Marisa Paloma este însărcinată în al doilea trimestru și recunoaște că în primele trei luni nu s-a simțit deloc bine. Acum, cu zâmbetul pe buze, Marisa Paloma a dezvăluit că pe 7 septembrie va face public sexul bebelușului ei.
„Noi ne dorim și băiat și fată și măcar doi copii. Party-ul de dezvăluire a sexului va fi pe 7 septembrie. (…) Acum nu am emoții, mai ales că este o perioadă bună. În primele 3 luni a fost groaznic. Am vomitat în fiecare zi. A fost o perioadă foarte tristă. Am plecat în Dubai în vacanță și a fost cea mai urâtă vacanță din viața noastră. Vomitam încontinuu”, a declarat Marisa.
Întrebată cum i-a dat vestea lui Liviu, iubitul ei, Marisa a adăugat: „A fost foarte simplu pentru că la fix șase zile mi-am făcut un test de sarcină și mi-au apărut două linii. Era mult prea devreme să faci test, dar eu i-am zis că au apărut două liniuțe transparente. I-am zis să nu ne bucurăm, dar cumva am știut că așa era să fie”.
Marisa a făcut dezvăluiri și despre numele bebelușului. „Ne-am gândit la nume de fată. Nu am găsit numele pentru că ne dorim fată, dar așa ne-am gândit într-o seară, dacă e fetiță să o cheme așa”.
Ea a precizat, de asemenea, că va naște în luna decembrie.