Cele vechi să se spele, cele noi să se adune! Analizează cu atenţie detaliile la care ar trebui să renunţi atât în ceea ce priveşte locuinţa, cât şi garderoba sau relaţiile cu cei din jur. Dacă n-ai mai purtat ceva de ani de zile sau ţii cu dinţii de o măsuţă pe care o foloseşti rareori, dar de care te împiedici în fiecare zi, vinde-le sau donează-le, astfel încât să le poţi înlocui cu elemente pe care chiar le vei folosi. Gândeşte prin prisma calităţii şi nu a cantităţii, însă fii şi cu ochii pe portofel. Nu vrei să începi anul cu o gaură zdravănă în buget, nu-i aşa?