Dupa ce au dansat alaturi de Joaquin Cortes, Rafael Aguilar si Baletul Roial Scotian, dupa ce au fost prezenti in spectacole organizate de Antonio Banderas, Mylene Farmer (230.000 de spectatori in 13 spectacole), Lola Ponces si Gio 'Di Tonno (castigand impreuna Festivalul de la San Remo), Los Vivancos se va afla pentru prima data la Bucuresti, de Ziua Femeii.
"Pentru prima data in ultimii 5 ani, de 8 martie, la Sala Palatului le va fi permis accesul si domnilor. Ne-ar face mare placere ca show-ul Los Vivancos sa fie inceputul unei seri perfecte de 8 martie", a declarat Ionut Pavel, producatorul spectacolului.
Programul reuneste un mix artistic ce cuprinde, pe langa flamenco, stiluri variate de dans precum baletul, dansul cotemporan, breake-dance-ul si elemente acrobatice spectaculoase.
Spectacolul de la Bucuresti face parte din turneul mondial ce a strabatut deja 35 de tari, 500 de orase si a strans in fata scenei peste 1 milion de spectatori.
In functie de categorie, pretul biletelor variza intre 50 si 290 lei. Biletele se pot achizitiona la Sala Palatului, Teatrul National Bucuresti, Magazinul Muzica, retelele de magazine Flanco, Vodafone, Germanos si Orange, librariile Carturesti si online pe bilete.ro, blt.ro, ticketpoint.ro, ticketfan.ro, biletoo.ro, myticket.ro sau eventim.ro.