Prin conţinutul lor de vitamina C, oxalaţi, zaharuri şi vitamine din grupul B, florile de soc se utilizează şi la prepararea unor infuzii care combat tusea, ajută expectoraţia şi reduc febra.
Astfel, potrivit ”Ghidului plantelor aromatice şi medicinale“, coordonat de farmacologul dr. Ovidiu Bojor, florile de soc au o acţiune diaforetică, stimulează transpiraţia, antitusivă şi expectorantă. Substanţele pe care aceste flori le conţin au, totodată, o acţiune emolientă şi de stimulare a imunităţii.
Fructele de soc au aceleaşi indicaţii precum cele de afin, protejează arterele, îmbunătăţesc vederea şi stimulează digestia.
Florile pot fi preparate sub formă de infuzie dintr-o lingură la o cană cu apă, care se bea seara, înainte de culcare.
Extern, sub formă de infuzie, se prepară din 40 de grame de flori la un litru de apă, eficientă în degerături şi contuzii, scrie Antena3.ro.
Din fructele bine coapte, cele verzi sunt toxice, se prepară un decoct dintr-o lingură de fructe uscate la un litru de apă, se beau 2-3 căni pe zi. Tot din fructe bine coapte se poate prepara dulceaţă, cidru sau sirop.