Picioarele umflate dau bătăi de cap femeilor care stau multe ore în picioare, celor care se află în perioada dificilă a lunii sau care sunt însărcinate. Căldura specifică sezonului cald nu face altceva decât să înrăutăţească problema aşa că ai nevoie de un remediu eficient, care să te ajute să scapi de disconfortul creat de picioarele umflate.
Ceaiul de pătrunjel este extrem de eficient în lupa cu picioarele umflate. Pentru a prepara un astfel de ceai ai nevoie de 5 linguri de pătrunjel proaspăt, mărunţit, pe care să îl fierbi în 500 de ml de apă. Adu apa la punctul de fierbere, adaugă pătrunjelul şi lasă ceaiul să fiarbă 5 minute. Lasă apoi, peţ de 20 de minute, ceaiul să se răcească, acoperind recipientul în care se află cu un capac.
Consumă cantitatea de ceai pe parcursul întregii zilei, bând din el de trei ori. Rezultatele vor apărea încă din prima zi.
Pont: Retenţia de apă este favorizată şi de consumul de sare aşa că ar trebui să încerci să reduci consumul de sare din alimentaţia ta.