Pasiunea care te face sa stralucesti

Ce inseamna pentru tine muntele? Care este povestea acestei pasiuni?

Este o pasiune aparuta in viata mea de foarte mult timp. Mi-a placut intotdeauna muntele si pot sa spun ca pentru prima data cand am avut un contac de acest gen cu muntele  a fost in liceu, cand aproape ca am fugit de acasa pentru a merge intr-o expeditie in Bucegi. Apoi au urmat altele, si altele.

Acum 5 ani am plecat din Romania doi oameni, eu si cu Fane Tulpan, hotarati sa urcam pe K2, cel mai dificil munte din lume. Cand am pleacat de aici, multi dintre prietenii mei, multi dintre ei alpinisti au spus ca sunt nebun sa incerc o chestie ca asta. Nu mai spun de familie. Parintii mei mi-au spus ca m-am apucat de prostii, acum, mare. Am plecat foarte abatut, pentru ca toti cei din jur au fost forte critici si reticenti cand m-au auzit. Cand am ajuns acolo, in  tabara de baza, ne-am intalnit 200 de oameni, fiecare avand acelasi obiectiv: sa urcam pe K2.

A fost o senzatie foarte ciudata, pentru ca nu ne venea sa credem: toti cei de acolo gandeam la fel ca ceilalti, eram sute de alpinisti care vroiam sa urcam pe K2. Toti am fi facut orice, ne-am fi vandut masina, apartamentul, am fi facut imprumut la banca sa placam in expeditie.

Am stat 2 luni in tabara, pregatindu-ne pentru ascensiune. Dormeam in cort la - 15 grade, mancam orez si mancare pachistaneza greu digerbila, doar pentru un a ajunge in varful unui munte. Eram din toate colturile lumii si doar foarte putini din Europa. Daca ma uitam langa mine la masa, erau doi columbieni, era un tip din Kasakstan, un tip din Iran. Reprezentam o intreaga planeta, uniti de un scop comun.

Ce rol are pasiunea pentru munte in viata ta - unii oameni pun pasiunea lor pe primul loc, atii familia, altii cariera... cum o integrezi cu celelalte "roluri" - din viata personala, din viata profesionala?

Incerc sa o integrez in viata mea astfel incat sa nu afecteze nici cariera, nici familia. Cand iubiesti cu pasiune ceva este foarte greu sa exprimi in cuvinte ceea ce simti. Face parte din tine si stii ca nu poti sa traiesti fara, in momentul acela. Asa ca trebuie sa gaseti loc pentru ea in viata ta, indiferent de sacrificii.

Nu oricine poate sa faca alpinism. Dincolo de o buna conditie fizica trebuie sa ai si un psihic foarte puternic. Care sunt acele trasaturi de caracter de care ai neaparat nevoie? Cum trebuie sa fii ca om?

Curajul in primul rand. Dupa mine curajul se educa foarte greu, si nu prea poti sa convingi pe cineva care nu poate, nu-i place sau nu vrea sa mearga pe munte sa faca asta. Am observat in multi ani de alpinism, ca aceasta pasiune vine de undeva dinauntrul tau. Este o pasiune care nu prea se transmite ereditar, ba mai mult, de cele mai multe ori se pierde ereditar: copiii de alpinisti nu mai au nimic, sau foarte rau au ceva in comun cu pasiunea aceasta a parintilor. Apare din cand in cand la unii oameni. Gradul in care crezi in asta si energia, timpul si sentimentele pe care le pui in pasiunea pentru munte este diferit.

Lucrezi cu un coach sau te-ai auto-educat? Cum ai facut concret acest lucru?

In ceea ce priveste alpinismul si mersul pe munte tot timpul trebuie sa inveti de la cineva si sa te auto-educi in masura posibilitatilor. Fara un partener este greu sa evoluezi repede. Eu mi-am dorit sa evoluez repede, pentru a ajunge la un nivel inalt in ctiva ani si intradevar, in primul an dupa ce m-am apucat de alpinism am plecat in expeditie pe muntele Elbrus, in Caucaz cu un grup de prieteni si de acolo, drumul spre inaltimi a fost destul de clar. Eram cuprins de aceasta pasiune si se stia foarte bine calea pe care aveam sa o urmez. Daca ar fi sa nominalizez printre cei care intr-adevar mi-au calauzit pasii se numara Fane Tulpan, Inaki Ochoa.

Esti stomatolog de profesie. Cum se imbina meseria ta cu pasiunea pentru munte?

Destul de greu. Trebuie sa lipsesc foarte mult de acasa, lucru care nu este pe palcul pacientilor, care m-ar vrea tot timpul aici. Dar nu prea am de ales si incerc sa le combin cum pot mai bine pentru a face si una si alta. Pana acuma de bine de rau mi-a iesit. Incerc sa-mi iau singurul concediu din an, mai lung, in timpul expeditiilor si in rest sa fiu la cabinet.

Cum se pregatesc astfel de ascensiuni? Trebuie sa fii foarte sanatos, foarte bine antrenat. Cum te mentii in forma pentru asta? Faci sport tot timpul? Ai un regim de viata special? Tii vreo dieta?

Dieta este sa mananc cat de mult pot si cu cat mai multe calorii. Cred ca pentru majoriatea femeilor este de neconceput insa intotdeauna sunt in criza de timp, sunt antrenamete solicitante si mereu inainte de expeditii, slabesc.

Nu pot ca am un regim de viata special. In general sa nu faci excese. Nu poti sa faci alpinism si sa fumezi, sa te duci in club in fiecare seara sau sa bei nu stiu cat. Cand ma pregatesc pentru o expeditie, cu doua luni inainte, in fiecare zi parcurg  1000 de metri pe verticala. Urc si cobor si intervine un consum caloric foarte mare. In aceasta situatie, trebuie sa mananci cat mai mult, mai ales ca pe munte nu ai foarte multe posibilitati, cand vine vorba de mancare.

De multe ori ascensiunile de tipul celor pe care tu le faci te pun in situatii extreme in care fiecare secunda conteaza in luarea unei decizii. Ce gandesti in astfel de situatii? Cum ai reusit sa iei cele mai bune decizii?

Esti ca un calculator preprogramat, iar in momentul in care ai plecat intr-o ascensiune incerci sa vizualizezi programul. Partile neprevazute, care nu fac parte din programul prestabilit, pot sa duca la aparitia unor probleme, la fel, la altitudini mari desi mintea iti functioneza, poti sa efectuezi  calcule matematice, poti sa gandesti deficitul de oxigen iti poate afecta modul in care iei deciziile. In aceste momente, trebuie sa te increzi mai mult in instinct. Creierul nu mai functioneaza normal, atunci intervine instinctul de supravieturire si probalil si norocul.

Cele mai multe dintre actiunile tale intr-o astfel de ascensiune sunt intuitive. Tu stii foarte bine ruta. Stii ca muntele, ai vizualizat de zeci si sute de ori traseul pe care il urmezi, cat ai stat in tabara de pregatire, dar inevitabil, apar si momente pe care poate nu le-ai luat in calcul. Te bazezi atunci pe ceea ce-ti spun simturile, experienta si mai putin pe calcule si strategii.

Nu iti e frica de astfel de situatii la limita? Cum te antrenezi mental pentru ele? Ce iti spui in astfel de momente, pentru a-ti controla gandurile si a gasi solutia cea mai buna?

Daca nu ar exista sentimentul de frica, si daca nu constintizezi pericolele la care te expui ai sanse foarte mari sa nu te mai intorci. E drept, nu este o placere pentru nimeni sa simta acest sentiment insa  este modul in care supravietuiesti. Cei care nu simt frica, sunt numiti incostienti si in general isi gasesc sfarsitul foarte repede pe munti.

Care a fost experienta cea mai dramatica pe care ai trait-o in atatia ani de alpinism? Cum te-a marcat ea?

Anul trecut, cand prietenul si colegul meu Inaki Ochoa si-a pierdut viata. Am ramas cu el, am incercat sa-l salvez, dar din pacate si-a pierdut viata inainte sa vina ajutoarele. M-a marcat in sensul ca m-a facut sa ma gandesc ca nuntele este o optiune. Poti sa alegi sau nu sa faci asta. De la inceputul anului am auzit de moartea a cinci alpinisti pe care ii cunosteam, cu care am fost in expeditii. Nu trece mult timp si afli ca unul dintre prietenii sau cunoscutii tai a murit pe munte.

Esti primul roman care a primit distinctia "Spirit of Mountaineering", in cadrul celui mai mare festival de recunoastere a perormantelor in alpinism? Ce a insemnat pentru tine aceasta distinctie?
 
Premiul acesta nu a fost pentru performante in alpinism a fost pentru solidarita echipei de salvare, pentru ca intr-o situatie aproape imposibila am incercat tot ce am putut pentru a-l tine in viata pe Inaki. Premiul s-a vrut a fi o incurajare a acestor fapte, pentru ca s-a intamplat, chiar cu catva timp in urma ca un tanar alpinist britanic sa fie lasat sa moara pe Everest de mai multe echipe dotate cu oxigen, care aveau si ajutorul serpasilor, dar au ales sa-si continuie drumul spre varf. Pur si simplu au trecut pe langa el, si-au continuta drumul si nimeni nu l-a ajutat.

Care sunt principalele lectii pe care le-ai invatat din competitia cu muntele?

Nu poate fi vorba de o competitie cu muntele. As prefera sa-i spun intalnirea cu muntele. Nu te poti intrece cu muntii, cum nu te poti intrece cu nicio forta a naturii. Daca incerci sa faci asta ai fii doborat intr-o secunda.

Am devenit putin mai hotarat, mai greu de convins sa renunt la ceva ce imi doresc. Uneori, cand am cate o problema ma gandesc la greutatile intalnite in diferite expeditii, cand am reusit sa ajung pe varf tocmai pentru ca nu renuntasem. In unele activitati de zi cu zi, cand motivatia poate nu este atat de mare faptul ca ai reusit sa depasesti obstacole si mai mari iti da o alta atitudine, te face sa renunti mai greu, te ajuta sa faci tot posibilul sa realizezi obiectivul.

Suntem in plin sezon si sunt foarte multi turisti care merg pe munte. Dincolo de frumusetea lui, muntele poate fi foarte periculos. Desi K2 nu se compara cu vreun varf din Carpati cred ca si aici pot fi pericole. Ce sfaturi le dai celor care merg pe munte pentru a evita astfel de pericole?  

Sunt multi care au avut accidente, chiar si prieteni de-ai mei, unele mult mai grave decat am avut eu pana acum in toate ascensiunile mele. Poti sa o patesti si aici. Daca ar fi sa dau un sfat, in primul rand le-as spune celor care merg pe munte sa aiba grija cu cine pleaca la drum. Trebuie sa pleci cu oameni de nadejde, cu prieteni buni. Sa se echipeze crespunzator, sa tina tot timpul cont de vreme, pentru ca in munte vremea se poate schimba intr-un timp extrem de scurt. Sa nu se aventureze pe poteci si in afara traseelor, daca nu cunosc aceste locuri sau nu au experienta necesara si sa se bucure de frumusetea muntelui.