Cand e vorba de infidelitate, cum este cazul meu, lezarea este mult mai profunda, iar iertarea este greu de implementat fara intelegerea mai in adancime a gestului (eu, cel putin, am nevoie de aceasta intelegere). Si eu simt ca ar putea veni doar dupa ce voi reusi sa inteleg cat de cat, intr-un mod satisfacator pentru linistea mea interioara, mecanismele reactiei. Cred ca in acest sens sunt pe drumul cel bun. Pe de alta parte, in perioada in care s-a intamplat infidelitatea noi eram despartiti, practic, dar nu si teoretic. Adica eu ma mutasem la o prietena, sperand sa ne calmam, el, in schimb, a resimtit plecarea mea foarte dramatic, ca o ruptura brusca si pe care nu si-o dorea de fapt. Si mi-am dat seama ca exista o diferenta a modului in care barbatii si femeile resimt si reactioneaza la/in anumite situatii. Stiu ca era si o butada tragi-comica in acest sens legata de sinucidere: cand o face o femeie vrea numai sa atraga atentia asupra ei, pe cand unui barbat ii reuseste din prima", povesteste Andreea.
Andreea propune o tema – iertarea infidelitatii. Si eu cred ca intelegerea are ca scop scaderea semnificativa a gradului de tensiune specifica situatiei respective. Cand vorbim despre iertare putem sa abordam aceasta actiune ca fiind ceva intelectual, ceva care tine de gandire. Un concept care se poate aplica in diferite teorii. Similar mai putem vorbi despre stima de sine. El este un concept intelectual, nu se refera la ceva, ci este un gand, o idee care aproximeaza o stare de lucruri. Aceasta inseamna ca persoanele reusesc sa se gandeasca la acest lucru. Atunci cand este un gand, el face parte dintr-o teorie. Teoria nu face obiectul travaliului psihoterapeutic. Fiecare om are teoriile sale, are principiile si gandirea sa specifica. Aceasta gandire este libera si este implicit ca ea sa fie respectata.
Cand insa iertarea devine un afect, o suita de stari emotionale acestea pot sa fie integrate in travaliul terapeutic. Andreea leaga iertarea de existenta unor resentimente si sunt de acord ca iertarea nu are sens decat in prezenta unor resentimente pe care o persoana le simte. Din aceasta perspectiva putem sa vorbim despre iertare ca despre un mod de a te raporta la aceste resentimente. Adica ceea ce este de iertat nu este atat comportamentul celuilalt cat modul in care este receptat acesta, faptul de a simti ca el produce un efect nemultumitor.
Ele devin obiectul de lucru autentic al psihoterapiei. Psihoterapia sau psihanaliza nu incearca sa gaseasca o amenajare suficient de convenabila ci urmareste un tratament. Adica nu urmaresc ca "iertare" sa existe ci sa nu mai fie necesara iar aceasta situatie este posibila abia atunci cand actualizarea acestor stari trecute devine posibila. Consecinta inerenta este diferentierea a ceea ce este trecut si nu mai este necesar de ceea ce este prezent, de dorinta actuala, persoane reale.