O femeie intretinuta

Mai exista asa ceva in zilele noastre? Se pare ca da. Desi femeilor li s-a inculcat ideea ca ar fi egale cu barbatul si au obtinut drepturi pe care nu le avusesera niciodata, mai exista totusi femei care se multumesc sa fie doar atat…femei (fara cariera). Sa stea acasa, sa se ocupe de menaj, de cresterea si educatia copiilor, sa fie cochete si aranjate. Si mare parte dintre cele care muncesc cot la cot cu barbatii, care se spetesc atat la serviciu cat si acasa, incep sa se intrebe daca nu le era mai bine pe vremea cand erau doar…femei. Nu ca serviciul le-ar fi defeminizat (pe unele, cel putin), dar au inceput sa recunoasca faptul ca e o responsabilitate in plus, care vine peste toate cele de dinainte si care incepe sa le copleseasca.

Cum e sa nu castigi niciun ban? Sa iti traiesti viata asa, ca venind de la sine, fara sa iti faci niciun fel de griji despre cum ajung banii in casa ci, doar cum sa ii administrezi si sa ii cheltui? Sau poate doar sa ii celtui. Multa vreme femeile s-au plans ca ele sunt bune doar la coada cratitei si dupa fundul copiilor, ca nu sunt luate in seama, ascultate si respectate. Cu timpul au castigat toate acestea dar uite ca, iar sunt nemultumite! Ce bine ar fi asa, sa poti pleca la pranz de la serviciu, sa te plimbi putin printr-un parc, sa iti iei copiii de la scoala si sa mancati impreuna, dupa care sa tragi un pui de somn impreuna cu ei. Cele care lucreaza o pot face doar la sfarsitul saptamanii, asta daca nu au si atunci programul supraincarcat. Celelalte, cele care stau acasa, “pe banii barbatilor lor”, fac asta in fiecare zi si, unele dintre ele chiar se simt multumite si fericite asa. Nu sunt nevoite sa mearga si la serviciu; se multumesc doar cu cel de acasa. Care e diferenta atunci? Mai mult sau mai putin, au totusi parte de atentia si respectul barbatilor. Unele chiar au un cuvant de spus in ceea ce priveste casnicia si caminul lor: cum se administreaza banii, care e ordinea prioritatilor casnice, cand si unde se fac concediile, la ce scoli vor merge copiii etc.

Astfel de femei nici nu isi fac vreo problema din faptul ca ele nu castiga niciun ban. Se gandesc mai degraba ca, banii pe care i-ar castiga la serviciu ar trebui dati bonei si celei care sa se ocupe de curatenie, spalat si calcat si, in cele din urma, ar suferi atat ele cat si copiii. Si la ce bun? Doar pentru a avea senzatia ca aduc si ele o oarecare contributie financiara familiei? Sa aiba si multumirea ca profeseaza si toata truda si studiile efectuate pentru asta n-au fost in zadar?

Multe dintre femei isi spun ca nu au de ales si se intorc la serviciu chiar foarte devreme dupa ce au nascut. Unele chiar nu au incotro. Fie sunt fara sot si si-au asumat singure cresterea copilului sau a copiilor, fie e neaparata nevoie si de salariul lor pentru a face fata cheltuielilor zilnice. Dar exista si unele care, desi cu venituri limitate, aleg sa stea acasa si sa se ocupe de caminul si copiii lor. Care dintre ele e mai fericita? Mai avantajata de soarta? N-am putea spune. Asa cum nu putem spune ca exista o reteta a fericirii, care sa se poata aplica tututor femeilor. Fiecare isi face propriile alegeri si isi asuma consecintele acestora, cu responsabilitatile derivate din ele, cu frustrarile sau bucuriile ulterioare. Sunt de blamat sau de judecat unele sau altele? Cine ar putea face asta si de ce? Nu putem sti cum e sa traiesti in locul altcuiva.