Cateodata, cand trec pe langa magazinul asta, ma gandesc ca poate e magazinul magic despre care cant. Ma uit mereu in vitrina, dar nu ca atunci cand l-am vazut pentru prima oara, ci cu coada ochiului ca sa nu descopar ceva care sa il lege prea tare de realitate.
Este asezat undeva la o intersectie de drumuri, vitrina este prafuita si tot locul pare rupt dintr-un alt secol, dintr-o alta lume cu alti zei. Nu am intrat niciodata in el. Si drept sa va spun, nici nu cred ca o sa intru vreodata, desi, uneori, cand trec pe acolo, ma opresc un pic si inchid ochii imaginandu-mi povesti fantastice care se petrec in spatele usilor inchise.
In vitrina este un manechin care mi-a atras atentia din prima clipa. Poarta o peruca alba ce pare un nor pufos ratacit pe un cer mohorat si o rochie pe care, daca as purta-o eu vreodata, cred ca as vedea lumea mai frumoasa.
Mi-am inchipuit de multe ori cum usa se va deschide incetisor cand ajung in dreptul magazinlui, ca o invitatie, cu un scartait de film retro-horror, si un fum gri-albastrui ma va invalui. In urmatorul moment ma voi trezi in mjlocul magazinului intunecat, inconjurata de costume de epoca si spiridusi jucausi care ma vor intreba "Ce vrei sa fi azi?". Eu voi chicoti si voi spune ca vreau sa fiu ....aaa.....un fulg pe rochia din vitrina. Dar, pana acum nu s-a intamplat...
Sunt atat de fericita ca exista magazinul asta! Si sunt atat de fericita ca e MEREU inchis. Cred ca as trai o mare dezamagire daca, la un moment dat, nu ar mai trona anuntul "Inchis" si manata de curiozitate as intra si as descoperi o vanzatoare plictisita, becuri obisnuite asezate corespunzator si o masina de marcat firma X.
Imi place sa visez. Cui nu-i place oare? Ce este mai minunat decat aceasta capacitate extraordinara a creierului nostru de a reconstrui realitatea fara sa strice bunul mers al lucrurilor. Imaginatia este cel mai frumos dar care ne-a fost daruit. Psihologii stiu de ce:)
Am vrut sa scriu o scrisoare si sa o bag pe sub usa magazinului. Dar m-am gandit ca exagerez un pic. Ar trebui sa o fac, totusi. As vrea ca atunci cand va veni un camion in care vor fi incarcate toate lucrurile din magazin sa stiu ca mi-am luat ramas bun de la un vis frumos. Pentru ca se va intampla intr-o zi. Nimic nu este pentru totdeauna.
Puteti trage cu ochiul in vitrina daca treceti pe B-dul Ion Mihalache si ajungeti la numarul 113. Si va rog, nu-mi spuneti nimic despre el. Nu-mi spuneti al cui este si de ce. Nu vreau sa stiu decat ca intr-o buna zi voi gasi un pachet la usa pe care va scrie de mana "pentru Maca" si in care se va gasi rochia de pe manechinul cu nori pe cap. Si ca voi alerga intr-un suflet la magazin sa spun multumesc, dar magazinul nu va mai fi acolo. Si cand o voi intreba pe doamna care vinde pensule, panze si culori langa Galla ce s-a intamplat, ea imi va spune ca nu a existat niciodata Galla. Si doamna care vinde ziare la colt imi va spune acelasi lucru. Dar si daca nu se va intampla vreodata, eu imi voi imagina ca s-a intamplat. Tot ce iti poti imagina este real, asa zicea Picasso, nu?
Oamenii rai ar trebui sa fie singuri
