Care sunt primele tale amintiri legate de munte?
Sunt amintiri de pe Semenic, de cand eram foarte mica, parintii ma luau tot timpul cu ei la ski.
Cred ca cel mai mult mi-e frica de oameni, pentru ca pot face mult mai mult rau decat oricine altcineva din natura.
Povesteste-ne cateva lucruri, atitudini sau gesturi care te-au impresionat, in calatoriile tale! Care sunt lucrurile care ti-au ramas in minte, privind in urma la expeditiile pe care le-ai facut?
Cel mai mult la aceste expeditii imi place faptul ca dupa ascensiune ramanem in tara respectiva sa cunoastem oamenii acelor locuri, cultura si traditiile lor. Toate tarile pe care le-am vizitat mi-au placut, dar prefer Asia, care este incredibila din toate punctele de vedere.
Care sunt gandurile care te motiveaza atunci cand te afli in tabara, te apropii de obiectivul tau si poate ca esti obosita sau iti e rau sau, pur si simplu, simti ca nu mai poti?
Cand sunt epuizata, muntele imi da putere. Cand nu mai pot, ma opresc si ma umplu de energie. Dorinta de a imi implini visul ma impinge tot mai sus. Nu imi place sa renunt, nu imi place sa ma intorc din drum, dar cateodata decizia de a ma intoarce imi poate salva viata.
Care sunt cele mai mari piedici de care se loveste o femeie atunci cand isi doreste sa porneasca intr-o expeditie?
Piedica cea mai mare este cea financiara, deoarece expeditiile din Himalaya sunt foarte costisitoare iar gasirea de sponsori foarte grea.
Care sunt sugestiile tale pentru "managementul fricii"? Poti mentiona un exemplu personal, o intamplare, care sa ilustreze modul in care putem alunga teama?
Cred ca in primul rand frica de moarte trebuie indepartata, pentru ca abia atunci cand constientizam ca suntem muritori putem fi liberi de frica. Alpinismul este o pasiune foarte periculoasa; urcand peste 7500m ne intindem limitele ca si oameni, intram in zona mortii si ne zbatem sa supravietuim. Atunci cand urc pe un munte stiu care sunt riscurile, insa satisfactia pe care o am facand ceea ce imi place este mult mai mare.
Daca merita sa imi asum toate aceste riscuri? Categoric, da! Doar pentru acel unic moment pe care il am pe varf, merita. Pentru acea bucurie pe care o am pentru ca am reusit asta prin propria mea forta.
Pe munte, dar in general la altitudine, psihicul te ajuta mult mai mult decat fizicul. E adevarat ce se spune ca mintea te duce sus, nu picioarele. Vointa, ambitia, dorinta de a vedea dincolo de zari, toate acestea te urca pas cu pas pe pantele abrupte ale muntilor.
Care sunt sentimentele pe care le ai atunci cand te apropii de varf, de telul pe care ti-ai propus sa il ajungi?
Este ceva de nedescris...nu sunt cuvinte pentru a descrie sentimentele, si chiar daca le-as descrie, nimeni nu ar intelege, caci trebuie sa fi acolo ca sa intelegi. Experienta personala e cea mai importanta. Iar in acel moment sunt doar eu si cu mine si cu muntele.
Stiu ca ai lucrat ca si ghid montan si instructor de schi in Elvetia, la Saas-Fee. Cum se intretine o pasiune ca aceea pe care o ai tu pentru munte si pentru expeditii pe cei mai inalti munti?
O pasiune nu cred ca trebuie intretinuta, ea pur si simplu exista. Nu-mi plac orasele, nu-mi place aglomeratia...de aceea incerc sa-mi petrec cat mai mult din viata pe munte si in natura. atata timp cat iubesc muntii, atata timp nu ma veti gasi ingropata in vreun birou...
Ce faci in timpul liber pe care il ai?
Majoritatea timpului mi-l petrec calatorind prin tari indepartate si cat de des se poate sus pe munte.
Foto: Thea Vid