Starea de agitaţie, neliniştea şi palpitaţiile pe care le ai atunci când te afli în prezenţa unor oameni necunoscuţi sunt simptome ale fobiei sociale, care dă de furcă adulţilor, adolescenţilor şi copiilor în egală măsură.
Un studiu realizat recent de către cercetătorii canadieni Jennifer Trew şi Lynn Aldena a scos la iveală faptul că actele caritabile reduc anxietatea socială.
În cadrul studiului, 146 de studenţi ce sufereau de anxietate socială au fost împărţiţi în 3 grupe. Preţ de o lună, cei din primul grup au dat dovadă de bunătate faţă de colegii de cameră, spălându-le vasele şi făcând fel şi fel de servicii acestora. În acelaşi timp, studenţii din a doua grupă au fost puşi în situaţia de a interacţiona cu necunoscuţi fără să facă acte caritabile, iar cei din a treia grupă nu au schimbat nimic la modul lor de viaţă.
La finalul studiului s-a constatat că cei care au săvârşit acte caritabile s-au simţit mult mai în largul lor atunci când au fost puşi în diverse situaţii sociale, în comparaţie cu cei care nu şi-au ajutat în niciun fel aproapele.