Lasati copiii sa vina la Mine!
In fata lui crestea insa un zid.
Nu ajungea desi vedea lumina.
Era din ce in ce mai frig.
In inima se ghemuia ca-n plapumioara.
Dar intr-o zi, cu mainile-nghetate,
Si-a scos deodata inima din piept,
A frant-o in doua aripi de sange si de carne
Si a zburat cat a putut de repede spre El.
Ca un cuvant.
Cuvantul l-a privit tacut.
In lacrima l-a incalzit uimit
Pe cel ce-n zbor isi preschimbase dorul,
Poetul de la Rasarit.
Foto: Vilia Lupu