Profesia
Fuga este o stare psihologica si nu una care tine de realitate. In aparenta, viata unei persoane poate sa fie constanta, poate sa fie centrata pe anumite teme dar starea interioara este una de fuga. In persoana respectiva vorbim despre crearea unei asteptari – ”sa se intample un eveniment” sau mai curand – ”sa se obtina o satisfactie”. Are loc evenimentul – se gaseste un loc de munca de exemplu – acest loc de munca este important prin ceea ce fac. El are parti placute si parti neplacute. Asteptarea satisfacerii absolute pe care o manifesta protagonista este accentuata, dar ea nu se intampla. Nerealizarea propriei asteptari creeaza automat o stare de confuzie, de deruta, de pierdere a continutului dat. Ca urmare, asteptarea reapare, insotita, de aceasta data, de speranta ca poate se va realiza totusi. Incepe din nou cautarea, speranta, asteptarea. Din nou lucrurile par sa se puna in miscare si iarasi apare un loc de munca nou, o speranta noua, o asteptare noua. Istoria se repeta iar viata pare sa mearga mai departe.
Nemultumita de serviciu are loc o intoarcere spre viata personala – aici lucrurile sunt mai clare, insa nici partenerul nu este suficient de satisfacator, exista mereu o nemultumire, o deruta. De multe ori este insotita de ideea ca daca reuseste sa stie toate lucrurile ele se vor indrepta. Aici apare o stare de surescitare care uneori este cenzurata de realitatea relatiei. A-ti schimba serviciul este ceva de bine, ceva care ”se” face. In schimb a-ti schimba partenerul este neacceptat de propria morala, de propriile cenzuri sau principii. Daca protagonista trece de aceasta parte atunci devine o cautare a relatiilor diferite. Daca principiul constantei partenerului este mai puternic atunci cautarea se duce spre tot felul de tentative de modificare a partenerului .
Copilul
Daca nici serviciul si nici partenerul nu sunt suficient de interesanti iar in locul sperantei asteptarii satisfacerii absolute apare disperarea nerealizarii sale se creeaza o alta varianta – un copil. Un copil ar corespunde tuturor asteptarilor sale. Este real, este constant, este satisfacator. Copilul este vazut aici ca o realizare personala, un ideal narcisic „absolut”. Ca urmare, atentia se duce de la serviciu, cariera sau partener la idealul copilului. Uneori copilul apare, alteori intarzie sau se manifesta infertilitate. Copilul preia, primeste insa toate aceste manifestari inconstiente iar istoria continua si se muta in generatia urmatoare. Urmariti istoria anxietatii in familia voastra si o veti vedea cu usurinta atunci cand ea exista.