Fie că termini liceul, fie că ai absolvit facultatea, sunt sigură că vrei să străluceşti la balul de absolvire iar pentru asta ai nevoie de un machiaj pe măsură.
Este foarte important să ştii că machiajul nu trebuie să fie asortat cu ţinuta vestimentară, ci trebuie să te avantajeze şi să fie bine realizat.
Am vorbit cu make-up artistul Carolina Grigore, care ne-a spus ce se poartă în materie de machiaj în acest sezon: "Pentru machiajul de seară recomand nuanţe pastelate şi sidefate la ochi, în timp ce pentru buze e de preferat să alegeţi culori puternice, însă în varianta mată."
Întrucât machiajul ochilor este extrem de important, genele false sunt şi ele recomandate. Carolina ne sfătuieşte să le alegem pe cele tip bandă, care se dau jos la demachiere, nu pe cele aplicate fir cu fir, care îţi pot afecta genele.
Pont: Dacă nu apelezi la serviciile unui make-up artist, fă câteva probe de machiaj înainte de seara balului, pentru a te asigura că îţi va ieşi exact aşa cum îţi doreşti. De asemenea, te sfătuiesc să foloseşti produse de calitate, care vor rezista pe faţa ta până la demachiere. În cazul în care nu îţi permiţi astfel de produse, apeleză la câteva mostre primite in magazinele de specialitate.
Găseşte-ţi inspiraţia în galeria foto de mai jos!