B: Tin la sotia mea, o respect si nu am ce sa ii reprosez. Are grija de casa, de mine, de copii, serviciu, face tot ce trebuie sa faca o femeie. Nu as parasi-o niciodata. Dar cu toate astea nu pot sa ma abtin, sa ma opresc. Tot simt nevoia sa merg si la altele.
T: Ce iti ofera celelalte si nu iti ofera ea, sotia ta?
B: Nu stiu cum sa spun. Asta cu care sunt acum, e altfel. E o femeie foarte frumoasa, stie sa se imbrace, e delicata. Am ce discuta cu ea. II place sa ma asculte si are si ea ce spune. Vorbim despre carti, despre ce citesc eu, despre orice.
T: In concluzie, sotia ta nu are nici una din calitatile celeilalte sau celorlalte femei. Nu ai ce discuta cu ea, nu se mai ingrijeste suficient...
B: Ei, si cu ea vorbesc, dar mai mult despre casa si ce e de facut. Nu, si ea se ingrijeste, e cocheta, dar nu e ca cealalta. Cealalta ma asteapta imbracata sexy, e tot timpul aranjata si parfumata, stie ce imi place si ce astept de la ea.
T: Si sotia ta nu iti ofera nimic din toate astea? Dupa atatia ani de cand sunteti impreuna nu stie ce asteptari ai de la ea? Ce iti place si ce nu?
B: Ba da, dar intre noi s-a instalat o obisnuinta, o rutina. Nu e acelasi lucru.
T: Sa inteleg ca tu ai nevoie in permanenta de o schimbare, de ceva nou, diferit de ce ai acasa.
L: Simt ca nu mai am nimic in comun cu ea. Nu comunicam nici cum. E capabila sa stea ore in sir fara sa scoata un cuvant.
T: Alti barbati ar fi tare multumiti de asta. De cele mai multe ori voi va plangeti ca femeile vorbesc prea mult.
L: Ea e exact la polul opus. Daca nu initiez eu sau altcineva o conversatie, daca nu deschid un subiect de discutie, ea sta asa, complet tacuta. Daca nu ai cunoaste-o, ai crede ca e muta.
T: Asa a fost intotdeauna? Sau abia acum, dupa atata timp ai observat asta?
L: Cred ca pana acum nu mi-am dat seama de asta.
T: Sau pana acum nu te-a deranjat. De ce te deranjeaza acum?
L: Simt nevoia sa stau de vorba cu cineva. Locuim in aceasi casa doar. Dar nu e vorba numai de asta. Parca nu as avea absolut nimic in comun cu ea.
T: Dar totusi tu ai fost de acord sa ai o relatie cu ea. Tu esti cel care i-a facut curte si a alergat dupa ea. Ti-a placut de ea si ai spus ca o iubesti.
L: Din nefericire nici sexual nu pot spune ca sunt multumit. E asa ca un fel de n-ar mai fi. Nu simt nimic aparte. Nu am nici o multumire, de nici un fel.
T: Din ce descrii tu, reiese ca te gandesti sa inchei relatia cu ea.
L: Asa ar fi bine pentru mine. Simt ca nu duce nicaieri. Dar nu cred ca sunt in stare sa fac asta. Cred ca daca ne vom muta impreuna in noua casa, o voi lua de nevasta si asta o sa fie.
T: Esti constient de toate nemultumirile tale, de toate nepotrivirile dintre voi si cu toate astea esti dispus sa mergi mai departe, sa alcatuiesti o familie impreuna cu ea. De ce?
L: Nu imi dau seama exact. Cred ca nu pot mai mult de atat. Oricum, perspectiva de a fi singur sau a o luat de la capat pur si simplu ma inspaimanta.
T: De ce te-ai despartit de N?
D: Cred ca nu am putut sa tin pasul cu ea. Era si foarte geloasa.
T: Asta a fost adevarata problema? Ca era geloasa?
D: Nu. Desi uneori putea deveni obositor.
T: O regreti pe N?
D: Cateodata mi se face dor de ea. Dar m-am obisnuit. Oricum, mi-am gasit pe altcineva.
T: Ce diferenta e intre ele?
D: Pai N. era foarte ambitioasa. Ea voia sa faca o cariera si se zbatea mult pentru asta. Invata, studia, se interesa de tot ce e nou in domeniu. Si incerca sa ma forteze sa merg in acelasi pas cu ea.
T: Tu nu vrei sa iti faci o cariera?
D: Ba da. Dar nu in ritmul asta, disperat. Adica nu vreau sa trag in felul asta, sa alerg cu sufletul la gura mereu pentru a obtine ceva. Am alt ritm de viata si de a gandi lucrurile. Ambitia ei ajungea sa o consume prea tare. Si uneori chiar si pe mine odata cu ea. Ii apreciam tenacitatea, insistenta, spiritul de competitie, insa nu voiam sa isi manifeste toate astea si fata de mine. Ma facea uneori sa ma simt in lupta cu ea, nu alaturi de ea. E o femeie foarte pasionala, din toate punctele de vedere. Sexul cu ea era grozav. Stie sa daruiasca si sa se daruiasca. Dar cred ca era prea mult pentru mine, pentru cat am eu nevoie de fapt.
R: Nu stiu ce sa ma fac.
T: Ce s-a intamplat?
R: Am lasat-o insarcinata.
T: Si care e problema?
R: Problema e ca nu vreau sa imi complic viata; nici nu ma gandesc sa ma casatoresc cu ea.
T: Oare nu era mai bine sa te gandesti la asta inainte sa lasi lucrurile sa mearga atat de departe?
R: Probabil ca da. Cert e ca nu ma vad nici insurat si nici cu copil. Oricum, nu cu ea.
T: De ce nu cu ea?
R: Tata mi-a zis sa ii aduc orice la usa, numai tiganca nu.
T: Atunci de ce te-ai culcat cu ea? Neprotejat adica? In ziua de azi nu mai poti spune ca “s-a intamplat”.
R: E adevarat. Dar nu m-am gandit. Am crezut ca are ea grija de asta, altfel.
T: Deci ai responsabilitatea asta pe umerii ei. Si acum ce o sa se intample.
R: Nu stiu. Eu de nevasta nu o iau. Sper sa nu vrea sa pastreze copilul. In definitiv, e treaba ei.
T: Doar a ei? Si daca totusi va pastra copilul, ce o sa faci?
R: Stie ca nu sunt de acord. I-am spus asta deja. Nu am de gand sa i-l recunosc si nici sa imi asum vreo responsabilitate ulterioara.
T: Si asta doar din cauza conditiei puse de tatal tau?
R: Nu e numai asta. Pur si simplu nu sunt pregatit pentru asa ceva. Vreau sa imi fac o familie, dar nu asa, fortat de imprejurari. Oricum, nu cu ea.
Toate cele de mai sus ne pot parea destul de ciudate si chiar crude. Un mod de gandire cu care simtim ca nu putem fi de acord si pe care nu prea il putem accepta. Si cu toate acestea, sunt multi barbati care gandesc astfel; care se confrunta cu astfel de probleme. Femeia este pentru ei ceva ce isi doresc, dar uneori nu stiu cum sa aiba sau sa pastreze. Alteori, ceva fata de care se simt subjugati sau dependenti.
Oare noi, femeile, nu avem asteptari prea mari de la ei? Nu le dam prea mult credit? Vorbesc la modul general. Pentru ca luat in particular, fiecare caz e diferit si discutabil.