Potrivit unui studiu publicat în Journal Of Personality and Social Psychology, cele mai multe menţionări negative în rândul participanţilor la studiu le-a avut zodia Racului, în timp ce Săgetătorul a fost privit în mod favorabil de mulţi dintre subiecţi.
Iată în cele ce urmează un top al celor mai rele zodii, percepute în mod negativ de participanţii la studiu, cu menţiunea ca aproximativ 59% dintre respondenţi nu au fost siguri ce să răspundă, astfel că nu au fost luaţi în calcul.
Astfel, pe primele 3 locuri în topul celor mai puţin plăcute zodii se află Racul cu 7.7% din voturi, Scorpionul cu 7.3% şi Gemenii cu 4.6%.
Pe următoarele 3 locuri se află Taurul cu 3.4%, Vărsătorul cu 3.0% şi Berbecul cu 2.8%.
Fecioara şi Capricornul se află la egalitate, cu un procent de 2.6%, iar pe ultimele patru locuri se află zodiile cu o reputaţie favorabilă, astfel că Balanţa a înregistrat doar 2.2% opinii negative din partea subiecţilor, urmată de Peşti cu un procent de 2%. Leul are şi el parte de o imagine în mare parte pozitivă, fiind considerat un semn zodiacal cu conotaţii negative de 1.8% dintre respondenţi. Cele mai puţine voturi negative le-a primit Săgetătorul, cu un procent de 1.2%.