Această frumuseţe, care la acea vreme era considerată de unii ca fiind departe de canoanele obişnuite, deoarece se credea că „faţa ei era prea mică, gura prea mare şi nasul prea lung”, a atras totuşi atenţia unui producător cu un fler cinematografic de neoprit, Carlo Ponti, care câţiva ani mai târziu i-a devenit soţ. Triumful nu a întârziat să apară: în 1954, sub noul ei nume de scenă, Sophia Loren, a ieşit în evidenţă cu rolul din filmul lui Vittorio De Sica, în ciuda prezenţei pe generic a marii vedete italiene a perioadei postbelice, Silvana Mangano, spioana din capodopera neorealistă a lui Giuseppe De Santis, „Riso amaro”, alături de Vittorio Gassman.
Câteva luni mai târziu, Loren a jucat pentru prima dată alături de Marcello Mastroianni în „Peccato che sia una canaglia”. Acest duet, care a pus inteligent în scenă răutatea Sophiei Loren în faţa naivităţii chipeşului Marcello, a fost o reuşită. Împreună vor realiza alte cinci lungmetraje („Matrimonio all'italiana”, „Ieri, oggi, domani”, „I girasoli”, „La moglie del prete” şi, desigur, „Una giornata particolare”), spre deliciul cinefililor.
Din acel moment, „La Loren” avea să împartă lumina reflectoarelor cu cei mai respectaţi actori ai generaţiei sale.
În 1960, a jucat alături de Anthony Quinn în filmul lui George Cukor „The Devil in Pink Tights”. Apoi a fost rândul lui Clark Gable să joace în „La baia di Napoli” de Melville Shavelson. Tot în 1960, Vittorio De Sica, în „La Ciociara”, a distribuit-o în rolul unei tinere văduve care se îndrăgosteşte de un militant comunist interpretat de Jean-Paul Belmondo. Ea a câştigat un Oscar pentru acest rol în 1962. În 1967, în regia lui Renato Castellani, a fost rândul lui Vittorio Gassman să îşi împrumute talentul actoricesc într-o comedie satirică, „Fantome italiene”, alături de Sophia Loren, perfectă în interpretarea unui personaj emoţionant.
Adorată de public, care vedea în ea o vedetă pe cât de admirabilă, pe atât de accesibilă, pentru că ştia să portretizeze la perfecţie femeile din popor, Sophia Loren a primit o mulţime de premii de-a lungul carierei sale. Lista este impresionantă: Cupa Volpi la Festivalul de Film de la Veneţia în 1958 pentru interpretarea din „The Black Orchid”; două panglici de argint („La Ciociara”, „Una giornata particolare”); zece premii David di Donatello, ultimul în 2021 pentru rolul din „La vita davanti a sé”; un César d'honneur în 1991, două Oscaruri în 1962 („La Ciociara”) şi în 1991 pentru întreaga sa carieră.
