Cat de important este din cand in cand sa plangem! Sa deschidem portile plansului si sa lasam apa sa curga. Sa umplem pahare, sa spalam viata cu un suspin umed, sa plangem cu plamani, cu aer, cu muzica. Sa ne eliberam de toata tristetea, de toate preocuparile, de toate grijile.
Sa slabim deodata, sa ne dezumflam de atata apa pierduta si dupa aceea sa ne pregatim de o noua incercare, de o noua confruntare cu viata asta care ne aduce atata bucurie, dar si atata tristete.
Eu cred ca nu exista un mod mai bun si (pentru mine) usor de a trece peste o grija care ne strange sufletul, sau peste o stare de nervi din cauza problemelor pe care noi nu putem sa le controlam.
Sau cand cineva ne raneste, sau cand ne intristeaza ceva, nu este ceva mai indicat decat un "bun si mare plans".
Am cunoscut oameni care nu pot sa planga. Eu plang uneori atat de usor incat mi-e greu de crezut ca un om nu poate sa planga, dar, da, se intampla! Din cand in cand simt ca vine furtuna, de obicei cand imi este dor de Argentina, atunci ajung acasa si pun muzica din Argentina... si plang.
Am cautat in dictionar sa vad ce se spune despre verbul "a plange", dar nu explica legatura dintre sentimentele si apa care sare din ochi atunci cand simtim ceva trist, sau poate fericit!
Eu de bucurie nu am plans, cred ca niciodata, nu cunosc acest sentiment; cand ceva ma bucura tare rad, rad mult si cant, dar niciodata nu am plans de bucurie.
De multe ori privesc ce ni se intampla cu alti ochi, adica incerc sa vad toata actiunea asta de a plange nu ca un lucru normal, ci sa-l privesc din afara, ca pe ceva necunoscut si mi se pare ciudat.
Nu vi se pare ciudat faptul ca simtim ceva trist si ne iese apa din ochi? Cand eram mica credeam ca ni se scutura sufletul care este umplut cu apa si din cauza asta plangem. Oare... asa este?
Besos a todos!
Hola a todos!
Libertatea
