Sharon Osbourne, care îl manageriază pe solistul trupei Black Sabbath, născut în Birmingham, a dezvăluit că soţul ei doreşte să susţină încă două concerte "pentru a-şi lua rămas bun aşa cum se cuvine", a relatat tabloidul The Mirror.
Ozzy Osbourne, în vârstă de 75 de ani, a dezvăluit în 2020 că suferă de maladia Parkinson şi a anunţat în 2023 că nu va mai susţine turnee.
Sharon Osbourne a făcut noile dezvăluiri în timpul unei acţiuni organizate pentru a promova o emisiune live despre viaţa ei.
Într-un interviu separat, acordat în emisiunea "Midlands Today" a postului de televiziune BBC One, Sharon Osbourne a spus că soţul ei simte o conexiune profundă cu Birmingham şi intenţionează să petreacă mai mult timp în oraşul lui natal.
Potrivit dezvăluirilor sale, legendarul rocker britanic, care a cântat în acest oraş la ceremonia de închidere a Jocurilor Commonwealth din 2022, rămâne "un băiat din Birmingham".
"Atunci când visează, el nu visează niciodată că se află în Los Angeles, ci visează întotdeauna că se află în Birmingham", a declarat Sharon Osbourne.
Soţii Osbourne locuiesc de mulţi ani în Statele Unite, dar intenţionează să se mute înapoi în Regatul Unit în acest an, a mai spus ea.
Sharon Osbourne a devenit o personalitate media datorită prezenţei sale în "The Osbournes", un serial de tip reality-show care prezenta viaţa soţilor Osbourne şi a copiilor lor şi care a fost difuzat pe micile ecrane începând din anul 2002.
"Eu nu cânt, nu dansez, nu pot să ies pe scenă şi să distrez oamenii cu altceva decât cu experienţa mea de viaţă", a spus Sharon Osbourne.
Ea a dezvăluit că speră, de asemenea, să finalizeze planurile de a deschide un muzeu dedicat lui Ozzy Osbourne şi o şcoală de muzică în Birmingham.
"Puteţi să veniţi şi să vedeţi toate premiile lui Ozzy şi tot ceea ce ţine de trecutul său", a adăugat Sharon Osbourne.