Nu inteleg un lucru. De ce-mi zambea azi dimineata atat de prietenos soarele? Unde e vantul racoros de inceput de noiembrie? Nu ma-ntelegeti gresit, foarte frumos ca-i cald afara, insa gradele in plus m-au privat subit de esarfa mov care-mi place atat de mult. A trebuit s-o scot indata de la gat, s-o pedepsesc legand-o de geanta-mi ziua-ntreaga.
Si cum mergeam asa alene, ma spiona din iarba deasa un catel.
Intins ca o pomana tiganeasca, misca asa... intr-o doara dintr-un ciot, ce-odinioara fu probabil coada-i deasa. In rest, sta neclintit, parca s-adune, o raza, doua, ce-i de colo? Zambesc si-apoi imi vad de drumul meu. Printre castani, stupoare, cate un Azorel intins la soare! Mai sa fie! Astia or fi vorbiti sa-mi faca-n ciuda? Trec de castani si simt o adiere, asa cum asteptam de-azi dimineata. Imi iau esarfa, o leg la gat si imi ridic privirea. In stanga mea, covor de frunze uscate si odihnindu-se nesimtitor, ce credeti, un catel dom'le.
Parc-au iesit cu totii la plaja in extrasezon si mai multe nu! Adierea cu pricina se transforma curand intr-un vanticel zdravan si obraznic. Frunzele dansau de colo colo si una cate una aterizau pe trupul nemiscat al cainelui. Si nu misca mai nene, nici sa-l pici cu ceara.
Pentru o clipa imi trecu prin minte ca tare mult mi-ar mai placea sa ma tavalesc prin frunze uscate fara nicio grija, asa cum iarna fac ingerasi in zapada. Dar... Exact! Dar! Fir-ar sa fie de treaba.
Omu-i om, cainele-i caine.... Pasul meu pe o frunza uscata il trezi din toropeala. Ma aplec, mangai nastrusnicul necuvantator si-apoi ma-ndrept spre casa plina de ganduri, de intrebari... dar ca de obicei, fara raspunsuri.
Poate maine, imi spun in gand si-apoi imi fac un ceai.
Femeia moderna prin ochii barbatului
