Tu ai auzit pana acum de Renee Perle? Afla ca Renee Perle a fost una dintre cele mai ravnite femei in perioada anilor ‘30-‘40. A trait o frumoasa poveste de dragoste alaturi de Jacques Henri Lartigue, un fotograf al carui nume “cantarea” greu in acea perioada. Jacques a crezut initial ca Renee este de origine mexicana, insa a gresit. Renee era o romanca frumoasa care lucra ca model pentru designerul Doeuillet.
"E frumoasa. Gura mica, cu buzele intens rujate! Ochii ca doi bujori negri. Iar de sub haina de blana vine un parfum atat de placut. Capul pare atat de mic pe gatul ei lung. ", scria Lartigue in jurnalul sau despre frumoasa Renee.
In timpul acestei relatii, Jacques Henri Lartigue a reusit sa capteze frumusetea romancei in diferite ipostaze, realizand o serie de portrete de exceptie care au fost pastrate in galerii si albume de arta fotografica pana astazi. John Galliano a descoperit aceste albume si fascinat de complexitatea si rafinamentul tinutelor lui Renee, a creat designul mai multor elemente vestimentare, inspirat de romanca.
Galliano a incercat chiar sa o cunoasca pe romanca, insa a aflat ca aceasta murise la Paris, in 1977. Insa nu s-a oprit aici si a creat prima colectie inspirat de gingasia ei, in anul 2005. In 2011 designerul inca o priveste pe Renee Perle ca pe o adevarata sursa de inspiratie, indreptandu-se de data aceasta spre machiajul si coafura romancei pentru a completa conceptul colectiei.