În cadrul unui studiu comandat de The Happy Egg Co., cercetători specializaţi în psihologie de la Mindlab au măsurat reacţiile a 1.000 de subiecţi pentru a determina asocierile emoţionale dintre culoarea alimentelor şi sentimente asociate bunei dispoziţii.
Rezultatele cercetării arată că alimentele de culoare galbenă îi face pe subiecţi să se simtă bine, cele mai populare din această categorie fiind bananele (52%), gălbenuşul de ou (51%), urmate de ananas, caşcaval şi lămâie.
Concluziile studiului au la bază, potrivit cercetătorilor, asocierea timpurie dintre această culoare şi reacţiile pozitive, graţie unor concepte precum căldura răsăritului de soare sau culorile deschise ale jucăriilor copiilor.
Pe locul al doilea şi al treilea în clasamentul alimentelor care induc o stare de bine se află cele de culoare roşie şi maro.
În schimb, afinele se află pe ultimul loc în acest clasament, fiind asociate mai degrabă cu sentimente de tristeţe.
Explicaţia ştiinţifică a asocierii dintre alimentele galbene şi fericire este una extrem de simplă. Galbenul rezonează cu emisfera stângă a creierului, cea responsabilă de gândirea logică, stimulând facultăţile mentale şi determinând indivizii să o asocieze cu fericirea, veselia şi distracţia.