Am gasit un alt taxi, insa nici de data asta nu am avut prea mult noroc. Desi stiam adresa, n-am reusit sa gasesc clubul si ne-am invartit putin prin zona. Fara succes insa. M-am hotarat sa apelez la ultima cheie, poate se descifreaza mai repede misterul: unde o fi acest Purple Club. "Stiti, este vorba de un bar in care merg de obicei homosexuali si lesbiene". Taximetristul a parut dintr-o data socat. Facusem conversatie pana atunci, insa dupa acest ultim detaliu nu a mai fost interesat prea mult de discutie. In afara de asta, si-a intrebat un coleg daca stie unde este clubul. A deschis geamul, a zis numele si a adaugat cu o voce scazuta "este unul d-ala deocheat".
M-a deranjat teribil atitudinea celor doi, privirile complice pe care si le-au schimbat. Am coborat, am platit (dublu decat ar fi trebuit pentru ca taximetristul peste care dadusem nici Bucurestiul nu-l stia cum trebuie, ce sa mai vorbim despre normele de baza de bun simt fata de o persoana care nu facuse nimic altceva decat sa-i spuna ca merge intr-un bar frecventat de minoritatile sexuale). M-a deranjat desi am coborat stiind ca nu o sa-l mai vad niciodata pe cel care m-a condus pana la club. Nu am putut sa nu ma intreb cum se simt acei oameni care au de-a face cu un astfel de comportament discriminatoriu aproape la orice pas. Care de multe ori nu gasesc intelegere nici macar in sanul familiei sau in randul prietenilor.
Am intrat in club. O scena mare in mijloc, canapele in culori calde, lumini difuze. Cate unul, doua cupluri, sau grupri de prieteni la mese. Un fel de draperii argintii cobora din tavan dand un aer si mai intim separeurilor.
Duminica seara a fost karaoke. Fara nicio ezitare, mai mult de jumatate dintre cei prezenti au cantat cate ceva. Cei mai norocosi au fost raspalatiti cu cate un sarut din partea partenerilor, nimic mai mult. Vreo trei oameni au cantat de-a dreptul senzational. Pentru cateva clipe am uitat ca ma aflu intr-un club, as fi putut sa jur ca sunt la un concert cu staif, pentru ca intr-adevar vocile lor erau uimitoare.
Mi-am luat o bere. Am incercat sa ma relaxez si sa surprind cat mai multe imagini. M-am asezat la bar (e locul cu cea mai mare vizibilitate). Mi s-a luat comanda, apoi am fost intrebata daca nu vreau sa cant. Cu greu mi-am convins interlocutorul ca am fost terorizata de orele de muzica, si daca tine putin la atmosfera din club ar fi bine sa nu insiste, pentru ca altfel risca sa dispara toata lumea. Desi eu ar fi trebuit sa pun intrebari, a mai venit o intrebare, care m-a luat foarte pe nepregatite: Esti heterosexuala? Am ales sa nu raspund, desi sunt convinsa ca stia si el raspunsul la intrebare din primul moment in care am intrat pe usa acelui club.
Personalul clubului este foarte primitor. Petruta, chelnerita, m-a vazut probabil putin mai retrasa. Cu umor, mi-a aruncat peste umar: "nu fi suparata draguta, acum iti gasim si tie unu' pe aici". Si ea ghicise raspunsul la intrebarea de mai devreme...
Daca mergeti intr-un astfel de bar sa nu va imaginati ca puteti sa-i inselati pe ceilalti. Simpla prezenta nu este suficienta pentru a fi catalogat ca gay sau lesbiana, si nici sa nu va imaginati ca veti fi luate pe sus de potentiale pretendente la o seara salbatica in dormitor.
Sunt foarte multe semne care tin de un comportament nonverbal codificat la nivel individual de aproape toti cei care chiar sunt homosexuali care te tradeaza atunci cand vrei sa iei parte la o astfel de experienta. O explicatie pentru rolul deosebit de important pe carte il joaca comportamentul nonverbal in relatiile dintre persoanele de acelasi sex este una de bun simt "suntem foarte putin toleranti", iar comportamentul real trebuie ascuns in spatele unor masti acceptate de societatea in mijlocul careia traim.
Intr-un astfel de club oamenii renunta la rolurile pe care le joaca. Aici nimeni nu-i judeca cand isi declara iubirea partenerului de acelasi sex. Poti sa stai tolanit pe o canapea, sa bei ceva, sa-si privesti partenerul cu aceea privirea pe care numai sentimentele foarte profunde ti-o poate da... poti sa fii sincer fara sa-ti fie teama ca esti judecat.
Homosexualitatea inca este un subiect tabu in Romania. Initiative izolate au loc din cand in cand insa rezonanta lor este una putin semnificativa.
Nici macar Gay Fest-ul nu reuseste sa impulsioneze miscarea celor care vor sa scoata la lumina aceste atitudini, normale pentru multi dintre semenii nostri mai din vest. Si anul acesta, la fel ca in ultimii sase ani festivalul minoritatilor sexuale s-a desfasurat dupa aceleasi coordonate. Cu un scenariu facut parca de un regizor plictisit sa inventeze ceva nou, imaginile, dar si controversele legate de eveniment se invart in jurul acelorasi argumente, fara a scoate insa la lumina vreo solutie viabila.
Pe de o parte multimea impopotonata "de sarbatoare" care isi afiseaza cu ostentatie apartenenta la o minoritate sexuala, in unul dintre putinele momente in care aceasta afisare se produce intr-un spatiu, care cel putin la nivel formal este acceptat social. De partea cealalta, pusti teribilisti, pentru care este foarte greu sa accepte o atitudine diferita de a lor si care uita ca astfel de actiuni au facut in decursul istoriei mai mult rau decat isi poate cineva imagina.
Mai sunt si religiosii care cred ca "homosexualitatea" e mana Necuratului, si cred ca aceasta "se vindeca" cu apa sfintita si crucile de lemn.
Toate aceste abordari abordari arata disfunctionalitatile societatii in care traim, lipsa de comunicare, de emapatie si mai mult decat orice, lipsa de toleranta in contextul in care Romania pretinde ca se aliniaza tendintelor europene care apara drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Nu militez pentru drepturile homosexualilor insa nu vad cine mai este capabil in lumea in care traim sa ia piatra si sa o arunce... Totusi, aruncam cu pietre si minoritatile sexuale o simt pe pielea lor.
Petru cele care vor sa experimenteze, le recomand o seara intr-un astfel de club, este cel putin interesant...