Serialul implică scene de nuditate, consum de stupefiante și alte dependențe, dar actrița susține că aceste scene sunt menite tocmai pentru a le permite femeilor să se simtă confortabil fiind sexy. Ea a declarat: „Este vorba doar despre puterea femeilor de a-și manevra sexualitatea după bunul plac și cred că atâta timp cât acest lucru menține în prim plan femeia, nu sexul sau bărbatul, totul devine foarte important pentru dezvoltarea femeilor.”
Zendaya interpretează o fată de 17 ani pe nume Rue și simte că de fapt acest personaj este precum o soră mai mică pentru ea, adăugând pentru revista Australia's News Corp, faptul că: „Este ca o soră mai mică pentru mine și e ceva ce vreau să protejez. Vreau ca ea să ia cele mai bune decizii.” Între timp, aceasta a declarat că nu vrea să scape rapid de trecutul ei ca star Disney Channel, când între anii 2010-2013 a interpretat-o pe Rocky Blue în serialul „Shake It Up” și între 2015-2018 pe K.C. Cooper în „K.C. Undercover”, chiar dacă rolurile sale recente o scot ușor ușor din copilărie.
În anul 2011, actrița din „Spider-Man: Far From Home” și-a făcut și debutul muzical, odată cu lansarea melodiilor „Swag It Out” și „Watch Me”, dar a recunoscut recent că nu are de gând să mai lanseze prea curând vreun single, deoarece industria muzicală i-a furat bucuria de a cânta.
Părerea unei tinere actriţe despre feminism: "Este vorba doar despre..."
Zendaya, tânăra actriță de 22 ani din „Euphoria”, deja controversatul serial HBO, susține că scenele sexuale în care este implicat personajul ei nu sunt menite pentru a transforma femeile în obiecte sexuale.