Nu o data am fost privita ca o persoana neajutorata atunci cand am spus ca postesc. Si de fiecare data am evitat o conversatie pe tema postului pentru ca nu aveam cum sa conving partenera de conversatie de justetea acestei alegeri. Nu o data am fost considerata slaba, demodata, alegand sa postesc dar mai ales parea ca sunt considerata genul care asteapta parca la finalul postului sa imi pice un loz castigator direct din cer in buzunarul deschis plin de speranta.Nu e nimic demonstrativ in tinerea unui post de la cap la coada. Dar nici nu am cum sa demonstrez justetea lui. Asa cum nu am cum sa demonstrez justetea Bibliei care de-a lungul istoriei a fost atat de contestata si interpretata incat pur si simplu nu ai cum sa o explici in cuvinte. Nu mi-am propus niciodata sa conving o persoana care nu a postit in viata ei sa faca asta. Alegerile mele imi apartin si nu pot fi alegerile altei persoane desi suntem botezati ortodox si nu se stie niciodata cand vine sfarsitul si vom da socoteala pentru tot.In Saptamana Mare unii isi amintesc totusi ca au fost botezati ortodox si se straduiesc , macar acum, sa tina post si sa mearga la biserica. Mi se spune si mie adesea de multe persoane ca nu tin in postul mare decat prima si ultima saptamana – de parca atunci cand vrei sa treci un pod e suficient ca doar capetele podului sa fie solide si trecerea apei e asigurata. Pentru cei care au tinut tot postul insa Saptamana Mare e ultima suta de metri intr-o calatorie de purificare si inaltare sufleteasca. Postul alimentar e doar pregatirea trupului pentru Sfanta Impartasanie dar fara iertare totala, fara uitare totala a raului, fara fapte bune si fara iubire fara margini el nu isi are rostul. Nu am avut niciodata cuvintele potrivite pentru a-mi justifica alegerea de a posti si nici pentru a convinge macar inca o singura persoana sa faca acest lucru. Dar imi doresc ca toata lumea sa aiba aceeasi pace in suflet si sa aiba aceeasi bucurie fara margini cand se va canta in noaptea Invierii “Hristos a inviat”.
da, acele "examene" sunt cheia. numai dupa ce "ai fost lovit de moarte" de catre "fantome" (asa cum scriai intr-un alt articol pe blogul tau), numai dupa ce ai fost patruns de taina suferintei si ai simtit ca ti se stinge respiratia de durere, dupa ce traversezi aceste oceane fara colac de salvare - poti intelege ca lumina e posibila si, culmea, ii poti intelege si pe ceilalti.
ramane insa problema cum sa traiesti printre ei, fiind atat de sensibila, fiind atat de diferita.
poate o solutie ar fi sa nu incerci prea mult sa-i convingi, sa nu-ti frangi pumnii in aceste ziduri.
fragilitatea ta lucreaza deja prin arta, prin cuvinte, prin muzica, prin lacrimi. si chiar daca efectul nu se vede imediat, nu inseamna ca el nu exista. a fi sensibil (ca si a fi sincer) nu este intotdeauna un defect sau doar o fisura in scutul de aparare. ci poate fi o calitate mai greu observabila. dar nu este asa ca lucrurile care nu se vad (ca si Dumnezeu insusi de altfel, ca si Mos Craciun, ca si Imparatia Cerurilor, ca si eternitatea) sunt in fond cele mai valoroase lucruri, cele mai pline de miez si de insemnatate?...
citindu-te, intelegand genul tau de sensibilitate, mi-a venit in minte indemnul lui Iisus catre apostolii Sai: "mergeti in lume si fiti precum mieii intre lupi"...
mersi pt raspuns si Doamne ajuta!
Răspunde-i
Maria Magdalena Danaila (01.05.2011, 22:53)
Adevarat a-nviat! :)
Răspunde-i
Maria Magdalena Danaila (01.05.2011, 22:46)
@Ana: iti multumesc. ma bucur ca nu sunt singura. m-am simtit in multe lucruri singura: singuratatea nefumatorului cand m-am lasat de fumat(anul asta pe 18 decembrie se implinesc 10 ani fara un fum!), singuratatea folkistului printre concurentii de la Mamaia sau printre studentii la actorie... dar mai ales, singuratatea postitorului. caci ce poate fi mai greu decat o artista in post printre pacatosi care considera religia cea mai tare modalitate de a tine prostii in frau. cum sa le explici insa ca abia dupa ce treci cativa ani de "examene" luate esti suficient de "sus" ca sa intelegi totul...
Răspunde-i
Ana (01.05.2011, 20:28)
maria magdalena danaila... stiam ca esti frumoasa, stiam ca vocea ta este dumnezeiasca, "ruga" ta sta de ani de zile la bookmarks si imi spala deseori creierul de zgura vietii traita in mijlocul unei lumi cu sufletul frant; insa ce surpriza frumoasa sa aflu ca frumusetea ta vine dintr-o atat de profunda nevoie de puritate si liniste interioara.
inteleg perfect tot ce spui aici, si eu sunt dintre aceia care aleg sa "cladeasca podul intreg" prin stradania de a tine postul asa cum se cuvine, cu infranare de la pofte, cu rugaciuni, cu eliberarea inimii din clestii resentimentelor, cu iertare si cu bunatate. de asemenea observ si eu in jurul meu privirile strambe si compatimitoare ale celorlalti, si inteleg cu tristete ca nicio "predica" (sau sfat binevoitor) izvorata din ganduri albe si generoase nu ii poate ajunge pe cei care "nu pot" si nu recunosc aceasta, caci ce poate fi mai greu (dar daca ar sti ei ce eliberator e!) decat sa iti recunosti slabiciunile?.....
exista multe straturi in carapacea raului din noi - oamenii acestei lumi pagane. urechile se inchid orgolioase cand cineva predica iertarea, curatenia interioara si dorinta de a accede la univers pe scara virtutilor noastre.
ce mai ramane?! speranta ca exemplul celor ca tine va sapa tunele in zidurile inchisorilor conditiei omenesti, si ramane credinta ca exista Dumnezeu si ca lucreaza prin oameni ca tine, prin exemple concrete, prin fapte. te felicit din suflet, artista frumoasa, pentru acest articol, dar si pentru ceea ce esti si pentru marea sansa pe care o ai la mantuire!
Hristos a inviat!
Răspunde-i
Cristina Ardelean (25.04.2011, 09:58)
mda...din pacate oamenii nici macar nu inteleg rostul postului...
Răspunde-i
Cristina Ardelean (25.04.2011, 09:58)
mda...din pacate oamenii nici macar nu inteleg rostul postului...