La standul romanesc de la LIBER 2010 vor fi expuse peste 400 de volume publicate de 21 de edituri din Romania, precum si traduceri finantate prin programele Translation and Publication Support Programme, 20 de autori si Publishing Romania. In Spania au aparut pana acum peste 40 volume sustinute prin aceste programe, potrivit unui comunicat de presa.
Pentru a beneficia de afluenta de editori si de cititori, ICR Madrid organizeaza pe 29 si 30 septembrie "Zilele literaturii romane la Barcelona", in cea mai mare librarie a orasului, La Central del Raval, aflata in centru, in cunoscuta Ronda Universitat, inima culturala a Cataluniei. Pe 29 septembrie, de la ora 19.00, este programata o dezbatere despre literatura romana interbelica, iar pe 30 septembrie, de la ora 19.00, se va vorbi despre literatura contemporana, fiind prezentate si cateva volume ale autorilor romani contemporani, traduse si publicate in Spania.
Din Romania vor fi prezenti Ioana Parvulescu, cu o prezentare insotita de imagini si comentarii despre Romania interbelica, si Razvan Petrescu, a carui carte, Ligeros cambios de actitud, tradusa de Rafael Pisot si Cristina Sava, a aparut de curand in Spania, la Editura El Nadir. Razvan Petrescu va citi cateva pagini din Fotografii de nunta, una din prozele aparute in volumul Ligeros cambios de actitud (in Romania, Mici schimbari de atitudine, 2003).Din Spania vor participa criticii Ignacio Echevarría si Mercedes Monmany, precum si Fulgencio Martínez, directorul revistei Agora, Blas Parra, directorul editurii El Nadir si Ioana Zlotescu Simatu, cunoscuta hispanista si traducatoare, fosta directoare a Institutului Cervantes din Bucuresti.