Alaturi de filmul "Boogie" a lui de Radu Muntean vor mai concura in sectiunea de lungmetraj peliculele: "The Wave" de Dennis Gansel, Germania, nominalizat la Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film Sundance 2008, "Help Me Eros", in regia lui Lee Kang-sheng, Taiwan, nominalizat la Leul de Aur la Festivalul de Film de la Venetia 2007, "Egg", de Semih Kapanoglu, Turcia, care a rulat in sectiunea Quinzaine des realisateurs, la Festivalul de Film de la Cannes 2007, "Silent Night" de Carlos Reygadas, Mexic, care a primit Premiul Juriului, la Festivalul de Film de la Cannes 2007, "Lemon Tree", in regia lui Eran Riklis, Israel, detinator al Premiului Publicului la sectiunea Panorama a Festivalului de Film de la Berlin 2008 si "It's Hard To Be Nice", in regia lui Srdjan Vuletic, Bosnia, care a obtinut Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Sarajevo 2007.
Cinefilii prezenti la Anonimul se vor bucura si de o serie de concerte pe perioada festivalului. Trupa Cvartet Nova va concerta marti, de la ora 21:00, in ziua urmatoare Jul Baldovin va sustine un recital, la aceeasi ora, iar joi, de la 20:45, este programat concertul lui Mircea Vintila.
Seara de vineri incepe pe ritmurile celor de la Hot Club de Bucharest, in timp ce gala de premiere de sambata, care incepe la ora 23:00, va fi urmata de un concert Nightlosers.