O relatie care treneaza este una care s-a incheiat deja. Problema care apare este inca din formula utilizata si pe care o puteti observa cu usurinta. „O relatie” si faptul ca ea „treneaza”. Aceasta formula pare sa spuna urmatorul lucru – ca o relatie „este” si „a fost”. A existat un moment in care relatia era una existenta, bazata pe functionarea ei in conformitate cu legatura. Acum ea a fost alterata. Ea nu mai exista dar functioneaza fara sa mai aiba baza initiala.
O relatie de acest gen este o relatie care este nesatisfacatoare pentru amandoi. Amandoi au senzatia ca relatia a fost de prea mult timp, ca acum functioneaza in virtutea unei inertii. De asemenea relatia are un grad de confort destul de ridicat asa incat nici unul nu are vreun motiv serios pentru care ar incheia-o. Ca urmare relatia este intre „a fi impreuna” si „a fi singuri”. Parca ambele directii sunt implicate in aceasta organizare psihica.
Motivul pentru care ar merita atentia terapeutica o asemenea relatie este aceasta functionare satisfacatoare si incapabila sa ofere satisfacere in care cele doua parti contradictorii par sa se impace foarte bine impreuna. Nu-mi amintesc sa fi auzit o cerere asa de explicita – „relatia noastra treneaza si vrem sa facem ceva in directia asta” dar descrierea se potriveste multor momente din perioade dinaintea unor crize ale unor cupluri.
Scopul terapeutic ar fi destul de simplu – vedem daca se poate reda o anumita satisfacere acestei relatii. Iar pentru a intelege aceasta satisfacere este necesar sa ne intoarcem la momentul T0 al relatiei – motivul alegerii partenerului. A fost un moment in care cei doi promiteau ceva unul pentru celalalt, a fost un moment in care fantasmarea fiecaruia era in jurul imaginii celuilalt, a fost o perioada in care a existat o investitie fundamentala in celalalt si multe dorinte si nevoi si-au gasit calea unul spre celalalt. Ce s-a intamplat astazi de situatia arata asa „monoton”, „plictisitor”, lipsit de placere? Cel mai probabil, putem gandi este ca ceva in ei s-a schimbat major iar ei au evoluat dar relatia lor nu a evoluat la fel de mult. Ceea ce era vital atunci, a devenit acum lipsit de sens. Dar nu au reusit sa faca „update-ul” relatiei lor.
Exemplul cel mai obisnuit este al relatiilor care incep la varste fragede si care au permanent nevoie de adaptare la schimbarile care apar in timp. La inceput sunt relatii adolescentine care raspund nevoilor de diferentiere si autonomie in relatie cu propriile familii. Acest obiectiv este atins destul de repede astfel incat relatia este necesar sa fie adaptata unor alte scopuri, placeri, interese, etc. Aici am vazut astfel de relatii care in timp ce erau in perioade de criza au reusit sa vada ca vor sa fie impreuna dar ca au nevoie de alte scopuri. Dar pentru cuplurile care nu sunt intr-o terapie este un joc al intamplarii daca reusesc sau nu sa faca acest pas.
De asemenea, un alt exemplu al dificultatii de „update” este dat de cuplurile in care persoanele sunt in terapii individuale paralele. De obicei apare un fel de solicitare ca si partenerul sa inceapa o terapie. Motivul? Dincolo de varietatea motivatiilor individuale mai apare ceva – faptul ca daca pacientul intelege anumite lucruri il face sa isi doreasca sa le poata transmita partenerului dar modul in care le poate comunica este diificil pentru ca intr-un fel sau altul va incalca ceea ce este inconstient, lucrat, stabilit in modul lor de functionare. Si atunci o terapie a partenerului simte ca ar simplifica situatia, ar permite sa fie „pe aceiasi pozitie”. Devine un fel de ridicare a partenerului si, implicit, a relatiei.
Citeste si:
Experiment inedit: Relatie de proba cu cel mai bun prieten - Ai incerca?