Un tată avea un fiu care făcea, zi de zi, multe răutăți. Mâhnit de purtarea fiului său, omul a hotărât să bată un cui în ușă, pentru fiecare faptă nepotrivită a acestuia.
În scurt timp, ușa era plină de cuie, aproape că nu mai existau locuri libere.
Mirat, fiul a întrebat:
”Tata, ce este cu atâtea cuie în ușă?”
Iar tatăl i-a răspuns:
”Ușa asta reflectă purtarea ta. Fiecare cui, reprezintă o faptă rea pe care ai făcut-o cândva.”
Băiatul a căzut pe gânduri și, din clipa aceea, a hotărât să își schimbe comportamentul.
Pe măsură ce zilele treceau, numărul cuielor bătute era din ce în ce mai mic, iar faptele bune au început să devină mai numeroase decât cele rele.
Tatăl a început să scoată câte un cui din ușă, pentru fiecare gest frumos pe care îl făcea fiul său.
Într-o zi a fost scos și ultimul cui.
Bucuros, băiatul a alergat la tatăl lui și i-a zis:
”Ai văzut tată, nu mai este nici un cui în ușă!”
La care tatăl a răspuns:
”Da, dar ce facem acum cu găurile?”
La fel ca în poveste se întâmplă și în viață.
Din neatenție, din neștiință sau din nepăsare, ajungem să-i rănim pe cei dragi cu vorbele sau cu faptele noastre.
Aroganța, tonul atoateștiutor sau chiar batjocoritor, cuvintele urâte sau jignitoare îi pot răni pe cei apropiați tocmai datorită atașamentului care există între noi și ei.
Se poate întâmpla să ai perfectă dreptate în ceea ce spui, însă felul în care alegi să o spui lasă urme în sufletul părintelui tău, al iubitei sau iubitului, al soțului sau al soției … precum cuiele într-o ușă. Degeaba vei scoate cuiele mai târziu, cu vorbe sau cu gesturi frumoase, găurile rămân în suflet ca și în ușă …