Pupa! Hai, pupa!

Cat ai clipi din ochi si a si insfacat portofelul bunicii din geanta lasata aproape larg deschisa si asezata, pentru cateva secunde pe un scaunel, de langa tejgheaua plina ochi cu fulare si manusi de toate culorile.

Asta se intampla intr-una din numeroasele hale in forma de cort de fier, cu pereti uriasi din plastic, transformat in ciment, odata cu trecerea timpului. Mirosul greu, de aer chinezesc, varsat direct din cala avionului in corturile suspect de primitoare, avea ingrozitorul efect de a te hipnotiza destul de usor incat uneori puteai ramane si cateva minute bune, precum statuile din piete, in fata unor veioze din hartie creponata, cercei in forma de dragon, bentite frumos ambalate in ceolofan, gentute, pantofi deja mirositori, papuci cu fundite de groaza si cizme cat piciorul de lungi. Dar daca reuseai sa-ti tii respiratia cat timp ai fi traversat aceste hale pazite intotdeauna de dragoni vazuti si nevazuti, ai fi reusit, intr-un final, sa te bucuri de marea rasuflare de usurare ca ai reusit sa iesi de acolo incat, cineva ce ar fi trecut pe langa tine absolut intamplator, bineinteles, ar fi fost convins ca a intalnit un om ce tocmai a vazut moartea cu ochii, nu cu ochi.

Ei bine, copilul ce abia implinise doi anisori, caci despre un astfel de copil este vorba, a reusit, cum spuneam, sa insface in cea mai mare viteza posibila, la o asemenea varsta, si cu o demna de invidiat discretie de care sufera doar diplomatia din tari straine, mult ravnitul portofel albastru, cu floricele roz, al bietei bunici, din chiar geanta ei...

Dumneaei, bunica adica, tocmai fusese pacalita in mod de-a dreptul copilaresc, sa-l lase liber din carut, pe nepotelul cu pricina. Se gandea, sarmana, ca, in cateva secunde ar fi reusit sa aleaga un fular ori o manusa, ca deh, soarele incepuse sa-si arate dintii. Si cui ii mai arde de ras daca ii clantane dintii in gura de frig? Si, odata gasit ceea ce ar fi cautat, l-ar fi ferecat la loc pe nepotel, in carut. Da de unde...  Ce? Un copil poate fi chiar asa de usor de pacalit? Vazandu-se liber s-a pus imediat pe treaba. Mi se pare absolut normal. Si... tocmai atunci l-a zarit, in sfarsit, sarmana bunica, in timp ce acesta, baietelul,  flutura inaintea fetei palide a vanzatoarei tinere din spatele tejghelei, o iconita. Da, una dintre acelea mici, din plastic, pe care le bagi in portofel, intr-un compartiment special pentru astfel de lucruri.. .

"Hai, pupa! Pupa! o indemna baietelul pe vanzatoarea uluita". "Pupa! Pupa!" 

Nevenindu-i sa-si creada ochilor, bunica o intreba pe domnisoara vanzatoare daca nu cumva dumneaei i-a daruit baietelului ceva atat de...  frumos. "A, nu, nu... V-a luat portofelul din geanta..". Flacari de foc se inaltara pe loc pe chipul bunicii si nici o casca de pompier nu parea ca ar fi de vanzare pe vreo tejghea din apropiere.

Nepotelul misionar nici nu se sinchisi de faptul ca fusese descoperit de cine nu trebuia si continua sa o fixeze pe domnisoara ce-l daduse de gol atat de usor. Hipnotizata, vanzatoarea isi lasa ochii inclestati de copilul care ii striga in urechi cat putu el de tare:

"Doamne miluiete!, Doamne miluiete!" 

Tanara, chiar de era urmarita din toate partile de dragonii rosii, izbucni intr-un ras urias ce era gata gata sa se lovesca de tavanul zdrentuit al cortului. Baietelul zambea multumit, cu ochii pe jumatate inchisi, in timp ce gura cascata a bunicii ramasese asa, cascata.

Si ce s-a mai intamplat?

Pai ce crezi? Bunica si-a ales, in cele din urma, un fular rozaliu, tanara a pupat cu foc, abia stapanindu-si rasul,  un piciorus mic din iconita,  iar baietelul... El s-a urcat la locul lui, in carut, in timp ce se gandea, zambind strengareste,  la prietenul lui, copilul Iisus, ascuns in portofelul bunicii si tinut strans in brate de Maicuta Lui..

Doamne miluiete!


Foto: Vilia Lupu