Potrivit Casei Albe, asociatia "Parteneriat pentru o sanatate mai buna in Statele Unite", la care Michelle Obama este presedinta de onoare, a semnat un acord cu o fundatie care reuneste circa 80 din cele mai mari firme de produse alimentare si retele de supermarketuri americane (HWCF).
Membrii acestei fundatii promit sa "lanseze alimente cu mai putine calorii, sa modifice retetele produselor existente si sa reduca marimea portiilor - totul pentru a-i ajuta pe americani sa scada numarul caloriilor pe care le consuma". HWCF prevede ca astfel vor disparea "1 500 miliarde de calorii" din produsele alimentare americane pana in 2015.