de azi.
Eliminand treptat frustrarilor acumulate de-a lungul secolelor, literatura feminina postmodernista s-a purificat si s-a cizelat, devenind o fresca a timpurilor in care traim dar si o provocare pentru partea masculina, nevoita sa tina pasul cu noile trenduri in literatura. Sa nu ne miram asadar ca o carte devenita peste noapte best-seller poarta de cele mai multe ori semnatura unei femei.
Provocarile job-ului si tirania sefei
"Diavolul se imbraca de la Prada" (The Devil Wears Prada) este un roman semnat de Lauren Weisberger despre o tanara absolventa de facultate care, datorita calitatilor ei intelectuale, este angajata pe postul de asisetenta personala a temeperamentalei Miranda Priestley, senior editor la o revista de renume pentru femei. Andrea Sachs este o tanara desteapta, insa capriciile sefei ii pun nervii la incercare, cu atat mai mult cu cat moda nu este unul din punctele forte ale tinerei asistente. De aici o serie intreaga de intamplari cu parfum de mondenitate, care o vor transforma pe Andrea dintr-o tanara lipsita de experienta intr-o femeie moderna si sigura pe ea.
Cartea a fost un adevarat succes, reusind performanta de a se mentine timp de sase luni ca best-seller in topul realizat de New York Times. Ulterior, cartea a devenit subiect de inspiratie pentru filmul omonim realizat in 2006, avandu-le pe Meryl Streep, Anne Hathaway si Emily Blunt in rolurile principale.
Paradoxal, parerea criticilor - imuni la succesul inregistrat la public - nu a coincis cu a cititorilor. Criticii au recunoscut ca romanul ridica intr-adevar cateva probleme de actualitate (cum ar fi pasiunea femeilor pentru reviste si pentru aspectul fizic, provocarile unui job "la moda" care presupune o mie de responsabilitati si foarte putine satisfactii), insa elementul autobiografic este atat de evident incat risca sa transforme romanul intr-o lectura inconsistenta si pe alocuri frivola.
Criticii sunt asadar de parere ca experienta Andreei in relatie cu sefa sa este partial fictionala insa isi are radacinile in intamplarile concrete traite de Lauren insasi in contextul primului ei job. Alti critici sunt insa de parere ca modelul dupa care a fost creata Miranda este Anna Wintour, project manager la revista Vogue.
Preocupata mai mult de felul in care arata, Miranda are de multe ori tendinta de a-si neglija job-ul, lasand deciziile importante pe seama Andreei. Actionand din umbra pentru a-i asigura spatele sefei, asistenta resuseste sa se impuna indirect in lumea modei, transformandu-se dintr-o tanara fara experienta intr-o femeie puternica. Miranda are insa si trasaturi care o umanizeaza si reprezinta un model model feminin de netagaduit, chiar daca critica literara a desfiintat pe rand tehnicile de realizare a personajului, argumentand ca, in acest caz, avem ca de-a face cu un tipar slab conturat si unidimensional.
Dependente de cumparaturi
Tot pe ideea capcanelor intinse de viata mondena se axeaza si seria "Depenedenta de shopping" (Shopaholic), de Sophie Kinsella. Protagonsista seriei este Becky Bloomwood, proaspat absolventa a unei universitati. Aceasta locuieste cu prietena sa in New York iar visul ei este sa obtina un post de redactor la publicatia mondena preferata, insa pentru inceput este angajata la o publicatie cu profil economic. Pe langa nemultumirile legate de job, Becky are o alta problema: este dependenta de cumparaturi. Dupa ce scrie un articol de succes lucrurile se schimba, iar Becky se vede in fata unor oportunitati nebanuite. Cheltuielile sunt insa pe masura, asa ca Becky trebuie sa faca fata facturilor tot mai mari trimise de magazinele ei preferate.
Primita cu entuziasm de publicul feminin intre 18-30 de ani, despre seria "Shopaholic" s-a spus totusi ca ar tinde mai mult spre stilul "gossip", propunand totodata prea multe clisee facile, desprinse din realitatea cotidiana.
Viata, ca un jurnal
O femeie pleaca in cautarea sinelui, dupa un divort dureros pentru care se considera principala vinovata. Dupa o calatorie de un an in Italia, India si Indonezia, aceasta incepe sa inteleaga marile adevaruri ale vietii si in plus gaseste in cele din urma marea dragoste. Este vorba de romanul autobiographic "Mananca, roaga-te, iubeste" semnat de Elizabeth Gilbert.
Genul nu este nou, insa modalitatea prin care secriitoarea isi prezinta esecurile si descoperirile facute pe parcursul calatoriei le da cititoarelor senzatia de familiaritate, ca si cum ar sta de vorba cu o prietena in ale carei experinte de viata se regasesc aproape in proportie de 100%.
"Manancam roaga-te, iubeste" s-a mentinut 110 saptamani ca best-seller in topul realizat de New York Times, cu 5 milioane de exemplare vandute in intreaga lume. Si cum un succes prefigureaza de regula un altul, urmatorul roman semnat de Liz Gilbert, "Ultimul barbat american", a fost finalist in cursa pentru premiile National Book Award si National Book Critics Circle Award.
In "Ultimul barbat american", Elizabeth Gilbert realizeaza portretul unui barbat atipic: un erou desprins parca din western-uri, care traieste in deplina comuniune cu natura si care ajunge accidental la New York. Romanul poate fi considerat ca o privire aruncata pe furis in universul masculin.
Mitul femeii moderne
O femeie singura, ajunsa in pragul varstei de 30 de ani, incearca sa compenseze lipsa unui partener de viata cu ajutorul unei "familii surogat", alcatuita dintr-un grup de prietene la fel de singure si de frustrate. Ea este Bridget Jones, eroina creata de Helen Fielding pentru a ilustra prototipul femeii moderne, prinsa in cercul vicios al obsesiei de a nu ramane singura intr-un oras haotic.
Ca si prietenele sale, Bridget Jones citeste reviste pentru femei (desi le detesta pentru ca propun modele feminine greu de atins) si isi traieste viata personala in functie de "sfaturile" cartilor de psihologie pe care le citeste. In esenta, Bridget are o viata monotona dar si cateva obiceiuri de care vrea sa scape: bea uneori prea mult, fumeaza ca un turc si mananca enorm, iar la fiecare Revelion isi promite ca in anul care va incepe sa ia cateva decizii importante, menite sa-i schimbe viata. Marea greseala a lui Bridget nu este inconsecventa fata de "planul de lupta", ci usurinta cu care investeste timp si energie in relatii care nu merg, in timp ce dragostea adevarata este la doi pasi.
Ambele romane semnate de Helen Fielding, "Jurnalul lui Bridget Jones" si "La limita ratiunii", trebuie intelese ca o ironie fina la adresa falselor valori dupa care femeile moderne se ghideaza.
Barfe... ca intre fete
Nu, nu este vorba de "Six and the City" ci despre "Gossip Girl", o serie de romane care se adreseaza adolescentelor. Seria creata de Cecily von Ziegesar aduce in prim-plan cateva tipologii de adolescenti : fotomodelul, baiatul de bani gata, baiatul sensibil cu inclinatii emo si suflet de poet, barfitoarea, fata rebela care refuza sa devina populara. In afara de cursurile pe care le urmeaza la un colegiu "de fite", toate aceste personaje mai au in comun un lucru: schimbul de parteneri.
Blair Waldorf, personajul central al seriei, este implicata in tot felul de evenimente mondene si speculeaza orice oportunitate legata de scoala. Aceasta se foloseste de sarm, pozitie sociala si bani pentru a obtine orice isi doreste si experimenteaza tot felul de relatii, atat cu fete cat si cu baieti. In jurul ei migreaza celelalte personaje, fiecare cu povestea sa.
Cliseele va sunt deja familiare din filmele pentru adolescenti: viata la colegiu lipsita de griji, parintii care se intereseaza de copii doar in masura in care acestia au nevoie de bani, razbunari si farse, si sa nu uitam cea mai importanta componenta care este sexul sexul.
Criticii au fost preocupati in ce masura situatiile prezentate in carte vin in intampinarea problemelor reale cu care se confrunta adolescentii din ziua de azi. Sustinatorii genului au insa un argument aparent de necontestat: orice strategie literara este buna, atat timp cat adolescentii ajung sa citeasca. Dupa ce si-au satisfacut curiozitatea specifica varstei (intr-o maniera soft, deoarece seria nu contine scene sexuale explicite), adolescentii vor simti nevoia sa treaca la lecturi...mai serioase.
Dragoste de basm
Preocupate de probleme cotidiene, femeile nu au uitat de mitul perpetuu al dragostei dincolo de tipare si de moarte. Asa se explica succesul seriei "Twilight", un roman fantastic de dragoste semnat de Stephenie Meyer, care prezinta povestea de dragoste dintre Bella Swan (17 ani) si vampirul Edward Cullen. Manuscrisul a fost respins de 14 edituri inainte de a deveni best seller. In 2005, "Twilight" a fost desemnata cea mai buna carte pentru copii. Romanul a fost continuat cu "Luna Noua", "Eclipsa" si "Apusul". Ca si seria "Harry Potter" apartinandu-i celebrei scriitoare J K Rowling, "Twilight" reprezinta dovada clara a faptului ca literatura feminina contemporana are radacini adanci infipte in realitate, putand la fel de bine imbraca si forme romantate, intr-o dualitate ce caracterizeaza de altfel tot ce tine de natura feminina: ying si yang, foc si apa, vis si realitate.
Nu rata articolul "Septembrie - plan de revenire in forta in noul semestru