M-am nascut demult, nu mai tin minte unde si cum. Dar, de cand ma stiu, locuiesc aici. In jurul meu cresc flori mai mari sau mai mici. Uneori sunt roz, alteori sunt galbene sau mov. De dimineata si pana seara nu fac altceva decat sa se oglindeasca in mine. Reactiile lor, atunci cand se privesc, sunt diverse. Reactia mea nu mi-o cunosc. Sunt o apa in care se oglindesc florile, pasarile si cerul.
Iarna, cand inghet, nu prea mai stiu mare lucru. Dar cand aud florile crescand, stiu ca vine primavara. Si pana sa ma dezmeticesc prea bine, le vad cum isi aranjeaza petalele roz. Atunci sunt si eu roz. Si orice alta culoare in afara de cea a mea. Asa credeam candva, ca si eu am o culoare. Apoi mi-am dat seama ca eu exist pentru ca florile, pasarile si cerul sa se vada atunci cand ma privesc.
Toate astea se intamplau pana sa apara acea noapte. Inchisesem ochii si raspundeam cu clipociri lenese urarilor de noapte buna ale florilor ce abia se mai tineau pe picioare. Deodata, o picatura de lumina s-a asezat pe marginea mea si m-a incalzit intr-o clipa. Nu imi dadeam seama daca dormeam sau nu. Gandurile asteptau. Apoi, lumina s-a ridicat impreuna cu mine. Eram aripile ei de apa. Zburam. In urma mea, un ochi de apa mirat.
Am ajuns in cealalata parte. Stiam de la flori ca exista. Acolo, mii, zeci de mii de fluturi zburau pe deasupra unui camp urias de lumina. Eram un fluture. O lumina cu aripi de apa. Am zburat nebuneste si m-am bucurat cum nu stiam ca ma pot bucura. Imi aflasem culoarea.
Foto: Vilia Lupu
O lume minunata
Gheena
