Cum v-a venit ideea sa va implicati in aceasta asociatie?
Ideea creearii Asociatiei Partenerilor Diplomatilor Romani ii apartine pe de-a-ntregul doamnei Luminita Fatu.
Ma veti intreba, sunt sigura, cum s-au petrecut, in fapt, lucrurile. Iata-le, foarte pe scurt. Eram la Skopje (Republica Macedonia), unde sotul meu este ambasador, cand m-a sunat de pe meleaguri nordice, din Helsinki, Luminita Fatu si mi-a prezentat ideea, invitandu-ma sa o punem impreuna in practica. Facand aici o paranteza, trebuie sa va marturisesc ca inca de la finele anilor ’90, cand lucram in calitate de secretar economic la Ambasada Romaniei din Germania, ma familiarizasem cu traditionala cultura asociativa germana, ajungand sa cunosc zic eu bine importanta si beneficiile diverselor forme de asociere. Asa ca am realizat imediat faptul ca Asociatia, fara a fi un sindicat, va fi o platforma institutionalizata de dialog, precum si de rezolvare a unora din sfidarile cu care partenerii diplomatilor romani sunt confruntati in viata de zi cu zi, atat cand sunt departe de casa, cat si atunci cand se intorc din strainatate.
Profesia dumneavoastra este cea de economist. Cum se impaca un economist, care prefera exactitatea si cifrele, cu lumea diplomatica in care lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par?
Desi sunt membru fondator si vicepresedinta a Asociatiei, eu nu indeplinesc doar rolul de partener al unui diplomat, ci, simultan, lucrez efectiv in reteaua externa, respectiv cea a consilierilor economici. Chiar daca aceasta nu este o structura a Ministerului Afacerilor Externe, ci a Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, noi ne desfasuram activitatea in cadrul ambasadelor, avand grade diplomatice.
Prin urmare, cunosc destul de bine lumea diplomatica dintr-o dubla perspectiva: atat cea de diplomat in domeniul relatiilor economice, cat si in calitate de sotie a unui diplomat de rang inalt, respectiv ambasador. In calitate de consilier economic legaturile pe care le intretin vin dintr-o lume foarte reala si necesita solutii concrete – de la ministere, asociatii economice, intreprinderi si oameni de afaceri din Romania si tara in care imi desfasori activitatea, in prezent aceasta fiind R. Macedonia. Ca sotie de ambasador insa, ma "invart ", in general, intr-o lume mai evaziva si mai aluziva, in care oameni pe ansamblu influenti discuta si negociaza – cel mai adesea " prin ricoseu " - pozitii, interese si, in cele din urma, beneficii (fie ele tangibile sau imateriale) pentru tarile sau organizatiile pe care le reprezinta. Exact aici, in acest mediu aparent voalat, fastuos, insa adesea dur, incrancenat, incerc ca - prin prezenta mea sa-mi sprijin sotul in variatele sale demersuri de promovare a intereselor romanesti.
Care a fost prima dumneavoastra impresie despre lumea diplomatica? Ne puteti povesti intamplarea respectiva?
Prima impresie din lumea diplomatica a fost legata de importanta gradului diplomatic. Aproximativ ca in armata. In functie de grad este determinat spatiul in care locuiesti, insa depinde si lumea cu care vii in contact in tara de resedinta. A doua impresie se refera la faptul ca toti diplomatii care lucreaza intr-o amabasada sunt priviti si tratati in tara de resedinta ca inalti oaspeti de onoare. Statutul unui diplomat este unul privilegiat.
Si aceasta nu numai datorita imunitatii diplomatice pe care o incumba (si de care nu trebuie in nici un caz sa se abuzeze), ci gratie faptului ca acesta este autenticul – si, uneori, unicul – reprezentant al unei tari. V-as reda, in acest ultim sens, o intamplare de la sfarsitul anilor ’90, cand Romania avea un rating foarte prost, iar bancile se fereau sa acorde imprumuturi tarii noastre. Primisem ca sarcina, in calitate de secretar economic sa tatonez niste banci din Germania pentru a obtine un credit pentru reabilitarea cladirii din Berlin in care urma sa se mute Ambasada Romaniei din Germania, odata cu mutarea capitalei de la Bonn la Berlin. Am contactat conducerile unor mari banci din Frankfurt, important centru financiar european. Mi-amintesc ca, impresionata fiind, am impartasit unui coleg bucuria mea ca acesti bancheri au stat de vorba cu mine. Iar replica lui a fost legata de faptul ca poate nu realizez ca eu reprezint o intreaga tara, un stat, care este oricum mai presus decat orice firma, indiferent cat de mare este aceasta.
Rolul unei sotii de ambasador este apropiat de cel al unui diplomat de inalt grad. Este un rol foarte vizibil. Cred ca, pe langa menirea de a-i oferi liniste sufleteasca si a-i insufla stapanire de sine, sotia unui ambasador trebuie sa incerce sa fie "aura " acestuia : sa-i confere stralucire intr-un mod discret. Pentru aceasta ea trebuie sa arate bine, sa fie ingrijit si decent imbracata, sa fie zambitoare si atenta cu cei cu care vine in contact, sa cunoasca cateva limbi de circulatie internationala pentru a putea face fata, in societate, oricarui tip de conversatie, sa cunosca regulile de comportament in societate, sa urmareasca evenimentele din tara de resedinta si din lume pentru a evita eventualele gafe etc
Chipul vorbeste dincolo de cuvinte. Ce ati invatat despre zambet? Banuiesc ca este foarte important, chiar salvator in anumite situatii, in discutiile unde eticheta, diplomatia este importanta.
Eu zambesc aproape mereu, fiindca aceasta este natura mea.
Aveti in spate o activitate profesionala extrem de solida. Cum va ajuta aceasta experienta in activitatea dumneavoastra actuala?
Data fiind aceasta dubla postura a mea – de sotie a ambasadorului si, simultan, de diplomat in sfera economica -, cred ca si raspunsul la aceasta intrebare comporta doua unghiuri de vedere. Referindu-ma la prima mea calitate – cea de sotie -, as aminti ca am calatorit destul de mult si an lucrat aproape 10 ani atat in mediul diplomatic, in strainatate (secretar economic la Ambasada Romaniei in Germania), cat si cu parteneri straini, in Romania si in regiune (am coordonat un proiect finantat de guvernul german axat pe dezvoltarea meseriilor in Romania si in Republica Moldova, cu o importanta componenta de integrare a acestora in zona Balcanilor).
Totodata, timp de aproape doi ani, cat sotul meu s-a aflat in tara si a fost secretar general al MAE, l-am insotit la diverse actiuni, ajungand sa cunosc destul de bine si mediul diplomatic de la Bucuresti. Asa ca, fara falsa modestie, am capatat un anumit "usage du monde " care ma ajuta enorm in asa-numita " profesie " de sotie de ambasador: as zice ca, de-acum, cam stiu deja unde, cand si cum sa fiu prezenta sau nu, sa vorbesc sau sa tac, sa glumesc sau nu, sa zambesc sau nu si asa mai departe. In alta ordine de idei, a fi consilier economic la Ambasada Romaniei din Skopje este o mare provocare. Si aceasta cel putin din doua motive principale. Pe de o parte, trebuie sa am multa energie si imaginatie pentru a impulsiona relatiile economice dintre Romania si R. Macedonia, in conditiile in care exista atat unele limitari obiective - care pleaca de la dimensiunile diferite ale celor doua economii si de la lipsa de complementaritate a acestora -, cat si unele de ordin subiectiv (cum ar fi preferinta oamenilor de afaceri romani pentru piete mari, unde pot face comert "in stil mare", iar nu pentru aceasta zona, unde capacitatea de absobtie a operatorilor economici ramane inca redusa).
Pe de alta parte – si va rog sa nu zambiti, caci asa stau lucrurile! - faptul de a-l avea drept sef direct – ca ambasador – pe propriul sot reprezinta de asemenea o provocare redutabila. Caci, fiind el insusi un economist de marca si, in plus, cu o mare experienta in relatiile si negocierile economice internationale, este extrem de exigent si nu face nicio diferenta de tratament profesional intre mine si ceilalti colaboratori. Dar, vorba aceea – " tot raul spre bine": fiind colegi de la inceputul anilor ’80, din vremea activitatii de cercetare, amandoi stim ce vrem, ne intelegem si ne sprijinim reciproc pentru a dezvolta cat mai bine relatiile economice bilaterale. Si aceasta pentru ca…tot "interesul (economic) poarta fesul" si in raporturile internationale!
Si aici – n-am ce-i face ! – raspunsul comporta mai multe planuri. Evident, primul este acela al sotiei, al sotiei de ambasador. Ma bucura realizarile – fie ele mai mici sau mai mari – aproape zilnice ale sotului meu. De exemplu succesul uneia din multiplele emisiuni " live " la care este invitat - fie singur, fie alaturi de alti sefi de misiuni – de diversele televiziuni sau al unei alocutiuni ori conferinte pe care o tine. Exemple sunt cu duiumul si de aceea pot fi considerate drept bucurii ale unei "zile obisnuite" .
Cel de-al doilea plan este – ati ghicit ! – cel profesional. Astfel, de exemplu, ma bucur daca am o delegatie economica din Romania in R. Macedonia, daca reusim sa aducem imbunatatiri cadrului juridic dintre tarile noastre, daca ajung sa-mi tin la zi rubrica din pagina de Internet a Ambasadei privitoare la oportunitati economice, daca organizez o actiune de promovare economica reusita, sau o intrevedere cu doamnele romance din R. Macedonia, sau un pranz cu sotiile ambasadorilor de aici (caci si astfel de activitati de socializare intra in atributiile specifice " profesiei " de sotie de ambasador, nu-i asa ?). In fine, dar in nici un caz in ultimul rand, desigur ca si vestile bune de la copiii nostri, care sunt casatoriti, de la rudele si prietenii din tara sunt o mare sursa de bucurii ale unei zile obisnuite. Iar seara, de regula tarziu, dupa o zi obositoare si, eventual, dupa o receptie sau un dineu, nu am placere mai mare decat sa citesc o carte buna sau sa privesc un film la unul din posturile romanesti de televiziune.
Obisnuiti sa consultati anumite site-uri / bloguri, pentru a va informa? Daca da, care sunt acestea?
Desigur! Caci informarea in permanenta in special asupra oportunitatilor de afaceri constituie una din "cheile" activitatii mele profesionale. Asa ca zilnic "navighez" pe numeroase site-uri Internet pentru a ma informa. Cel mai adesea este vorba de cele ale oficiilor de statistica din Romania si R. Macedonia, precum si, bineinteles, ale firmelor romanesti si macedonene, ale asociatiilor profesionale, ale oficiilor vamale, ale presei din Romania etc. Adesea, cand sunt mai relaxata si timpul nu ma preseaza, imi place sa accesez site-uri enciclopedice - precum Wikipedia – sau sa caut diverse explicatii si detalii navigand pe Google.
Activitatea preferata, atunci cand va puteti permite un moment numai pentru dumneavoastra, este?
La cele mentionate mai sus le-as putea adauga pe cele desfasurate in curtea resedintei, respectiv gradinaritul si – va rog sa nu zambiti malitios! - hranirea celor 4-5 pisici aciuite prin curte. Ambele aceste activitati imi sunt dragi. Dar daca, locuind in Vodno – echivalentul de aici al "cartierului Primaverii "din Bucuresti - cultivarea si ingrijirea florilor sau strangerea frunzelor uscate ale copacilor seculari sub privirile curioase ale veveritelor care se zbenguie printre ramuri sunt indeletniciri raspandite in fiecare curte, nu acelasi lucru se poate spune despre hranirea micilor feline, indeobste flamande, dar atat de dornice de afectiune! Cred ca, la final de mandat, voi putea scrie un adevarat "tratat" despre aceste "animalute" atat de curate, simpatice, interesate.si independente, dar sociabile. Iar personajul principal, "regina lumii pisicesti ", va fi Melissa, propria noastra pisicuta.
Care sunt problemele cu care va confruntati, la nivel de mentalitate? Cum considerati ca se poate imbunatati imaginea romanilor in lume?
N-as putea spune ca exista probleme, diferente notabile de mentalitate intre popoarele noastre: avem obiceiuri si traditii cel putin similare, aceeasi bucatarie, religia dominanta este tot ortodoxismul, chiar daca cel macedonean este de rit rasaritean. Populatia din R. Macedonia este prietenoasa fata de romani. Macedonenii au o anumita admiratie, un anumit respect pentru noi ; si aceasta poate pentru ca suntem cea mai mare tara din sud-estul Europei, cea mai puternica economic, precum si proaspeti membri ai NATO si ai UE, structuri indelung curtate si de R.Macedonia. Tocmai de aceea ei doresc sa dezvolte relatiile cu noi pe toate planurile. Imaginea romanilor este buna in R. Macedonia, poate si pentru faptul ca suntem comparati cu aromanii/ vlahii, care sunt oameni de nadejde si multi foarte bine realizati din punct de vedere material. Imaginea romanilor in lume cred ca se imbunatateste continuu.
Cum a fost afectata familia dumnevoastra de activitatea diplomatica? Ne puteti povesti?
In ciuda aparentelor, activitatea diplomatica este, pe ansamblu, extrem de complexa si adesea ingrata fata de protagonistii sai. Ea cere unele sacrificii, cele mai evidente, mai frustrante fiind lipsa timpului pentru sine si familie, precum si departarea fata de casa, de parinti, uneori de copii si de prieteni. Acestia sunt, dealtfel, si factorii principali care au afectat intr-o anumita masura si familia noastra.. Acum, spre exemplu, fata noastra, medic in Bucuresti, este insarcinata cu primul copil si toate vestile le aflam prin Skype. Mi-ar fi placut sa pot fi si fizic alaturi de ea. Acelasi lucru se va intampla si cu fiul nostru, care traieste si munceste la Geneva si care, impreuna cu sotia sa indoneziana, ne-a promis un nepot cat de curand.
Intamplare amuzanta legata de diplomatie si de tarile in care ati locuit?
Intamplare amuzanta… intamplare amuzanta. Au fost – si vor fi – destule. Dar iat-o pe cea pe care as dori sa v-o povestesc. Revelionul 2006-2007. 21 de prieteni si rude din Romania se imbarca in sapte masini si vin in coloana, pret de aroape 800 km, pentru a petrece alaturi de noi trecerea dintre ani la Ohrid, vechi si pitoresc oras aflat sub egida UNESCO. Este de mentionat ca aproape toti prietenii nostri frecventeaza de ani buni un club de dans din Bucuresti. Prin urmare, pentru multe dansuri, mai ales latino, stapanesc coregrafii complicate.
Pentru a le pune in valoare, cu o seara inaintea Revelionului am aranjat cu seful de sala unde sa ne amplaseze masa festiva, respectiv aproape de ringul de dans, dar putin mai departe de orchestra. Incepe Revelionul si dansul. Dupa 3-4 cantece normale, de dans, in care grupul nostru a fost puternic admirat, orchestra a inceput sa cante sarba macedoneana. Aceasta se danseaza in cercuri concentrice in ritm lent. Pana la finalul Revelionului orchestra nu a mai schimbat dansul, intrucat – am aflat acest lucru ulterior – exista superstitia ca sarba nu mai trebuie intrerupta pentru ca astfel se rupe norocul. Asa ca prietenii nostri au fost "obligati" sa invete un nou dans si alte coregafii !
Femeile candideaza. Tu votezi?
Salveaza-ti afacerea pe timp de criza!
