Pe 30 septembrie, incepand cu ora 20:00, are loc premiera autohtona de marca la HBO. Documentarul "Victoria" este scris si regizat de Adi Voicu si Ana Vlad si produs de Mandragora Films.
"Victoria" este cel de-al treilea documentar original HBO lansat anul acesta, dupa celelalte doua scenarii finaliste ale editie din 2009 a Concursului de Scenarii: "Circul Vesel" (regie: Claudiu Mitcu) si The Shukar Collective Project (regie: Matei-Alexandru Mocanu).
Filmul prezinta existenta paradoxala a orasului Victoria din Muntii Fagaras. Acest oras a fost inventat de autoritatile comuniste in 1949 si se numea initial "Ucea Rosie". Scopul lui era sustinerea unui mare combinat chimic, destinat in prima faza productiei de praf de pusca, apoi reprofilat pe ingrasaminte si metanol. Combinatul trebuia ferit de ochii indiscreti ai calatorilor si trebuia, de asemenea, sa fie o sursa de poluare usor de izolat.
In ultimii trei ani, HBO a produs sapte documentare originale in Romania: "Nunti, muzici si casete video" (regia Tudor Giurgiu), "Apocalipsa dupa soferi" (regia Alexandru Solomon), "Australia" (regia Claudiu Mitcu), "Lumea vazuta de Ion B." (regia Alexander Nanau), "Circul Vesel" (regia Claudiu Mitcu), The Shukar Collective Project (regia Matei-Alexandru Mocanu), "Victoria" (regia Adi Voicu, Ana Vlad). Seria va continua cu productia "Doina Groparilor" in regia lui Pavel Cuzuioc. Acest proiect este castigatorul sectiunii de documentare a Concursului National de Scenarii editia 2010, a carui premiera va avea loc in vara lui 2011.
Sursa foto: jeg.ro