Sa luam fiecare aceasta persoana si sa o consideram ca o parte din tine. In cadrul familiei respective exista relatii si legaturi. In tine aceste instante au la randul lor legaturi. Imaginati-va aceste scene ca desfasurandu-se in voi ca niste instante care exprima o pozitie si anumite relatii intre ele.
Daca le privim ca pe un spectacol interior, am putea intelege ce se intampla dinamic in fiecare.
Sa consideram aceste instante este modalitatea cea mai la indemana care ne permite sa schimbam ceva in noi. Psihicul functioneaza ca o scena in care diferite instante se raporteaza unele la altele. Este imaginea propusa de Freud acum 100 de ani.
Daca pastram exemplul de mai sus am putea si incercam sa il vedem ca pe o scena interioara ar veni cam asa: protagonistul nostru ar fi fata, un Eu al protagonistului. Acest Eu este mereu certat pentru ceea ce face, nimic pare sa nu multumeasca aceasta instanta. Oricate rezultate ar obtine Eul el este mereu certat, mereu criticat si nu i se permite vreodata sa se bucure de reusitele sale. In acest fel am putea sa intelegem un anumit conflict, o anumita incapacitate, anumite esecuri permanente si starea de nemultumire atunci cand exista reusite.
Nu vorbim de un plan controlat, constient iarfortele puse in actiune sunt mult mai puternice decat o vointa de schimbare. Sa stii de ce se intampla un lucru in plan psihic dovedeste o anumita cultura, o anumita disponibilitate spre intelegere si un bun inceput pentru schimbare dar nu asigura schimbarea. Intrebarea care se pune este: cum se intampla asta. Iar acest ”cum” face obiectul psihoterapiei.
Toate acestea fac ca mereu ceea ce ni se intampla si nu putem schimba sa fie expresia manifestarii inconstientului in relatie cu celalalte instante ale noastre. Ele fac, astfel, sa fie obiectul psihoterapiei. Iar acest lucru se intampla indiferet daca este vorba de gelozie, atac de panica, anxietate, teama, doliu etc.