Intr-un clasament al celor mai bine vandute emisiuni in primele noua luni ale anului 2009, Happy Hour, emisiunea realizata de Catalin Maruta, conduce detasat, cu 4,47 de euro, fata de reality-show-ul moderat de Gabriela Cristea "Nora pentru mama" (2,5 milioane de euro) si Stirile Pro TV, prezentate de Andreea Esca ( 2,2 milioane de euro).
Maruta ne spune ca atat el cat si cariera lui s-au schimbat in bine mai repede decat s-au schimbat televiziunile, reusind sa contribuie "macar un pic" la modernizarea divertismentului. Pentru oricine exista o intrebare aMaruta, ne spune Catalin care recunoaste ca nu are rabdare cu ipocritii si ca este de parere ca atunci cand te consideri vedeta trebuie "sa fii pregatit sa platesti pretul sclipiciului".
Esti un tip foarte incisiv si canapeaua de la Happy Hour este uneori foarte inconfortabila din cauza intrebarilor "aMarute". Poti sa faci un top al vedetelor care au fost vizibil incurcate de intrebarile tale aMarute? Sau mai bine zis, de care dintre intrebarile tale aMarute esti cel mai multumit?
Sa stii ca ideea asta cu "vizibil incurcat" e relativa, din experienta stiu ca nu cei "vizibil incurcati" au simtit realmente un disconfort major. Ci mai degraba cei care, obisnuiti deja cu spaima de adevar si cu ipocrizia cronica, nu mai transpira de mult pe sub masca. Si-au dresat muschii fetei sa intepeneasca, mimand calmul orice-ar fi, dar numai ei stiu (iar eu intuiesc!) ce e in sufletul lor.
Cui n-ai putea sa-i pui niciodata o intrebare "aMaruta"? Exista un astfel de personaj in fata caruia n-ai putea sa spui ceva care sa nu-i fie pe plac in virtutea respectului pe care il ai pentru el?
Am mai spus si cu alte ocazii: pentru oricine exista o intrebare aMaruta, si pentru oameni destepti, si pentru mediocri, si pentru modesti, si pentru fandositi, si pentru pragmatici, si pentru visatori, inclusiv pentru mine si echipa mea. Dar daca ai observat, nu toate aMarutele sunt toxice - exista amar nesuferit si amar placut, amar otravit si amar rafinat (ca o ciocolata neagra). Deci, pe scurt, sunt persoane carora le pot reteza genunchii cu o intrebare aMaruta, sunt si persoane pentru care aMaruta e doar o provocare cavalereasca.
Daca ar fi sa nominalizezi cinci vedete care aduc rating indiferent de ora, subiect sau contex care ar fi acestea?
Daca e o zi obisnuita si n-a explodat nimic, n-a murit nimeni faimos si nu e tornada, sunt personaje care fac audienta, sa zicem, mai mult decat altele. Dar daca am emisiune intr-o zi cand e atac terorist gen "11 septembrie", probabil ca invitatul care ar face cea mai mare audienta ar fi Ossama Bin Laden prezent in carne si oase in studio. Deci nu putem vorbi de audienta "indiferent de context". Contextul poate fi o eclipsa de soare, iar la acel moment, lumea e gramada pe strazi, cu ochelari negri de plastic pe nas, iar eu fac cea mai mare audienta daca aduc aduc in emisiune probabil un extraterestru si familia lui.
Si pana acum am avut invitati valorosi, adevarati artisti consacrati din tara sau de peste hotare, oameni de la care cu totii avem ce invata si ale caror povesti le ascultam fascinati. Poate ca as invita mai multi oameni obisnuiti... si neobisnuiti in acelasi timp. Oameni care n-au nume sonore, dar au in schimb vieti remarcabile (intr-un fel sau altul), preferand sa ramana in modestia anonimatului. Mi-a fost dat sa intalnesc in viata mea oameni pe care toata lumea i-ar asculta incremenita si captivata, de la care oricine ar avea ceva de invatat. Dar care n-au reusit sa sparga lacatul si sa intre in palatul celebritatii.
Dincolo de batalia dupa rating, care sunt valorile pentru care pledezi si ce faci pentru a le sustine?
Eu am promovat aproape agresiv lucrurile autentice, asta e valoarea care ma defineste, nu suport butaforia ieftina si carcasele moi, proaste. Stii ca n-am rabdare cu ipocritii. Mi-a placut sa verific si samburele omului, nu doar invelisul aromat. Vreau sa stiu cine sunt cei pe care ii aduc in fata publicului, de-aia nici nu ma limitez la intrebari obisnuite. Eu cred ca daca o persoana se pretinde vedeta, asta cere un tribut si trebuie sa fie pregatita sa plateasca pretul sclipiciului, nu sa astepte vesnic ovatii si sa cultive tot felul de secrete ridicole.
Cum se "antreneaza" un om de televiziune, de show live, pentru a face fata presiunii ratingului si a preferintelor schimbatoare ale publicului?
Raman lucid si nu ma imbat cu succesul prezentului. Eu si echipa mea incercam sa mentinem un echilibru in emisiune si sa gandim in permanenta pasul urmator, trebuie sa avem grija de ceea ce vine, de prognozele media, de cum se rasucesc vremurile si toanele. Asa ma "antrenez" eu, privind la distanta...
Ai regretat vreodata ca ai invitat o anumita persoana in emisiune? Care a fost aceasta?
Mi s-a intamplat, as minti sa spun ca nu. In toti anii astia, printre atatea sute de invitati, s-au mai strecurat si deceptii. In general, am regretat ca am invitat in emisiuni indivizi pe care, daca ii lasi sa latre pe la colturi, au vesnic ceva de anuntat si de comentat, dar cand le dai ocazia sa spuna in fata tuturor ce le trece prin minte, dau inapoi si devin plicticosi.
Recent l-ai avut ca invitat pe Daniel Cosmin Stefanescu. Care este motivatia care sta la baza unei emisiuni in care sa aduci in fata oamenilor un criminal? Ce are de spus un asemenea personaj?
Recunosc ca ma asteptam la tot felul de reactii, mai ales ca, totusi, procentul celor care m-au felicitat pentru emisiune e mai mare, iar indignatii sunt o minoritate ecologic necesara. Se pare ca aceia care m-au facut nesimtit fiindca, vezi Doamne, l-am transformat pe asasin in "vedeta", prefera evocarile cenzurate, protejate cu airbag! Am spus si pe site-ul emisiunii, eu nu fac vedete, nu-mi sta in putere sa fac asta, daca s-ar fi putut, ar fi fost grozav, fiindca am o lista lunga de oameni senzationali, dar care sunt prea modesti si nu-i stie nimeni.
Atata vreme cat mass-media prezinta atata agresivitate anticulturala si atatea mitocanii si atentate la bunul simt elementar, nu vad de ce renuntarea la tabuuri si legende e asa blamata. Era de preferat ca moartea Mihaelei Runceanu sa ramana vesnic imbracata in tot felul de zvonuri si variante diforme ale unui adevar crud?
Daca faza asta era prezentata la Discovery sau CNN, realizatorii luau premii pentru jurnalism. Nu zic ca merit asa ceva, zic doar ca as vrea sa terminam cu "vai"-urile si "of"-urile si "ah"-urile si sa avem curajul sa infruntam un adevar. N-am vrut sa-l uite lumea, in asa fel incat sa se strecoare linistit printre noi, sa duca tihnit o viata mai buna ca a multora dintre romani, poate. Si as vrea sa stii ca eu am vorbit in permanenta cu tatal ei, pe perioada emisiunilor. De altfel, parintii Mihaelei au si fost prezenti intr-una din emisiunile mele si ei insisi au spus ca nu au fost deranjati de felul in care am prezentat acest caz.
Televiziunea nu s-a schimbat mult, poate eu o vad altfel. In linii mari, conditia sa rezisti intr-o televiziune e aceeasi, trebuie sa convingi lumea sa se uite la tine. Nu e usor, cand eram mai tanar mi se parea simplu, dar am descoperit de la o emisiune la alta ca e important sa vii in intampinarea telespectatorilor. In fine, revenind la intrebare, as zice ca eu si cariera mea ne-am schimbat in bine mai repede decat s-au schimbat televiziunile, deci nu numai ca m-am adaptat la conditii, dar am si contribuit macar un pic la modernizarea divertismentului - iarta-mi lipsa de modestie, dar m-ai intrebat si ti-am raspuns.
Cum decurge o zi obisnuita, in afara platourilor de la Pro TV?
Daca nu am zi de emisiune, de obicei plec undeva, nu stau insurubat in vreo canapea, fiindca realizez ca trebuie sa traiesc, nu sa zac. Nu-ti insir acum ce fac de cand suna ceasul dimineata pana cand suna ultimul prieten pe celular, seara (mai exact noaptea, ca li se mai intampla), fiindca am tot zis de-atatea ori. Deci cam asta imi place, daca n-am emisiune, sa-mi petrec ziua calatorind undeva, facand o vizita, comunicand cu prietenii - nu pot sa trec de la exuberanta platoului la o liniste domestica deasa, mi-e imposibil, m-ar nauci de cap.
Cum arata o zi proasta din viata lui Catalin Maruta? Dar o zi buna?
O zi buna incepe cand ma trezesc dintr-un cosmar si zic mersi; sau o zi in care nu se intampla nimic rau. In aceeasi ordine de idei, o zi proasta e o zi in care nu se intampla nimic bun. Ghinioane majore nu prea am si nici noroace tembele, deci zilele proaste si bune se definesc strict prin opozitie unele cu altele. O zi proasta e cea la capatul careia n-am nimic frumos sa-mi amintesc, ci doar nebunie, alergatura, griji. La polul opus, o zi buna e cea in care n-am chef nici sa ma duc la culcare, fiindca vreau s-o prelungesc la infinit.
Tu si Andra sunteti unul dintre cele mai apreciate cupluri din Romania. Intr-o lume in care relatiile, chiar si cele mai solide, par sa se destrame cu viteza luminii, care este secretul vostru?
Nu mai avem niciun secret, fiindca atata ne-ati chestionat voi, ziaristii, incat n-am mai reusit sa punem nimic deoparte, doar pentru noi... Glumesc! Si in definitiv, nu stiu daca suntem unul dintre cele mai "apreciate" cupluri, poate mai degraba populare si stabile. Multumim, oricum. Marele secret este, de fapt, o conduita de bun simt: ne respectam unul altuia si starile, si capriciile, si preferintele, si parerile. Pare simplu, dar e destul de greu si marturisesc ca suntem mandri de isprava, am ajuns sa interactionam foarte intelept. As putea face parada cu multe virtuti necesare intr-o casnicie, dar eu ma limitez la una si buna: tactul. Sa stii cand sa taci, sa stii cand sa vorbesti.
Din perpectiva ta personala, de sot, la ce te gandesti atunci cand ai invitati barbati care sustin ca nu e nicio problema sa ai amante si invitate femei care spun ca nu exista barbat care sa nu calce stramb?
N-am niciun frison de grija cand ii aud, fiindca realizez ca sunt de-o vehementa subiectiva, care n-are nimic in comun cu realitatea. Fiecare a dat cu capul de cate ceva si acum merge cu ochii pe sus, sa preintampine urmatorul cucui. Eu cred ca exista destui oameni onesti, care cred in monogamie, mai rau e ca a ajuns sa le fie jena de propria corectitudine, ca si cum a fi devotat unui cuplu e o dovada ca esti limitat sau fraier.
Ce conteaza cel mai mult intr-o relatie? Care sunt alte ingrediente care conteaza intr-o relatie si ce "procent" acorzi fiecaruia, ca si importanta?
Nu acord procente atributelor unei relatii. Si stii de ce? Fiindca oscileaza ponderea, in timp. In principiu, intr-un cuplu, cea mai importanta calitate la momentul dat e cea care se pierde. Poti sa le pastrezi pe toate celelalte intacte, daca ai pierdut o virtute esentiala, restul se clatina seismic. Conteaza totul, mai ales cand le pierzi: rabdarea, romantismul, compatibilitatea intelectuala, afinitatile, dragostea, echilibrul, sexul, toleranta, ingeniozitatea, capacitatea de a nu te blaza.
Care sunt planurile voastre de viitor? Cand sa ne asteptam la inca un membru in familie?
Atata ne pazeste toata lumea sa procream, de-am ajuns sa ne simtim ca la nuntile de pe vremuri, cand la miezul noptii mirii se duceau in camera nuptiala apretata si erau obligati sa faca dragoste in tambalaul nuntasilor, protejati de un perete prea subtire, iar la final urmau sa etaleze dovada castitatii fetei. Exagerez acum cu aceasta corelatie, dar asta-i primul gand care ma loveste, cand toata lumea asteapta sa vada cum ies testele de sarcina in casa mea.