La începutul aceste săptămâni, Palatul Buckingham a anunţat că regina a anulat tradiţionala petrecere a Crăciunului la Sandringham, din cauza creşterii tot mai mari a numărului de cazuri de Covid-19 provocate de varianta Omicron, şi va sta la Windsor alături de membrii familiei regale, aşa cum a făcut şi anul trecut.
Prinţul de Wales şi ducesa de Cornwall vor fi aşadar alături de ea, însă nu este confirmat dacă ducii de Cambridge vor petrece Crăciunul la Windsor, potrivit News.ro.
În urmă cu o săptămână a fost anunţat că regina nu va participa la prânzul cu familia de dinaintea Crăciunului. Şi această decizie a fost luată tot din cauza Covid-19.
Toamna aceasta, regina a fost nevoită să se retragă dintr-o serie de evenimente publice, inclusiv COP26 de la Glasgow, din cauza unor îngrijorări privind starea ei de sănătate.